�ݺ�ߣ

ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI
Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006
CAPITALUL UMAN ŞI INVESTIŢIA ÎN EDUCAŢIE
MARIA VIORICA BEDRULE-GRIGORUŢĂ∗
Le capital humain et l’investissement dans l′éducation
Résumé
Cet article s’inscrit dans une reflexion plus approfondie sur le capital humain et son influence
sur la croissance économique, visant contrôler non seulement la qualité du capital humain et ses
possibles mesures d’augmentation, mais aussi la spécification plus appropriée des certaines processus
d’investissements dans l’éducation établies par les gouvernements. Les unes des constatations sont
formulées par rapport des dates et informations qui caractérisent l’actuel systèm éducational de la
Roumanie.
Mots clés: capital humain, systèm éducational, les effets de l’éducation, responsabilité, politique
gouvernementale
1 Introducere
În economiile de astăzi, investiţiile în educaţie şi în formarea angajaţilor sunt cel puţin
tot atât de importante ca şi investiţiile în patrimoniu. Trăim din ce în ce mai mult într-o
economie bazată pe informaţie, în care tehnologia şi metodele de producţie se modifică
rapid şi în mod constant. „Capitalul intangibil” şi cunoştinţele produc cea mai mare valoare
adăugată şi doar un „clic” pe calculator ar putea însemna tot atât de mult ca şi un bun fizic.
Formarea capitalului uman trebuie abordată cel puţin la fel de bine cum este tratată formarea
capitalului fizic, iar reforma în educaţie ar trebui să se străduiască să o trateze pe cea dintâi
în mod evident.
Scopul oricărei politici publice, indiferent dacă este vorba de reforma educaţiei, a
sistemului sanitar sau a sistemului fiscal, este acela de a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Şi, într-
un mod foarte important, discuţiile şi propunerile fundamentale privind reforma în educaţie
au tins, până acum, să ignore rolul esenţial al oamenilor. Majoritatea experţilor în educaţie
uită că oamenii sunt productivi nu numai datorită sistemului nostru social şi economic sau a
calităţii tehnologiilor pe care le folosesc, ci şi datorită educaţiei şi formării cu care vin la
locul de muncă. În mod evident, reforma în educaţie trebuie direcţionată spre ceea ce
economiştii numesc „formare de capital” – deşi formarea capitalului uman este uitată.
∗
Conferenţiar doctor, Catedra de Management-Marketing, Facultatea de Economie şi Administrarea
Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, e-mail: mvgri@uaic.ro

