�ݺ�ߣ

13
Unu
— Dã-mi, te rog, cutia-minune din dulap, Lu… Ti… Ri,
rosti mama mea.
Rãmãseserã de la masa de prânz un cartof, o felie de cârnat,
foarte subþire, alãturi de o lingurã de varzã roºie ºi-ar fi fost,
dupã cum gândea mama mea, mare pãcat sã le fi aruncat.
— O porþie cum nu se poate mai potrivitã pentru o singurã
gurã, adãugã ea.
Bineînþeles cã nu mã cheamã Lutiri.
Mai am trei surori mai mari, iar mama a avut mereu o problemã
cu nimeritul din prima al numelui potrivit. Numele noastre sunt
Tina, Lulu, Rika ºi Gerri, dar mama face ce face ºi ne zice când
Lutiri, când Geluti, când Riluge ºi aºa mai departe, fiindcã, nu-i
aºa, din punct de vedere matematic, existã un numãr nesfârºit de
posibilitãþi chiar ºi atunci când e vorba de doar patru silabe. Eu
sunt Gerri, cea mai micã. Dar ºi singura care locuieºte separat ºi
care ar putea sã se sature dintr-un cartof mãrunþel, o felie anemicã
de carne ºi o linguriþã de varzã roºie. Ca ºi când, dacã ai locui de
unul singur, automat ºi foamea þi-ar da ghes mai puþin.
— Asta nu-i cutia-minune, e doar Flexi-Twin1
, spuse mama.
Aºa c-am aºezat la loc, în dulap, vasul din plastic, dupã care
i-am întins altul.
Ca sã nu vã mai stârnesc de prisos curiozitatea, mã înfiinþasem
la masa de prânz de duminicã acasã la ai mei. Numai cã îmi
pusesem în minte ca aceea sã fie ultima masã pe care am fi
luat-o împreunã.
1 Recipient din plastic, pentru pãstrarea alimentelor.
http://www.all.ro/ma-sinucid-alta-data.html

14
— Asta e Prima Klima Frische Kick2
, unu virgulã ºase, rosti
mama, aruncându-mi o cãutãturã nervoasã. E mult prea mare.
ªi nu te mai da mai proastã decât ai fi.
Aºa cã am scos altceva la rând.
Mama suspinã cu nãduf.
— Asta-i Clarisa, dar lasã cã merge. Dã-o încoace.
Era foarte ciudat cã mama nu se arãta în stare sã-ºi cheme
copiii pe propriile nume, dar cu cele cu care fuseserã botezate
recipientele pentru pãstrarea alimentelor nu se încurca defel. Ca
sã nu mai spun cã eu, una, m-aº fi bucurat mult, cu mult mai
mult dacã, în loc sã fi purtat numele de Gerda, m-aº fi numit
Clarisa. ªi uite aºa se face cã nu numai aproape toate celelalte
fãpturi omeneºti purtau nume mai frumoase decât cel la care
rãspundeam eu, dar pânã ºi obiectele de gospodãrie.
Surorile mele fuseserã ºi ele potcovite cu niºte nume la fel de
neatrãgãtoare. Iar asta se întâmpla din pricinã cã, în realitate,
pãrinþii ar fi dorit ca toate sã ne fi nãscut bãieþi: Tina un Martin,
Rika un Erik, Lulu un Ludwig, iar eu un Gerd. Ca sã nu se
complice, dupã fiecare naºtere, ai mei au adãugat câte un a la
coada numelui de bãiat.
Tina avea cel mai puþin de bombãnit pe seama numelui pe
care-l purta, cârâind totuºi ceva la adresa rãspândirii numelui de
Martina. Colac peste pupãzã, se mai ºi mãritase cu un tip pe
care-l chema Frank Meier, care se arãta la fel de nemulþumit de
frecvenþa cu care putea fi întâlnit propriu-i nume. Copiii celor
doi aveau ºi ei niºte nume pe care, în mod normal, nu le-ar fi
purtat nimeni (ºi nici nu ºi-ar fi dorit sã le aibã, dacã mã întrebaþi).
Ei bine, se numeau Chisola, Arsenius ºi Habakuk.
Chisola, Arsenius ºi Habakuk Meier.
Chisola avea doisprezece ani ºi nu prea se îndemna la vorbit,
lucru pentru care Tina dãdea vina pe aparatul de îndreptat dinþii
pe care-l purta copila, iar eu pe cei doi fraþi ai ei, mai mici cu
patru ani. Erau gemeni ºi nu mai conteneau cu zarva ºi mizeria.
2 Idem nota 1.

