ºÝºÝߣ

ºÝºÝߣShare a Scribd company logo
CLASA a II-a VARIANTA 1
1. Care sunt numerele naturale de două cifre care au suma
cifrelor 7 ?
(Gazeta matematică nr. 2 – 3 / 1992)
2. În clasa I au venit copii de la trei grădiniţe. De la grădiniţa
nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu
soţ după 10, iar de la grădiniţa nr. 2 cu 3 copii mai puţini
decât de la grădiniţa nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniţa
nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ?
(Gazeta matematică nr.1 / 1992)
3. În 5 coşuleţe se află 30 de portocale, în fiecare coşuleţ fiind
acelaşi număr de portocale. Dintr-un coşuleţ s-au consumat
4 portocale, iar din altul 2. Câte portocale pot fi în trei
coşuleţe luate la întâmplare ?
Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere,
Societatea de Ştiinţe Matematice din România a oferit
fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM.
Iniţialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA
MATEMATICĂ, revista de matematică din România cu
cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani)
Purtând această insignă faceţi dovada isteţimii voastre
şi a dorinţei de a rezolva cât mai multe probleme de
matematică.
Dacă doriţi să aveţi şi voi această revistă (Gazeta
Matematică) căutaţi-o la Facultatea de Matematică din
Universitatea Bucureşti sau cereţi detalii la redacţia
revistei ABAC.
CLASA a II-a VARIANTA 2
1. Scrieţi în ordine crescătoare numerele naturale de două
cifre care au suma cifrelor 7.
(Gazeta matematică nr. 2 – 3 / 1992 – text adaptat)
2. În clasa I au venit copii de la trei grădiniţe. De la grădiniţa
nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu
soţ după 10, iar de la grădiniţa nr. 2 cu 3 copii mai puţini
decât de la grădiniţa nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniţa
nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ?
Gazeta matematică nr.1 / 1992)
3. În grădina ce-o iubesc,
Flori frumoase înfloresc.
Luni una am admirat
Apoi zilnic s-au dublat
Sâmbătă pe înserat
Câte flori am numărat ?
Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere,
Societatea de Ştiinţe Matematice din România a oferit
fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM.
Iniţialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA
MATEMATICĂ, revista de matematică din România cu
cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani)
Purtând această insignă faceţi dovada isteţimii voastre
şi a dorinţei de a rezolva cât mai multe probleme de
matematică.
Dacă doriţi să aveţi şi voi această revistă (Gazeta
Matematică) căutaţi-o la Facultatea de Matematică din
Universitatea Bucureşti sau cereţi detalii la redacţia
revistei ABAC.
CLASA a II-a VARIANTA 3
1. Scrieţi în ordine descrescătoare numerele naturale de două
cifre care au diferenţa dintre cifra zecilor şi cifra unităţilor
egală cu 3.
(Gazeta matematică nr. 2 / 1991)
2. În clasa I au venit copii de la trei grădiniţe. De la grădiniţa
nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu
soţ după 10, iar de la grădiniţa nr. 2 cu 3 copii mai puţini
decât de la grădiniţa nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniţa
nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ?
Gazeta matematică nr.1 / 1992)
3. Ana este a paisprezecea elevă din catalog. Ea a constatat că
dacă numără de la sfârşitul catalogului este tot a
paisprezecea.
Câţi elevi sunt în clasa în care învaţă Ana ?
Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere,
Societatea de Ştiinţe Matematice din România a oferit
fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM.
Iniţialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA
MATEMATICĂ, revista de matematică din România cu
cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani)
Purtând această insignă faceţi dovada isteţimii voastre
şi a dorinţei de a rezolva cât mai multe probleme de
matematică.
Dacă doriţi să aveţi şi voi această revistă (Gazeta
Matematică) căutaţi-o la Facultatea de Matematică din
Universitatea Bucureşti sau cereţi detalii la redacţia
revistei ABAC.