Capitalul uman şi investiţia în educaţie 137
2 Formarea capitalului uman – un proces cu multiple faţete
Procesul de achiziţionare şi utilizare a unor bunuri productive cum ar fi terenuri,
imobile sau echipamente se numeşte în mod frecvent „formare de capital”. Formarea
capitalului este un mijloc primar de creştere a productivităţii muncii. În esenţă, aceasta
reprezintă rezultatul produs de fiecare angajat, cantitativ vorbind, iar creşterea
productivităţii muncii este sinonimă cu salariile mai mari şi cu prosperitatea economică.
Atunci când un individ sau o firmă cumpără un bun „real”, ca de exemplu un utilaj nou, în
scopul producerii de venituri viitoare, se aşteaptă să obţină un randament pozitiv al acestei
investiţii. Totuşi, este nevoie de un venit net minim din această investiţie. Acest venit minim
reflectă inflaţia anticipată şi diverse alte riscuri asociate investiţiei. Acest venit minim se
numeşte adesea venit „normal” sau „profit normal”, în timp ce orice alt venit obţinut pe
lângă acesta se numeşte „profit economic”.
Nici un produs nu s-a creat singur până acum şi nici nu a creat un altul de la concepţie
şi până la realizarea lui completă. Dacă luăm exemplul unei maşini: este nevoie de oameni
inventivi pentru a imagina ce ar putea face o nouă maşină, cum poate fi elaborată, produsă,
testată şi, în final, utilizată. Aceşti inovatori şi creatori au multe în comun, iar una dintre
caracteristici este un anumit grad de educaţie. Odată ce maşina a fost construită şi poate să
fie utilizată, este nevoie de alţi oameni care să facă acest lucru. Şi aceşti oameni au nevoie
de un anumit grad de educaţie – ei întruchipează „formarea capitalului uman”.
Educaţia joacă un rol esenţial în formarea „capitalului uman” şi în determinarea şansei
omului din punct de vedere economic. În mediile de afaceri există, desigur, multe întâmplări
ale unor oameni care, deşi nu urmaseră decât liceul sau chiar mai puţin, au avut un succes
foarte mare şi au adunat o avere imensă. În acelaşi timp, în unele ţări, economia este plină
de indivizi care deşi şi-au dat doctoratul, câştigă puţin din punct de vedere financiar. Totuşi,
dincolo de astfel de excepţii, cu cât educaţia unei persoane este mai înaltă şi de mai bună
calitate, cu atât şansele şi perspectivele de succes economic ale ei sunt mai mari.
Aceasta nu este doar o observaţie teoretică, ci poate avea consecinţe practice
importante pentru creşterea economică. Anumite politici guvernamentale, cum ar fi cea
fiscală, pot descuraja indivizii să urmeze o educaţie mai înaltă, ceea ce reduce capacitatea
productivă a forţei de muncă naţionale. Educaţia creşte, în general, câştigurile anticipate ale
unui individ pe durata vieţii sale, fiind percepută ca un efort pe termen lung. Totuşi, dacă
impozitele şi taxele individului sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce îi cresc veniturile,
politica fiscală îl descurajează pe acesta să-şi folosească timpul şi resursele necesare
obţinerii unui nivel mai ridicat de educaţie. Impozitele mari pedepsesc succesul şi
descurajează indivizii să acţioneze pentru a-l obţine, indiferent dacă acţiunile necesare se
constituie în muncă mai multă sau educaţie superioară. Altfel spus, dacă impozitul creşte
odată cu venitul, descurajează formarea capitalului uman în acelaşi mod în care descurajează
munca, economisirea sau investiţia în capitalul fizic.
Se poate descuraja „formarea capitalului uman” şi în alte moduri, mai puţin cunoscute
sau înţelese. De exemplu, în cadrul economiei actuale, majoritatea familiilor înţeleg
importanţa învăţământului universitar. Dacă efortul educaţional se va reduce, va descuraja
mai curând familiile cu venituri modeste decât pe cele mai înstărite. Familiile cu venituri
mai mari au capacitatea de a suporta într-o mai mare măsură costurile mai mari ale educaţiei
universitare decât familiile cu venituri mai reduse.
Aproape fiecare ramură a economiei şi ocupaţie au acum nevoie de o infuzie rapidă de
noi tehnologii. Noile tehnologii nu se rezumă la procesarea informaţiei şi la Internet, ci se
aplică şi altor componente: de exemplu în cazul aparaturii electronice pentru avioane,
designului, proceselor noi pentru operaţiunile de bază (cum ar fi, manevrarea bagajelor la
aeroport) şi instrumentelor mai bune pentru lucrătorii din aeroporturi.