15
Aºa cum se întâmplase cu puþin timp în urmã, la masã.
N-ar fi trebuit sã-mi fac griji din pricinã cã s-ar fi gãsit careva
cãruia sã i se parã aºa, deodatã, cã ceva n-ar fi fost deloc în regulã
cu mine. Fiindcã cea mai mare atenþie le era acordatã, ca-ntot-
deauna, gemenilor. Nici dacã mi-aº fi purtat capul la subsuoarã
nu i-ar fi sãrit cuiva în ochi.
Habakuk terciui varza roºie laolaltã cu cartofii ºi încercã sã soarbã
fleaºca aceea, cu maxilarele încleºtate, prin strungãreaþa cu care îl
dotasenatura.Arseniusseocupadebãtutulcutacâmurileînmarginea
farfuriei, urlând în acelaºi ritm:
— Habakuk! Scuipã! Scuipã! Scuipã!
Dupã o vreme, Habakuk exact asta fãcu: scuipã cu icnete
terciul din gurã înapoi, în farfurie.
— Habi! rosti mama mea, pe un ton dojenitor. Ce-o sã creadã
Patrick despre noi ?
— Puþin îmi pasã mie ce crede ãsta, i-o întoarse Habakuk,
scoþându-ºi dintre dinþi o bucãþicã de varzã roºie.
Patrick era noul prieten al surorii Lulu. Prima datã când se
înfiinþase cu el la noi, am rãmas ca trãsnitã: Patrick semãna leit
cu cineva pe care-l cunoºteam eu foarte bine.
Acum, cunoscutul ãsta, foarte bine, poate cã-i cam mult spus.
Semãna cu tipul de la dating-café.de3
, cu care mã întâlnisem o
datã, hammerhart314
. Nu aveam cine ºtie ce amintiri plãcute de
la întâlnirea cu pricina, ceea ce m-a fãcut ca, la început, sã mã
zgâiesc la Patrick uºor nãucã. Numai cã acesta n-a dat niciun
semn cã ne-am fi cunoscut în vreun fel. Nici mãcar n-a tresãrit
atunci când Lulu m-a prezentat, iar eu i-am strâns mâna,
adresându-i totodatã ºi vorbele: Ce chestie tare sã facem cunoº-
tinþã, tare ca ciocanul!5
. Cu toate cã, în realitate, am o memorie
cum nu se poate mai bunã a persoanelor ºi a chipurilor acestora,
3 Site de socializare pentru Germania.
4 Denumiredeutilizatoralspaþiuluivirtual(hammerhart–tarecaciocanul,
în lb. germ.).
5 Vezi nota anterioarã.

16
am tras concluzia cã era posibil sã mã fi înºelat. Patrick semãna
atât de bine cu acel hammerhart31 încât puteai uºor sã-l confunzi
pe unul cu celãlalt. Pânã la bãrbuþa ascuþitã, de þap, nu arãta
chiar deloc rãu ºi – spre deosebire de hammerhart31 – lãsa
impresia unui om normal. Ce-i drept însã, cam fãcea pe
misteriosul în privinþa slujbei.
— ªi cu ce anume vã ocupaþi? îl întrebase tatãl meu, cãpãtând
de la Patrick un rãspuns rostit pe un ton moale.
— Cu IT.
Se afla de-acum pentru a treia oarã invitat în casa alor mei,
iar aceºtia tot nu se încumetau sã întrebe cam ce meserie putea fi
aceea de IT. Am observat însã cum mama o trãsese pe Lulu de-o
parte, întrebând-o:
— Drãguþa mea, mai spune-mi o datã: cu ce se ocupã de fapt
Patrick ãsta?
Iar Lulu îi rãspunsese:
— Cu IT, mamã, doar þi-a spus-o ºi ultima oarã.
Ceea ce o fãcu pe mama sã se simtã cu nimic mai luminatã
decât fusese mai înainte. Iar eu eram aproape sigurã cã prietenelor
ei le povestea cã amicul surorii mele era un tip foarte de treabã
ºi cã aºa, ca aiti, câºtiga o mulþime de parale. Dar ºi cã, de data
asta, spera ca toatã povestea sã fi fost cât se poate de serioasã.
Era greu sã-þi închipui cam ce gândea Patrick despre noi. ªi
asta fiindcã ni se înfãþiºa cu o expresie destul de neutrã aºternutã
pe faþã.
— Patrick ºtie cu siguranþã cã bãieþii sunt uneori ceva mai
greu de stãpânit, rosti Tina. Cã doar a fost ºi el cândva aºa, un
mic ºtrengar.
— Asta însã înainte s-ajungã un IT, am adãugat eu.
— Mda, numai cã un mic ºtrengar bine-crescut, spuse sora
Lulu, mângâind uºor braþul lui Patrick.
— Chiar aºa, zise ºi Patrick. Tatãl meu punea mare preþ pe
bunele maniere la masã.
— Ai vrea cumva sã sugerezi cã odraslele noastre nu sunt
bine-crescute? întrebã Tina, schimbând cu Frank, soþul ei, o
privire plinã de þâfnã.