More Related Content

2004 matematica alte concursuri_subiecte_clasa a ii-a_0

  • 1. CLASA a II-a VARIANTA 1 1. Care sunt numerele naturale de două cifre care au suma cifrelor 7 ? (Gazeta matematică nr. 2 – 3 / 1992) 2. ÃŽn clasa I au venit copii de la trei grădiniÅ£e. De la grădiniÅ£a nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu soÅ£ după 10, iar de la grădiniÅ£a nr. 2 cu 3 copii mai puÅ£ini decât de la grădiniÅ£a nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniÅ£a nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ? (Gazeta matematică nr.1 / 1992) 3. ÃŽn 5 coÅŸuleÅ£e se află 30 de portocale, în fiecare coÅŸuleÅ£ fiind acelaÅŸi număr de portocale. Dintr-un coÅŸuleÅ£ s-au consumat 4 portocale, iar din altul 2. Câte portocale pot fi în trei coÅŸuleÅ£e luate la întâmplare ? Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere, Societatea de ÅžtiinÅ£e Matematice din România a oferit fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM. IniÅ£ialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA MATEMATICÄ‚, revista de matematică din România cu cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani) Purtând această insignă faceÅ£i dovada isteÅ£imii voastre ÅŸi a dorinÅ£ei de a rezolva cât mai multe probleme de matematică. Dacă doriÅ£i să aveÅ£i ÅŸi voi această revistă (Gazeta Matematică) căutaÅ£i-o la Facultatea de Matematică din Universitatea BucureÅŸti sau cereÅ£i detalii la redacÅ£ia revistei ABAC.
  • 2. CLASA a II-a VARIANTA 2 1. ScrieÅ£i în ordine crescătoare numerele naturale de două cifre care au suma cifrelor 7. (Gazeta matematică nr. 2 – 3 / 1992 – text adaptat) 2. ÃŽn clasa I au venit copii de la trei grădiniÅ£e. De la grădiniÅ£a nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu soÅ£ după 10, iar de la grădiniÅ£a nr. 2 cu 3 copii mai puÅ£ini decât de la grădiniÅ£a nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniÅ£a nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ? Gazeta matematică nr.1 / 1992) 3. ÃŽn grădina ce-o iubesc, Flori frumoase înfloresc. Luni una am admirat Apoi zilnic s-au dublat Sâmbătă pe înserat Câte flori am numărat ? Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere, Societatea de ÅžtiinÅ£e Matematice din România a oferit fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM. IniÅ£ialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA MATEMATICÄ‚, revista de matematică din România cu cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani) Purtând această insignă faceÅ£i dovada isteÅ£imii voastre ÅŸi a dorinÅ£ei de a rezolva cât mai multe probleme de matematică. Dacă doriÅ£i să aveÅ£i ÅŸi voi această revistă (Gazeta Matematică) căutaÅ£i-o la Facultatea de Matematică din Universitatea BucureÅŸti sau cereÅ£i detalii la redacÅ£ia revistei ABAC.
  • 3. CLASA a II-a VARIANTA 3 1. ScrieÅ£i în ordine descrescătoare numerele naturale de două cifre care au diferenÅ£a dintre cifra zecilor ÅŸi cifra unităţilor egală cu 3. (Gazeta matematică nr. 2 / 1991) 2. ÃŽn clasa I au venit copii de la trei grădiniÅ£e. De la grădiniÅ£a nr 1 au venit un număr de elevi egal cu al doilea număr cu soÅ£ după 10, iar de la grădiniÅ£a nr. 2 cu 3 copii mai puÅ£ini decât de la grădiniÅ£a nr 1. Câţi copii au venit de la grădiniÅ£a nr. 3 dacă în clasa I sunt 27 de elevi ? Gazeta matematică nr.1 / 1992) 3. Ana este a paisprezecea elevă din catalog. Ea a constatat că dacă numără de la sfârÅŸitul catalogului este tot a paisprezecea. Câţi elevi sunt în clasa în care învaţă Ana ? Aflând de concursul nostru, ca semn de apreciere, Societatea de ÅžtiinÅ£e Matematice din România a oferit fiecăruia dintre voi o insignă cu însemnele GM. IniÅ£ialele GM reprezintă prescurtarea de la GAZETA MATEMATICÄ‚, revista de matematică din România cu cea mai lungă viaţă. (Apare de mai bine de 100 de ani) Purtând această insignă faceÅ£i dovada isteÅ£imii voastre ÅŸi a dorinÅ£ei de a rezolva cât mai multe probleme de matematică. Dacă doriÅ£i să aveÅ£i ÅŸi voi această revistă (Gazeta Matematică) căutaÅ£i-o la Facultatea de Matematică din Universitatea BucureÅŸti sau cereÅ£i detalii la redacÅ£ia revistei ABAC.