MARIA VIORICA BEDRULE -GRIGORUŢĂ138
3 Influenţe în formarea capitalului uman
Pe măsură ce economiile evoluează, cresc şi cerinţele lor şi recompensele acordate
pentru anumite niveluri ale educaţiei şi ale unor abilităţi. Între 1994 şi 2005, 60% din
numărul total de locuri de muncă create în lume, conform unui raport al UNESCO [Global
Education Digest, 2005] necesitau un „nivel al abilităţilor destul de ridicat”. Pentru a profita
la maximum de extinderea şi integrarea rapidă a tehnologiilor de vârf, sistemul educaţional
românesc trebuie să fie la înălţime, la fel ca şi sistemul social sau cel guvernamental. Acesta
nu trebuie să pună piedici indivizilor care urmăresc să-şi îmbunătăţească educaţia sau
formarea profesională. Din păcate, sistemul nostru actual nu este la înălţime în această
privinţă, iar majoritatea propunerilor de reformă sau de îmbunătăţire eşuează.
În multe cazuri guvernele au tratat formarea capitalului uman mai aspru decât formarea
capitalului fizic, conform căreia „un aspect esenţial al indivizilor în cadrul rolului lor de
producători de valoare în economie este suma capacităţilor, experienţei şi cunoştinţelor lor”.
Acest concept a fost definit iniţial de Gary S. Becker [Becker, 1975, 7]. Ca indivizi, ne
dezvoltăm capitalul uman prin experienţele de viaţă, prin formare profesională şi prin
educaţie, iar calitatea şi cantitatea capitalului nostru uman determină în mare măsură
capacitatea noastră de a contribui la dezvoltarea economiei sau a propriului câştig.
De generaţii întregi, familiile au făcut sacrificii ca unii copii sau chiar toţi să poată
merge la şcoală sau chiar la facultate, considerând că astfel le oferă copiilor o viaţă mai bună
decât a lor. Desigur uneori, aceasta era pur şi simplu o credinţă în calitatea mai ridicată
intrinsecă a vieţii unei persoane cu învăţătură. Cel mai adesea, părinţii au înţeles că educaţia
aprofundată creează mai multe posibilităţi de realizare a unei cariere, de obţinere a unor
venituri mai ridicate şi a unei siguranţe financiare mai mari.
Tabel nr. 1. Câştigul mediu săptămânal în raport cu nivelul de educaţie în Statele Unite
Nivelul de educaţie Câştigul mediu
săptămînal (2003)
Studii doctorale 1,349 $
Master 1,307
Studii universitare 1,064
Studii liceale cu
bacalaureat
900
Studii liceale fără
bacalaureat
554
Studii gimnaziale 396
Sursa: Adaptare conform [Biroul de Statistică a Muncii. Education attainment: Education pays
http://www.bls.gov/oco/home.htm]
Un studiu efectuat în anul 2003 de Biroul de Statistică a Muncii al SUA susţine această
încredere în educaţie (Tabelul nr.1). Studiul a indicat câştigurile medii săptămânale ale
persoanelor cu normă întreagă în funcţie de nivelul educaţiei, în 2003. Datele arată că, în
medie, un individ cu 8 clase sau mai puţin câştiga mai puţin decât un altul cu diplomă de
bacalaureat; încă 4 ani de educaţie pot produce o creştere a câştigului mediu de până la 30%.
Un individ licenţiat câştiga mult mai mult, astfel că numai 4 ani de şcoală în plus pot
aproape dubla venitul anticipat al unei persoane în timp ce o persoană care şi-a luat
doctoratul câştiga în medie cu circa 17% mai mult.
Nivelurile superioare de educaţie oferă indivizilor o mobilitate mai mare în ceea ce
priveşte schimbarea profesiei şi creşterea veniturilor. De exemplu, este mult mai uşor pentru
o persoană cu un nivel superior al educaţiei să se adapteze la schimbările de pe piaţa muncii
învăţând abilităţi noi sau aplicând cunoştinţe mai vechi în situaţii noi.