17
— Suc de mere! ceru Arsenius.
— Mai vreau, îi întregi vorbele maicã-sa. Se spune: Mai
vreau suc de mere.
— ªi vã rog, am adãugat eu. Mai vreau suc de mere, vã rog!
— Da’ io vreau acu’ sucu’ ãla de mere, rosti Arsenius. Ca sã
se ducã gustu’ ãla împuþit...
— Vreau ºi eu, vã rog, niºte suc, ºopti Chisola.
— Cu mult mai nimerit s-ar spune cã n-ar fi deloc educaþi,
zise Lulu.
— Ei, când o sã ai ºi tu copiii tãi, poate c-o sã ai dreptul sã te
bagi în vorbã, i-o tãie Tina.
— Am ajuns pedagog, spuse Lulu. De ºase ani încoace lucrez
cu copiii. Aºa cã, în ceea ce priveºte tema educaþiei, aº putea
sã-mi dau cu pãrerea, pe-ndelete, încã de pe-acum.
— Fetelor!
Mama mea le turnã suc lui Arsenius ºi lui Habakuk, aºezând
sticla la loc, pe bufet.
— Acelaºi ºi-acelaºi subiect, duminicã de duminicã! Ce-o
sã-ºi închipuie Patrick despre noi?
Patrick afiºa în continuare expresia aceea neutrã. Mesteca o
ciozvârtã de fripturã de porc, în vreme ce privirea îi aluneca pe
leopardul de porþelan în mãrime naturalã, expus pe pervazul de
marmurã groasã din faþa ferestrei, printre palmierii yucca rãsãrind
de prin niºte ghivece decorative, alb-aurii. Ansamblul era flancat
de aripile strãlucind în alb ºi auriu ale unei perdele, þinute în
lãturi de doi îngeraºi durdulii. Iar dacã lui Patrick i-ar fi trecut
oarece prin minte, atunci de bunã seamã cã ar fi fost ceva de
soiul: Zãu dacã sufrageria asta nu-i cea mai lipsitã de gust dintre
toate prin care m-am nimerit vreodatã!
Iar aici avea perfectã dreptate!
Peste tot în încãperea cu pricina dãdeai de semnele slãbiciunii
arãtate de mama mea pentru îngeraºi grãsunei, ca ºi pentru culorile
alb ºi auriu. Dar ºi pentru leoparzi. Pentru pisicile astea prãdãtoare,
mama mea fãcuse o pasiune cu totul ºi cu totul deosebitã. Iar
piesa ei preferatã era un lampadar, al cãrui picior se prezenta în
chip de siluetã de leopard.

18
— Nu-i aºa cã pare adevãrat? obiºnuia sã ne întrebe.
Adevãrul era cã avea dreptate, cãci dacã leopardului n-ar fi
fost nevoie sã i se înºurubeze un abajur alb-auriu în moalele
capului, ai fi putut jura cã animalul era viu, cu atât mai mult cu
cât purta o blanã veritabilã, chiar ºi mustãþi.
Iar membrii familiei noastre îºi dãdeau întâlnire în fiecare
duminicã, la vremea prânzului, în aceastã cuºcã ticsitã de
prãdãtoare. Numai Rika, a doua sorã mai mare, nu se afla alãturi
de noi, cãci trãia împreunã cu soþul ºi fiica ei taman în Venezuela.
Pânã ºi mama mea, care, în privinþa geografiei, era o catastrofã
desãvârºitã, pricepuse între timp cã i-ar fi fost cu adevãrat cu
neputinþã cuiva din Venezuela sã ajungã la masa de prânz cu
pãrinþii la Köln-Dellbrück.
Venezuela din America de Sud, obiºnuia sã le explice ocazional
cunoºtinþelor ei. Nu cea din Italia.
Cum ziceam, la geografie era absolut pe dinafarã. Friptura
ei de porc era însã excelentã. ªtiu cã eu, una, am înfulecat trei
bucãþi, iar Habakuk chiar vreo patru. Iar de terciul lui de varzã
roºie ºi cartofi nici mãcar nu s-a mai atins. Aºa cum se petrecea
de obicei la sfârºit, Tina schimbã farfuria linsã a lui Frank cu
cea a copiilor, iar acesta mâncã fãrã sã clipeascã toate resturile,
chiar ºi pe cele ce mai fuseserã mestecate o datã. Cu un an în urmã,
se întâmplase ca Arsenius sã se punã pe un urlat de toatã groaza,
cãci, aflat în toiul unei acþiuni similare, Frank înghiþise ºi un
dinte de lapte care-i cãzuse þâncului ºi pe care acesta ºi-l pusese
deoparte pe marginea farfuriei. ªi astãzi, când mi-aduc aminte,
mi se face rãu.
Discuþia în jurul educaþiei copiilor începea sã se potoleascã.
— Pãi, aºa ºi e, mai spuse Tina. N-au copii, dar de fiecare
datã se leagã de educaþia alor mei!
I-am turnat Chisolei, ºi apoi mie niºte suc de mere.
— Mulþumesc, ºopti Chisola.
— Bunico, Gerri asta ne bea tot sucu’! zbierã Habakuk.
— Bunicul o s-aducã altul din pivniþã, spuse mama, arun-
cându-mi o privire rãutãcioasã.

