1. I
publicație cultural-informativă
NR. 2 (1) 2014 Februarie
BIB
nbox
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Icoana vie a neamului -
Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Editorial
Este un fashion să îmbraci o haină la
modă, să asculţi un şlagăr, să ai smart phone
și laptop performant, pe când, aplecat asupra
unei cărţi ce-ţi soarbe lumina ochilor, nu-ţi
iese deloc să spui că eşti în vogă. Fiind o
pâine aleasă a intelectului, trebuincioasă, ca
aerul ce-l respiri, existenţei tale spirituale, pe
măsură, CITITUL e şi întruchiparea modestiei şi cumpătării înţelepte.
Biblioteca, depozit de nobleţe al cărţilor, nu
poate deveni un trend al vremurilor. Ea este
luminătoarea sursă de cunoştinţe de ieri, de
azi și de mâine. Oricât de uriaşă ar fi invazia
noilor tehnologii informaţionale, Biblioteca
îşi păstrează intactă valoarea. Alături de gândire, ClTITUL și SCRISUL sunt două munci
primordiale ale intelectului uman: CITIȚI ca
să puteţi scrie, SCRIEŢI ca să CITEASCĂ alţii.
Tatiana Jidovanu
director-adjunct
2. 4 martie
Şezătoare literară: Pe urmele lui Nică povestindu-ţi propriile
peripeţii... (Filiala pentru Copii „Ion Creangă”)
ZILELE CREANGĂ
5 martie
Serată de omagiere: T. Şevcenko – fondatorul limbii ucrainene
(Serviciul Relaţii cu Publicul Sala Lectură, Oficiul Împrumut)
200 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI NAŢIONAL AL
UCRAINENILOR TARAS ŞEVCENKO
10 martie
Vizionare de film. Dezbateri: Мужчины седеют рано (Serviciul
Relaţii cu Publicul Sala Lectură)
80 DE ANI DE LA NAŞTEREA ACTORULUI MIHAI
VOLONTIR
13 martie
Concurs: Miss Ghiocica 2014 (Filiala 3)
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII
21 martie
Compoziţie literar-muzicală: Versuri pline de lumină şi candoare
(Filiala pentru Copii „Ion Creangă”)
ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
27 martie
Întîlnire de creaţie: Victor Palii – un pictor scenograf bălţean la
care „ideile corespund cu realizarea” (Serviciul Relaţii cu Publicul
Sala Arte)
65 DE ANI DE LA NAŞTEREA PICTORULUI ŞI
SCENOGRAFISTULUI VICTOR PALII
Inbox
BIB
Responsabil de ediție
Ludmila Ouș
Redactor
Gheorghe Calamanciuc
2
Colegiul de redacție
Valentin Balan
Tatiana Jidovanu
Marcela Mamaliga
Procesare computerizată
Valentin Balan
Echipa de redacție
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Calendarul activităților culturale
pentru luna martie
BIB
INBOX
3. Icoana vie a neamului - Grigore Vieru
Grigore Vieru... De cinci ani
nu mai este printre noi cel care a
bucurat atâtea suflete cu poezia
sa aleasă. De cinci ani îi ducem
dorul cu toţii, dor de zâmbetul
lui sfios, de vorba lui blândă și
înțeleaptă. Copiii din diferite
colţuri ale Moldovei îi studiază
opera, îi cântă cântecele, îi
consacră poezii. Cinstirea memoriei poetului înseamnă, în primul
rând, cunoaşterea operei sale.
Fiecare copil trebuie să-i înveţe
poeziile, să transmită generaţiilor
viitoare dragostea de mamă, de
ţară, de grai, valori pentru care a
luptat marele poet Grigore Vieru.
Un exemplu de omagiu adus
marelui scriitor a fost activitatea
cultural-educativă „Icoana vie
a neamului - Grigore Vieru”,
organizată de către Biblioteca
pentru Copii „Ion Creangă” din
mun. Bălţi, în parteneriat cu
elevii clasei a III-a „C”,
învăţătoare dna Liliana Andriuţă,
grad didactic 1, Liceul Teoretic
„Mihai Eminescu”.
Cu această activitate s-a
încheiat ciclul de manifestări din
cadrul Festivalului literar-artistic
„La steaua Eminescu, cu dor de
Vieru” şi, concomitent, a derulat
proiectul „Copiii în universul
Cărţii”, care se va desfăşura la
Biblioteca pentru Copii „Ion
Creangă” din Municipiul Bălţi pe
parcursul anului 2014.
Eugenia Lanețcaia
bibliotecar
3
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” ,Bălți
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
4. Pilon al credinței noastre-
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Visarion Puiu
BIB
INBOX
La 27 februarie 2014, s-au împlinit 135 de ani de la nașterea Episcopului Visarion Puiu și, tot în acest an, la 10 august, se împlinesc
50 de ani de la moartea acestei ilustre figuri a Bisericii noastre Ortodoxe.
Ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române, mare cărturar, om
de aleasă generozitate, ctitor de biserici, mănăstiri, școli bisericești,
predicator și organizator al vieții monahale – iată doar cîteva repere
din viața și activitatea ecleziastă a Mitropolitului.
În anul 1923, Visarion Puiu este ales Episcop al Hotinului, cu
reşedinţa în orașul Bălți. La 31 martie 1923, în Sala Tronului Regal
din București, Regele Carol al II-lea i-a făcut următoarea urare: „Cu
deosebită satisfacție am întărit votul Marelui Colegiu încredințînduți cîrja noii Episcopii...”
În clasa a patra, Visarion Puiu a învățat întro școală din România, unde tatăl său fusese
transferat cu serviciul. Mihail Sadoveanu i-a fost
coleg de clasă și de bancă. Acești doi prieteni au
fost mult timp nedespărțiți, împărțind bucuriile
și irepetabilele clipe ale copilăriei. Visarion Puiu,
fire vioaie, un adevărat argint viu al clasei, era
animatorul și inventatorul multor jocuri, pline
de farmec, haz și voie bună. Pe de altă parte,
de timpuriu s-a remarcat ca fiind o persoană
înclinată spre reflecţii, generoasă, nutrind o
dragoste profundă față de Dumnezeu. Va pleca
mai tîrziu pentru a-și continua studiile la Seminarul Teologic din România, apoi transferînduse la cel de la Mănăstirea Neamț. Legăturile sale
cu Mihail Sadoveanu vor continua pe parcursul
zbuciumatelor lor vieți.
După absolvirea cu succes a studiilor teologice,
Visarion Puiu urmează învățămîntul de grad
superior la Facultatea de Teologie din București.
4
5. În 1904, a susţinut o frumoasă teză
de licență cu titlul: „Creștinism și
Naționalitate”.
Grație grijii sale în raza episcopală,
care cuprindea județele Bălți, Soroca
și Hotin, au fost construite și renovate
o mulțime de lăcașuri, inclusiv a fost
finalizată construcţia Bisericii cu hramul
“Ap. Petru şi Pavel”. Datorită eforturilor
lui Visarion Puiu, a fost înființată la
Bălți o tipografie. În 1924, a fost sfințită
piatra de temelie a viitoarei Catedrale
„Sf. Împăraţi Constantin și Elena”, la
sfinţirea căreia au fost prezenţi Regele
României, Carol al II-a şi prinţul Mihai. În 1926, sub conducerea înțeleaptă a Episcopului, s-a încheiat
construcția Bisericii „Sf. Cuvioasa Parascheva”, a Reședinței Episcopale,
urmate de multe alte construcţii bisericeşti şi de menire social-culturală.
Astfel, prin străduința şi talentul managerial ale Domniei Sale, în
or. Bălți a pătruns un suflu puternic de civilizaţie. Pentru că în aria
preocupărilor distinsului Episcop erau prezente nu numai probleme
bisericeşti, ci şi cele ale învăţămîntului, culturii şi probleme de ordin
social. Mărturie sunt demersurile sale, adresate diferitor instanțe:
Către Ministerul de Lucrări Publice cu privire la drumurile orașului
Bălți, aproape impracticabile;
Către Primăria Bălți pentru îmbunătățirea căilor ferate în oraș;
Către Prefectura Bălți cu privire la Şoseaua Națională;
Către Ministerul de Interne cu rugămintea de a trimite un inginer
pentru planificarea construcției străzilor și caselor, fiindcă populația
orașului construiește ce vrea și unde vrea.
A reușit să rezolve multe întru luminarea creştinească și culturală,
întru schimbarea la faţă a Bălţiului, lucru pentru care Episcopul Visarion
Puiu şi-a înscris de-a pururi numele-i de nobleţe în Cartea celebrităţilor
ce ne-au civilizat plaiul.
Ana Oghinscaia
bibliotecar
5
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” ,Bălți
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
6. cel mai cunoscut fabulist rus
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
„Eu stimez în oameni numai
înțelepciunea și virtutea și, sub
orice formă mi s-ar înfățișa, întotdeauna am față de ele același
respect. [...]”
I. Krîlov
Ivan Krîlov este cel mai cunoscut fabulist rus. În versuri scrise
într-o limbă presărată cu proverbe
și zicători, apropiată de graiul
popular, fabulele sale ridiculizează
racile morale ale epocii. Este
remarcabilă gama variată a ironiei
și satirei, uneori bonome, limbajul
vioi, pitoresc și paremiologic.
Krîlov s-a format ca scriitor în
ultimele patru decenii ale sec.
XVIII. Prima culegere de fabule
îi apare la începutul anului 1809
și de atunci, timp de 24 de ani,
scriitorul a compus peste 200 de
fabule, unele fiind adaptări sau traduceri după fabulistul francez La
Fontaine sau grecul Esop, părintele
fabulei. Încă în timpul vieții,
Krîlov s-a afirmat drept maestru
al acestui gen literar atât pe plan
național, cât și pe cel mondial.