Educaţia este importantă în orice perioadă bună, stabilă, deoarece este mai probabil ca
un individ care poate avea succes în mai multe domenii să treacă la activităţile cele mai
cerute pe piaţă. Şi atunci când economia nu merge bine, acest grad mai înalt de mobilitate în
privinţa locului de muncă îi permite individului să se adapteze atunci când situaţia devine
nefavorabilă.
Economiştii au încercat să determine un randament anticipat al investiţiei în educaţia
individului. Astfel, având în vedere costurile anticipate (taxele de studii) şi veniturile
anticipate, şi-au pus problema calcului ratei rentabilităţii care va rezulta din diferenţele de
venit pentru diverse niveluri ale educaţiei. De exemplu, pentru anul 1949, Becker a estimat
că randamentele bărbaţilor albi vor fi de 20% pentru absolvenţii de liceu şi de 13% pentru
absolvenţii de colegiu [Becker, 1964, 36].
În 1974, Jacob Mincer a cercetat relaţia dintre un an de şcoală în plus şi creşterea
anticipată a câştigurilor pe durata vieţii. Un aspect superior al acestui studiu a fost acela că
se concentra asupra creşterilor timpului petrecut studiind, nu asupra diplomei obţinute.
Mincer a considerat că singurul cost al unui an suplimentar de şcoală este venitul anticipat,
ignorând astfel costurile directe, cum sunt taxele de studii. Acest fapt s-a datorat datelor
utilizate, astfel încât rezultatele acestei cercetări trebuie privite ca fiind o estimare a limitei
superioare a investiţiilor în educaţie [Mincer, 1974, 89-91].
Mai recent, în literatura de specialitate [Krueger şi Lindahl, 2000, 38-65] s-a ajuns la o
concluzie importantă care corespunde rezultatelor obţinute de Mincer: în SUA, fiecare an
suplimentar de şcoală creşte câştigurile pe durata vieţii cu aproximativ 10%.
Aceste rezultate ne ajută să înţelegem efectele educaţiei asupra câştigurilor viitoare
anticipate ale individului, care se extind şi la nivelul economiei ca întreg. Heckman şi
Klenow au descoperit că rezultatul general se extinde, într-adevăr, de la nivel individual,
micro, la nivel naţional, macro. Conform unei formulări [Heckman şi Klenow, 1998, 63] a
modelului lor au descoperit că „educaţia are chiar un efect mai important la nivel macro
decât la nivel micro”.
Educaţia aduce un beneficiu în plus societăţii, beneficiu care nu se manifestă la nivelul
individului. Precizând acest aspect din punct de vedere economic, rezultă că randamentul
social al educaţiei îl depăşeşte pe cel particular.
Să încercăm să înţelegem în ce poate consta acest beneficiu suplimentar. Formarea
capitalului uman este foarte importantă pentru capacitatea personală a unui individ de a
contribui la dezvoltarea economiei şi de a câştiga mai mult, dar nu trebuie ignorate
consecinţele sociale ale existenţei unei populaţii cu un nivel de educaţie mai ridicat.
Educaţia aduce societăţii nenumărate beneficii, multe dintre acestea având efecte importante
asupra modului în care operează economia, firmele şi instituţiile.
Un nivel mai ridicat al educaţiei se poate asocia cu stabilitatea. Familiile mai stabile
evaluează corespunzător consecinţele educaţiei faţă de cele dezorganizate. Cu cât un popor
este mai educat, cu atât comunităţile sale pot fi mai stabile, deoarece încrederea şi conştiinţa
de sine încurajează un mai mare respect pentru drepturile omului.
În cazul României, se pot formula multiple constatări nefericite, legate de stadiul
beneficiilor educaţiei în dezvoltarea societăţii. Totuşi, este mai probabil ca un popor mai
educat să urmărească evenimentele curente şi să înţeleagă mai bine consecinţele acestora
asupra familiei, comunităţii şi ţării. Unul dintre cele mai mari câştiguri ale democraţiei este
faptul că oferă cetăţenilor dreptul şi capacitatea de a se ocupa de viaţa şi educaţia lor de la
un anumit nivel, fără intervenţia statului. Dar unul dintre cele mai mari pericole ale
democraţiei apare atunci când indivizii îşi exercită în mod continuu aceste drepturi şi
capacităţi, dar ignoră evenimentele externe care modelează vieţile lor şi viitorul naţiunii. A
obţine diplome, de studii superioare sau chiar de studii doctorale, cu o relativă uşurinţă într-
o perioadă de tranziţie a economiei, aşa cum este cazul României sau al altor ţări din Europa