19
Asta în timp ce tatãl meu se ridicã de la masã ºi dispãru în
direcþia tocmai enunþatã. Când se întoarse cu sucul de mere, îmi
întinse un plic.
— Uite, þi-a adus poºta ceva, Gerri, spuse el, mângâindu-mã
uºor pe obraz. Pari cam palidã azi.
— Fiindcã niciodatã nu iese ºi ea la aer curat, se bãgã în
vorbã ºi mama.
— Dar de când pânã când primiþi voi corespondenþa mea?
am întrebat.
ªi unde mai pui cã plicul fusese ºi desfãcut, chipurile aºa,
îndatoritor... M-am uitat la numele expeditorului.
— K. Köhler-Koslowski. Habar n-am cine-i ãsta!
— Ei, dar cum sã nu-l cunoºti tu pe Klaus! spuse mama mea,
iritatã. Klaus Köhler. Nu vrea altceva decât sã te invite la
petrecerea de revedere a clasei.
— Dar chiar are un nume de familie dublu?
— Ei, aºa obiºnuiesc oamenii în ziua de azi, spuse mama.
— Nu însã dacã i-ar chema Kotzlöffel6
, i-am întors-o eu.
De atâta râs, lui Arsenius ºi Habakuk le pufni sucul de mere
din gurã direct pe faþa de masã.
— Dacã te-ai fi dus cu el atunci, la balul de absolvire, atunci
astãzi s-ar fi numit Köhler-Thaler, spuse mama mea, împãciui-
toare, aceasta fiind una dintre fanteziile ei preferate.
— Nu-nu, pun pariu cã ºi-ar fi dorit pur ºi simplu vreo trei
de K drept iniþiale, spuse Tina. ªi ce meserie mai învârte?
— Klaus ãsta are o slujbã cum nu se poate mai grozavã, ne-o
tãie mama. Cã doar v-am spus-o de nenumãrate ori! Câºtigã cu
nemiluita. Pe chestia asta, Hanna nici nu mai trebuie sã lucreze,
poate sta acasã, ca sã se ocupe de copii. Annemarie e chiar peste
poate de mulþumitã de norã ºi de nepoþi.
Hanna Koslowski, numitã ºi Kotzlöffel, fusese ºi ea cu noi,
în aceeaºi clasã. Din motive care, mie, uneia, îmi vor rãmâne în
vecii vecilor de nepãtruns, nu numai cã dansase cu Klaus, dar se
ºi înmulþise în combinaþie cu acesta.
6 Lingurã plinã cu vomã (în lb. germ.).

20
— ªi… ai de gând sã mergi la petrecerea de revedere a clasei?
întrebã Lulu.
Am ridicat din umeri.
— Mai vedem…
În realitate, eram ferm hotãrâtã sã nu care cumva sã calc
pe-acolo decât, la o adicã, în postura de criminal obsedat. ªtiam
deja de vreo câteva sãptãmâni cã urma sã aibã loc acest eveniment.
ªi asta fiindcã prietena mea Charly îmi trimisese ºi mie e-mail-ul
pe care-l primise de la Britt Emke. Bunã, dragi foºti camarazi!
Dupã cum probabil ºtiþi deja, anul trecut s-au împlinit zece ani de
când am susþinut examenul de bacalaureat. ªi uite aºa, Klaus
Köhler (Mate/Fizicã) ºi eu (ªtiinþe pedagogice/Biologie), ca foºti
ºefi de clasã, ne-am zis cã ar fi foarte drãguþ dacã ne-am revedea
cu ocazia împlinirii a unsprezece ani de când ne-am despãrþit, ca
sã mai pãlãvrãgim ºi noi despre câte ni s-au întâmplat în viaþã
pânã acum, ca ºi despre vremurile trecute…
ªi adicã ce sã fi pãlãvrãgit eu cu Britt Emke despre vremurile
trecute? Mai þii minte, Britt, cum te-ai purtat atunci, la istorie?
Domnule Müller, dacã-i daþi lui Gerri un trei7
, i-aþi face lui Kathrin
o nedreptate. Gerri abia dacã a rãspuns ceva în jumãtatea asta de
an, ca sã nu mai spun cã nici n-a scris vreun rând ºi s-a ocupat
mai tot timpul cu copiatul temelor la chimie de la Charlotte sau
de jucat bãtãlie navalã.
Cât priveºte evoluþia ei, pârâcioasa de Britt avusese grijã s-o
ºi schiþeze, numai aºa, pentru cazul în care cineva s-ar fi arãtat
interesat: Dupã studii de sociologie ºi pedagogie, am lucrat timp
de un an cu copiii handicapaþi, înainte ca, împreunã cu soþul meu,
Ferdinand Freiherr von Falkenhain, sã mã retrag la o fermã din
Saxonia Inferioarã. Fiica noastrã, Luise, merge deja la grãdiniþã,
iar anul trecut s-a nãscut ºi purtãtorul pe mai departe al numelui
familiei, Friedrich. Ducem o viaþã foarte fericitã. Salutãri
drãgãstoase tuturor, a voastrã Britt, baroneasã de Falkenhain.
7 Sistemul de notare în ºcolile din Germania este urmãtorul :
1 – foarte bine; 2 – bine; 3 – mulþumitor; 4 – suficient; 5 – cu lipsuri;
6 – insuficient.

21
Evoluþia lui Britt, oricât de desprinsã din basme ar fi pãrut,
nu era decât dovada tristã a faptului cã nu mai trãiam deloc în
vremurile acelea, trecute, în care mai speram câte ceva. Fiindcã,
dacã ar fi fost dupã dorinþele mele ºi ale lui Charly, Britt asta ar
fi fost acum adânc vârâtã în nevoi, adãpostindu-se, alãturi de un
ºomer alcoolic ºi un câine suferind cu vezica, într-una din
locuinþele sociale de subsol, pline de mucegai.
Asta în timp ce eu aº fi fost cea mãritatã cu Ferdinand, baron
de Falkenhain, cine-o mai fi fost ºi ãla.
— În locul tãu, nu m-aº duce, spuse Lulu. Asta o fac numai
cele care vor sã se dea mari cu bãrbaþii lor grozavi, cu casele lor,
cu copiii, cu slujbele lor nemaipomenite, cu maºinile lor scumpe,
cu cãlãtoriile fãcute ºi cu doctoratele obþinute. Ai sã te simþi
îngrozitor. ªi nici mãcar n-ai un prieten!
— Oh, mulþumesc din suflet pentru pont, i-am rãspuns.
— În plus ai mai ºi pus pe tine de la bacalaureat încoace,
adãugã Tina.
— Douã kilograme. Hai, cel mult cinci.
— ªi mai aratã ºi aºa, trasã la faþã, se bãgã în vorbã ºi tatãl
meu.
Drept care, i-am aruncat ºi eu o privire miratã. Sã se fi prins
totuºi careva cã ceva nu era în ordine cu mine?
— Aºa ceva n-o sã observe nimeni, spuse mama. ªi nu toþi
sunt cãsãtoriþi. Asta în primul ºi în primul rând fiindcã bãrbaþii
abia acum au ajuns ºi ei la vârsta potrivitã, când se leagã pentru
totdeauna. Ti… Lu… Gerri ar putea spune ºi ea, pur ºi simplu,
cã e redactor. Sau librar.
— ªi de ce, mã rog, sã fac aºa ceva? am întrebat. N-ar trebui
sã mã ruºinez deloc de slujba pe care o fac. Dimpotrivã, mulþi
chiar mã invidiazã pentru ea.
— Dar cu ce ziceaþi cã se ocupã? se interesã Patrick la Lulu.
— Sunt scrii…
— Scrie ºi ea, acolo, niºte romane de duzinã, explicã Lulu.
Romane cu doctori ºi cu iubiri leºinate, aºa, niºte caieþele ieftine...
— Ah! Bunica mea citea mereu aºa ceva, spuse Patrick. Se
poate ºi trãi din asta?

22
— Sigur cã da, m-am repezit eu cu gura. În plu…
— Mai degrabã rãu decât decent, rosti ºi tatãl meu.
— Mã întreþin singurã, am spus. În orice caz, cam aºa stãteau
lucrurile pânã în urmã cu trei zile. ªi…
— Dar nici pomenealã de asigurare de pensie sau de vreun
bãrbat, care sã compenseze lipsa celei dintâi, mã întrerupse din
nou tatãl meu.
ªi când te gândeºti cã nu doream decât sã-i explic nãtãrãului
de Patrick cã, printre cei care-mi citeau romanele, se gãseau ºi
femei cu mult mai tinere.
— ªi uite cã mai ai puþin ºi faci treizeci de ani!
De ce trebuia sã mã toace toatã lumea cu cifra asta?
— Treizeci de ani nu e totuºi cine ºtie ce vârstã, spuse Lulu.
Uite, eu, una, l-am cunoscut pe Patrick la treizeci ºi doi de ani.
Chestia asta se petrecuse cu douã luni în urmã. Pânã acum
nici mãcar nu întrebasem unde se cunoscuserã. Cu siguranþã însã
cã nu pe internet, de vreme ce, atunci când îi povestisem lui
Lulu despre dating-café.de, nu reacþionase decât strâmbând
dispreþuitor din nas ºi spunând: Acolo îºi fac de lucru numai
ºmecherii, de capul cãrora nu e mai nimic în viaþa obiºnuitã.
Lui hammerhart31 i s-ar fi potrivit de minune vorbele astea.
— La tine e cu totul altceva, i se adresã tata lui Lulu. Tu
lucrezi în învãþãmânt ºi eºti asiguratã cu vârf ºi-ndesat pentru
perioada de pensie. Îþi poþi permite sã mai aºtepþi cu mãritiºul.
— În afarã de asta, mai eºti ºi blondã, spuse ºi mama mea.
Dar cum sã facã ºi Tiluri cunoºtinþã cu cineva, cu pãrul ei ºi, în
plus, cu statul ei toatã ziulica în casã, cocoºatã ºi scriind?
— Mamã, eu…
— Ar trebui sã meargã neapãrat la petrecerea de revedere a
clasei, fiindcã-i un prilej foarte bun sã vadã ce s-a ales din bãieþii
de altãdatã, spuse mama mea. Altfel chiar cã nu-þi mai rãmâne
decât sã cauþi relaþii prin mica publicitate, adãugã ea, îngrijoratã.
— Dar a ºi încercat chestia asta, cu ceva vreme în urmã,
spuse Tina.
Tocmai ea, care-l cunoscuse pe Frank într-un supermarket!