MARIA VIORICA BEDRULE -GRIGORUŢĂ140
de Est, nu va determina efectele aşteptate la nivel macroeconomic, sau în planul real, practic
al comportamentului firmelor sau instituţiilor. La rândul său, democraţia, cu respectul
cuvenit pentru drepturile omului – cum ar fi dreptul la educaţie, este cel mai natural sistem
politic pentru a sprijini o economie bazată pe piaţa liberă.
Dar cum se caracterizează un sistem educaţional, ca cel al României, aflată într-o etapă
finală a unei tranziţii atât de lungi? Dintre elementele ce caracterizează un sistem
educaţional în cazul României se pot enumera transparenţa, simplitatea, dificultatea
administrării fondurilor necesare „investiţiilor în educaţie” şi tratamentul incorect aplicat
profesorilor educatori în raport cu alte categorii sociale.
Pe de altă parte, profesorii şi organismele de reprezentare a acestora în raport cu
politicile educaţionale, sunt preocupaţi de declinul salariilor şi al condiţiilor de muncă,
precum şi de poziţia lor marginalizată în adoptarea deciziilor legate de atragerea indivizilor
în sistemele de educaţie. Negocierile colective privind unele componente ale sistemului
educaţional (salarii, condiţii de muncă, etc,) sunt rare sau inexistente în unele ţări, fiind
limitate prin argumentarea bugetului sectorului public pentru educaţie, de nivel foarte scăzut
faţă de cel al ţărilor puternic dezvoltate. Grevele şi protestele celor care educă sau ale celor
care sunt educaţi determină guvernele să admită necesitatea unor reforme radicale în
actualele sisteme educaţionale puse la dispoziţia cetăţenilor în vederea formării capitalului
uman de mai târziu.
O preocupare importantă a guvernelor din lumea întreagă constă în adaptarea educaţiei
şi formării indivizilor la nevoile economiei, prin descrierea unui raport real necesar între
educaţie şi piaţa muncii. Această corelaţie este împărtăşită şi de firmele sau instituţiile
interesate să angajeze, ele fiind sensibile la capacitatea sistemului de educaţie de a oferi
potenţialilor angajaţi suficiente abilităţi şi competenţe prin care să poată răspunde
provocărilor economiei globale şi concurenţei.
4 Concluzii
În viaţă există anumite truisme, dar un fundament de bază al politicii statului român,
pentru perioada actuală se exprimă prin sintagma: cu cât înveţi ceva mai mult, cu atât acel
ceva va fi mai puţin. Dacă asociem această constatare cu plata unor taxe pentru educaţie
suplimentară, conchidem că „cu cât taxele şcolare cresc, cu atât indivizii vor studia mai
puţin”. Din fericire, cu cât investeşti mai mult în capitalul uman cu atât acesta promite
performanţe economice mai bune. Cheltuielile individuale cu educaţia menţin sau
îmbunătăţesc o abilitate necesară într-o profesie sau afacere în care o persoană este angajată
în prezent sau îndeplineşte cerinţele exprese ale unui angajator. Cheltuielile cu educaţia
asigurate de către angajator sunt înţelese ca obligaţie stabilită prin Codul muncii. Statul
contribuie la desfăşurarea unui proces investiţional în educaţie prin acordarea de
împrumuturi (credite) studenţilor sau prin plata unor burse neimpozabile. În domeniul
economic alocăm puţin pentru cercetare şi dezvoltare ca procent din PIB, iar investiţia în
educaţie este mică. Într-o piaţă liberă şi globalizată, deşi sunt mai dezvoltaţi şi mai bogati
decât noi românii, englezii, irlandezii, finlandezii şi chiar taiwanezii au constatat că nu
dispun de atâtea fonduri publice încât să asigure educaţiei fondurile necesare îndeplinirii
rolului său de principal factor al creşterii economice. Soluţia pe care aceştia au găsit-o a fost
„parteneriatul public-privat“, înţeles sub două aspecte diferite. Primul este cel al încurajării
învăţământului privat iar cel de al doilea - al încurajării sistemului de sponsorizare a
învăţământului de către persoane juridice sau fizice private.
Astăzi în România devine urgentă atingerea obiectivului ”investiţii în capitalul uman”:
este necesară parcurgerea unor etape, nu doar conceptuale, ci şi de mentalitate. Prima este
aceea a înţelegerii faptului că, fără un progres rapid şi profund în sistemul educaţional, nu

vom putea avea nici creştere economică, nici creştere a nivelului de trai, oricât de multe
fonduri ne-ar aloca Uniunea Europeană sau orice altă instituţie financiară internaţională. A
doua etapă este aceea a schimbării mentalităţii manageriale la nivelul Ministerului
Educaţiei, în sensul reorganizării şi reformării reale a întregului sistem educaţional. A treia
este schimbarea mentalităţii, cetăţenii ţării, oamenii de afaceri, părinţii, copiii, înţelegând că
investiţia în educaţie este mai important obiectiv pentru viitor.
Formarea capitalului uman prin procese educaţionale investiţionale rămâne o
responsabilitate globală a tuturor indivizilor şi guvernelor. Fără o psihologie colectivă care
să conducă la un curent de profunzime pe direcţia menţionată ne va fi greu să ieşim din
statutul de periferie economică, a Uniunii Europene, spre care tindem.
Bibliografie
Antonesei, L., Polis şi Paideia, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
Becker, G. S., Human Capital, 1975, la adresa http://econlib.org/LIBRARY/CEECategory.html,
accesat pe 18 februarie 2006.
Earle, J. S., Industrial Decline and Labor Reallocation in Romania; Working Paper, 1997.
Heckman J., Klenow, P., Human Capital Policy, in Policies to Promote Capital Formation, M. Boskin
editor, Hoover Institute, 1998.
Krueger A., Lindahl, M., Education for Growth: Why and for Whom?, Working Paper Series 7591,
National Bureau of Economic Research, March, 2000.
Lazear, E. P., Personnel Economics for Managers, New York: JohnWiley, 1998.
Mincer, J., Schooling, Experience and Earnings, New York: National Bureau of Economic Research,
1974.
Suciu, M. C., Investiţia în educaţie, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
*** Biroul de Statistică a Muncii (Bureau of Labor Statistics), Education attainment: Education pays:
Median weekly earnings by educational attainment, 2003, la adresa de internet
http://www.bls.gov/oco/home.htm

�ݺ�ߣ

22 bedrule grigoruta-mv_-_capitalul_uman_si_investitia_in_educatie

More Related Content

22 bedrule grigoruta-mv_-_capitalul_uman_si_investitia_in_educatie