23
— Ce?
Mama mea pãrea realmente în stare de ºoc.
— Aºa departe s-a ajuns? Fiica mea a dat un anunþ la mica
publicitate! Vai de tine dacã scapi cumva vreo vorbuliþã despre
asta, la nunta de argint a Alexei! Cred c-aº intra în pãmânt de
ruºine.
— Nu-þi face griji, i-am spus eu.
Dupã cum nu aveam de gând sã-mi fac apariþia la întâlnirea cu
fosta clasã de liceu, tot aºa nu insistam sã onorez cu prezenþa
nici nunta de argint a mãtuºii.
Din fericire, în aceeaºi clipã, Chisola îºi rãsturnã paharul cu
suc de mere, ceea ce puse capãt întregii discuþii. Habakuk îºi udã
nãdragii de la sucul vãrsat ºi se puse pe un urlet criminal, din
care nu se opri decât atunci când mama mea aduse desertul.
Dupã masã, ºi-au luat cu toþii rãmas-bun ºi duºi au fost. Numai
eu am fost nevoitã sã mai rãmân, ca sã iau resturile.
Mama mea îmi îndesã în mânã recipientul pe nume Clarisa.
— Fii atât de bunã ºi du chestia asta în zilele urmãtoare la
farmacie, spuse ea, aºezând deasupra o cutie de carton, de pantofi.
— Pantofi? La farmacie?
— Prostii, fãcu mama. Nu-s decât niºte medicamente mai vechi,
iar taicã-tãu nu-mi dã voie sã le arunc la gunoi. Zice cã ãsta e un
gunoi special. Iar acolo, la farmacie, se colecteazã întotdeauna
câte ceva pentru sãracii din þãrile Lumii a Treia. Ascultã, tu chiar
ai dat un anunþ la mica publicitate?
— Nu. Dar am rãspuns la unul.
Am sãltat uºor capacul cutiei de carton.
— Sã ºtii însã cã acolo, în Lumea a Treia, n-au ãia nevoie de
picãturi de nas cu perioada de valabilitate pânã în iulie 2004.
— Lasã cã mai sunt ºi alte lucruri înãuntru, spuse mama. Un cal
de dar nu prea se cautã la dinþi. Iar cei de la farmacie chiar se bucurã.
Suspinã.

24
— Nu m-am gândit cã una dintre fetele mele o sã fie nevoitã
sã rãspundã la un anunþ dat la mica publicitate. Dar tu ai fost
întotdeauna un copil-problemã.
Þineam deja în mânã urmãtoarea cutiuþã.
— Dalmadorm. Bine, dar astea sunt tablete de dormit.
Acum chiar cã nu ºtiam ce sã mai cred. Aºa ceva numai
întâmplare nu se mai putea numi. Iar pulsul mi se iuþi puþin.
— Pe alea le cer mai cu seamã pentru perioada de dinainte de
Crãciun, þinu sã-mi explice mama. Numai cã, de când a ieºit ºi
taicã-tãu la pensie, am nevoie de ele mai tot anul, ca ºi el, de
altfel.
ªi, zicând acestea, îºi dãdu ochii peste cap, în semn de aducere
aminte.
— Bine, dar cutia e nedesfãcutã, i-am spus eu, simþind cum
mâinile încep sã-mi tremure, lucru pe care mama nu-l observã
însã deloc.
— Bineînþeles, spuse ea, pe un ton sever. N-ai citit ce efecte
secundare poate avea aºa un medicament? Poþi ajunge foarte
repede dependent de el. N-aº lua niciodatã aºa ceva, nici taicã-tãu
n-ar face-o.
— ªi-atunci, de ce l-ai mai cumpãrat? am întrebat.
— Cum adicã? îmi întoarse mama întrebarea. Þi-am explicat
doar cã nu mai ajungeam sã adormim! Ani de-a rândul, nu mai
puteam închide un ochi! Copiii, munca, viaþa de pensionar…
Asta nu poate rãmâne aºa. Somnul e important în viaþã. Aºa
ceva nu trebuie tratat în niciun caz cu uºurinþã.
— Bine, dar tocmai spuneai cã n-ai lua în ruptul capului aºa
ceva, i-am rãspuns eu.
ªi, Dumnezeule, erau acolo duzini întregi de cutiuþe, încã în
ambalajul lor original!
— Lucrurile nu trebuie rezolvate întotdeauna cu ajutorul
medicamentelor, spuse mama. Iar dacã e musai ºi musai, atunci
existã bãtrâna valerianã. Mã jur pe ce-am mai scump.
— Bine, dar…
— Oare de ce fiecare frazã de-a ta începe cu un dar ? întrebã
mama. Totdeauna ai fost aºa, împotrivindu-te ºi iar împotri-

25
vindu-te. Asta-i ºi sursa problemei pe care o ai cu bãrbaþii. Ia
spune, mã ajuþi ºi duci lucrurile astea la farmacie, sau nu?
Am renunþat sã mai încerc sã rezolv paradoxul.
— Fie, din partea mea… i-am spus. Dar tot nu sunt convinsã
cã ãia din Lumea a Treia se dau în vânt dupã somnifere.
— Încã un dar, rosti mama mea, suspinând ºi sãrutându-mã
pe obraz, în vreme ce mã conducea cãtre uºã. Mi-aº dori cu
adevãrat sã începi sã gândeºti ceva mai pozitiv, adãugã ea,
trecându-ºi mâna prin pãrul meu. Înainte de nunta de argint a
Alexei, treci însã pe la coafor, nu? Câteva ºuviþe blonde zãu cã
n-ar avea ce sã-þi strice. Ia-þi la revedere de la Tirilu, dragã! mai
zbierã ea peste umãr.
— La revedere, Gerri! strigã tatãl meu din sufragerie.
— N-aº miza pe chestia asta, mi-am zis eu aºa, ca pentru
mine, dar mama apucase sã închidã uºa în urma mea.
ªi iatã-mã ajunsã cu cutia aceea de pantofi. Mie nu-mi inter-
zicea nimeni s-o arunc la gunoi, nici mãcar propria-mi conºtiinþã.
ªi adicã ce sã fi reprezentat contaminarea unei grãmãjoare de
gunoi cu picãturi de nas ºi somnifere, în comparaþie cu ceea ce
se petrecea într-un loc precum Gorleben8
?
Dar, la urma urmelor, nici nu trebuia sã scap de tabletele
acelea, cãci nu reprezentau altceva decât rãspunsul la toate între-
bãrile care mã frãmântaserã în ultimele douã zile. Faptul cã
ajunsese tocmai în mâinile mele cutia aceea de pantofi, exact
când mã puteam folosi mai bine de aºa ceva, nu era decât un soi
de voie a sorþii.
Semãna cu situaþia prin care trecusem atunci când, cu ceva
vreme în urmã, încercând sã-mi cumpãr un blocnotes, dãdusem
în piaþa de vechituri peste o primã ediþie semnatã din Casa
Buddenbrook, a lui Thomas Mann, pe care mi-au fost ceruþi 50
de cenþi, deoarece Aºa un scris, dracu-l mai înþelege, dupã cum
îmi mãrturisise vânzãtorul. Mâzgãleli ca astea poate chiar
oriºicare.
8 Localitate din regiunea Gartowa, intratã în atenþia opiniei publice pentru
controversata amplasare în apropierea ei a unor facilitãþi de stocare a deºeurilor
radioactive.

26
Adevãrul era cã nu mã dãdeam eu chiar în vânt dupã Thomas
Mann ºi nu mai citeam de mult, decât dacã n-aveam încotro,
fraze din acelea, încâlcite ºi aºezate într-o scriere rondã. Ceea ce
m-a fãcut sã pun cartea pe eBay, ca sã ajungã sã fie cerutã de un
anticar din Hamburg, pentru douã mii cinci sute de euro. Iar
asta a însemnat cã achiziþionãrii unui blocnotes nu-i mai stãtea
chiar nimic în cale.
În mod obiºnuit însã, nu am eu parte de atâtea parale.
La drept vorbind, niciodatã.
Am controlat cutiuþã dupã cutiuþã, cu mare grijã, iar la sfârºit
aveam puse de-o parte nici mai mult nici mai puþin decât vreo
treisprezece. Treisprezece pacheþele, pur ºi simplu nedesfãcute
vreodatã, pline cu somnifere. Le-am aranjat în teancuri pe masa
din bucãtãrie, nemaiputând sã-mi iau ochii de la ele. Purtau niºte
nume, care de care mai drãguþe: Noctamid, Remestan, Rohypnol
sau Lendormin. Iar unele dintre ele nici mãcar nu aveau înscrisã
data de valabilitate.
Erau aºa de multe tablete, încât singura dificultate ar fi fost
sã apuc sã le iau ºi pe ultimele, înainte ca primele sã fi început
sã-ºi facã efectul. În privinþa asta însã aveam deplinã încredere
în mine: mâncatul pe fugã nu fusese niciodatã vreo problemã
pentru mine, mergând chiar pânã la a pretinde cã aºa un
mâncat-vitezã ar fi fost una dintre calitãþile mele cu totul ºi cu
totul deosebite.
ªi am simþit cum numai zgâindu-mã la cutioarele cu tablete,
mi se ºi fãcuse pielea toatã ca de gãinã.
În ultimele douã zile trecusem încã o datã totul în revistã,
gãsind unele lucruri de nesuportat, pe cele mai multe dintre ele
eliminându-le, deoarece, în cazul acelora, erau necesare unele
premise logistice ºi tehnice, iar astea chiar cã-mi lipseau. De
povestea cu aorta nici nu putea fi vorba, de vreme ce nu suportam
vederea sângelui, ca sã nu mai spun cã, pentru un începãtor, nici
nu-i aºa de uºor sã dai de aorta aceea.
Chestia asta însã, cu înghiþitul somniferelor, cred c-aº izbuti
s-o duc pânã la capãt. Dar ce spun eu, e o joacã de copil!

27
Dragã mamã !
Mii de mulþumiri pentru excelenta sortare a somniferelor, prin
care chiar m-ai scutit de o muncã mult prea anevoioasã ºi, probabil,
ilegalã.
Se înþelege cã ai pe deplin dreptate : nu trebuie sã rezolvi mereu
totul cu ajutorul medicamentelor. Dar zãu dacã n-ar fi pãcat sã le
laºi sã se strice. E, de asemenea, porþia cum nu se poate mai potrivitã
pentru o singurã gurã.
Nu, fãrã glumã : cu ocazia aceastã îmi cer iertare pentru necazul
pe care þi-l voi pricinui cu tabletele astea, dar, înainte sã te oþãrãºti
bine, gândeºte-te, te rog, la nenumãratele dezamãgiri de care te
menajez pe viitor pe aceastã cale.
În realitate, chiar cã-mi pare nespus de rãu cã n-am fãcut decât
sã te dezamãgesc într-una pânã acum. Încã de când am venit pe
lume, dupã cum aveai sã observi, n-am fost deloc un Gerd, ci o
Gerda. ªi apoi, în loc sã fiu blondã, am ieºit brunetã. Crede-mã
însã, cã am suferit cel puþin la fel de mult ca tine atunci când mãtuºa
Alexa ºi-a dorit numai domniºoare de onoare blonde la nunta ei, ca
ºi atunci când toate surorile ºi veriºoarele mele au avut voie sã
presare flori, numai eu nu. Aºa cã, practic, mi-am petrecut toatã
sãrbãtoarea aceea ascunsã pe sub masã. Buuun, poate cã nu ar fi
trebuit sã înnod ºireturile bunicului la zgarda lui Waldi, dar de unde
sã fi ºtiut cã un biet ºoricar avea aºa o putere, iar bunicul urma sã
târascã dupã el, în cãdere, faþa de masã cu toate torturile acelea ºi
porþelanurile de Meissen ale bunicii ?
Îmi mai cer iertare ºi pentru cã am refuzat sã merg împreunã cu
Klaus Köhler la balul de absolvire a liceului, cu toate cã acesta e fiul
prietenei tale dragi, Annemarie, ºi cã m-ai asigurat cã punctele
negre, mirosul de transpiraþie ºi purtarea impertinentã nu erau decât
semne normale ale pubertãþii, care urmau sã disparã pânã la urmã,
ca de la sine. Pânã astãzi, n-a trecut zi de la Dumnezeu în care sã
nu-mi fi spus ce bãrbat plin de succes ºi arãtos a ajuns Klaus ãsta
ºi cât de norocoasã trebuie sã se considere Hanna Koslowski cã

28
atunci, demult, a aceptat sã meargã cu el, în locul meu, la balul de
absolvire.
Crede-mã, au fost într-adevãr ºi zile în care eu însãmi am regretat
refuzul de atunci. De unde sã fi ºtiut eu însã, la cincisprezece ani,
cã, odatã ajunsã la treizeci, aº fi ajuns sã mã socotesc fericitã dacã
aº pune mâna pe unul ca acest Klaus? Fiindcã sigur m-aº fi apucat
sã strâng somnifere încã de pe-atunci!
A ta, Gerri
P.S. Chiar dacã n-am ajuns profesoarã, ãsta nu reprezintã deloc
un motiv sã ascundeþi prietenilor ºi rudelor felul în care îmi câºtig
existenþa. De aceea am ºi expediat, de paisprezece ori, Sora de
noapte Claudia, suspectã, laolaltã cu câte o scrisoare drãguþã, tuturor
acelora cãrora, de ani buni, atunci când te întreabã despre ocupaþia
mea, le povesteºti cã micuþa noastrã are un birou de dactilografiere.
ªi uite aºa au primit câte un exemplar ºi pãrinþii lui Klaus, dar ºi
pricopsita de mãtuºã Hulda.
P.P.S. În Italia existã oraºele Verona ºi Veneþia, iar Venezuela
este un stat din nordul Americii de Sud. Dar, fiindcã probabil nu mã
crezi, pentru a putea totuºi sã-mi verifici spusele, te fac pe aceastã
cale moºtenitoarea atlasului meu ºcolar.

�ݺ�ߣ

Ma sinucid altadata pdf

More Related Content

Ma sinucid altadata pdf