6
Prin tematica lor, fabulele lui
Krîlov cuprind multiple aspecte
din viața Rusiei țariste din timpul său, cele mai frecvente fiind
acelea care evocă samovolnicia,
corupția justiției și a autorităților,
carierismul, vanitatea și birocratismul aparatului de stat, vicii
pe care Krîlov le-a putut observa
în calitatea sa de funcționar.
Ivan Krîlov este poate singurul
scriitor clasic rus care și-a văzut
în timpul vieții opera tipărită
în numeroase ediții, cu tiraje de
zeci de mii de exemplare. Astăzi,
fabulele lui sunt citite în întreaga
lume, fiind traduse în peste 50 de
limbi străine. Ultima ediție ce a
văzut lumina tiparului cu puțin
înainte de moartea sa și care a
fost printată în decembrie 1834
conținea 197 de fabule.
BIB
Ivan Krîlov -
INBOX
7. «Всё знал и видел ум певца
пытливый ...» так: мы смеёмся над забавными
Литературные произведения
заключают в себе души тех,
кто их создал. Одни могут
навеять тоску, другие утешат,
третьи развеселят и заставят
задуматься, как, например,
басни И.А.Крылова.
13 февраля 2014 года
исполнилось 245 лет со дня
рождения великого русского
баснописца И.А.Крылова.
Однажды его спросили,
почему он выбрал такой род
стихотворений? «Ведь звери
мои за меня говорят» - ответил
Крылов. И это действительно
историями, восхищаемся
великолепным мастерством
этого большого, мудрого поэта.
И, читая его басни, мы невольно
думаем о том, как много случаев
в нашей жизни, к которым
применима их мораль.
В день рождения И. А.
Крылова в филиале № 3 БМБ
им. Е. Кошериу был проведён
литературный конкурс «Мораль
сей басни такова», в котором
приняли участие учащиеся 5-гo
класса, теоретического лицея
им. М.Ломоносова.
Мероприятие началось с
того, что ребята рассмотрели
яркие иллюстрации памятника,
который находится в СанктПетербурге в Летнем саду. Они
с интересом рассматривали
фигуру человека, который
сидит в кресле с книгой в
руке. Немного ниже кресла
на памятнике - различные
животные. Здесь и лиса, и волк,
и обезьяна…. Это памятник
Ивану Андреевичу Крылову,
а животные – это герои его
произведений.
7
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” ,Bălți
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
8. Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
Далее ребята узнали
интересные факты из жизни
великого баснописца, активно
поучаствовали в викторине
по наиболее известным
произведениям. Они были
удивлены, узнав, что Крылов
никогда не учился в школе,
но сам овладел языками,
математикой и написал более
200 басен. Школьники 5 а класса
подготовили инсценировки
басен: «Ворона и лисица»,
«Стрекоза и муравей» и
«Квартет». Успешно был
проведён конкурс «Крылатые
цитаты». Запомнился весёлый
конкурс «Квартет», на котором
четырём исполнителям
было предложено сыграть
на необычных инструментах
8
любую песню. Ребята сами
выбрали лучшего художника в
конкурсе «Юный художник»,
обратили внимание на книжную
выставку, подготовленную
работниками библиотеки. Было
замечено, что басни Крылова
переведены на многие языки
мира, в том числе Александр
Донич перевёл многие басни
Крылова на румынский язык.
В ходе мероприятия были
прослушаны басни «Осёл и
соловей», «Ворона и лисица» в
исполнении профессиональных
чтецов.
Тимчук Валерия
библиотекарь
9. Otilia Cazimir
şi universul copilăriei
Filiala de Carte Românească a omagiat 120 ani de la
naşterea scriitoarei Otilia Cazimir, prin activitatea:
„Poeta cu suflet de copil” , ce s-a produs la grădiniţa
„Mioriţa”.
În cadrul acestei activități,
copiii au avut prilejul de a o
descoperi pe scriitoarea Otilia
Cazimir, cu poezia ei pură
pătrunsă de sinceritate, dedicată
celei mai frumoase și fragile
vîrste – copilăria. Micuților nu
le-a fost greu să recite poeziile, scrise într-o limbă simplă,
accesibilă în care poeta încearcă
să surprindă miracolul clipelor
şi să comunice cu cei mici.
Poeta, și la maturitate, nu-și
pierde fiorul copilăriei din suflet.
Dovadă e şi acel interes al copiilor la rezolvarea integramei
„Ghiceşte cine-i?”, în care au fost
incluse ghicitorile Otiliei Cazimir, tălmăcite pe înţelesul lor.
Activitatea a fost organizată
urmărindu-se același deziderat:
a insufla copiilor dragostea de
carte și interesul pentru lectură.
Continuare în pag. 10
9
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” ,Bălți
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
10. BIB
INBOX
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Poeta cu suflet
de copil
Otilia Cazimir, pe numele său adevărat Alexandra
Gavrilescu, poetă, prozatoare
și publicistă, este cunoscută,
în special, pentru poeziile sale
destinate copiilor.
S-a născut pe 12 februarie 1894, în localitatea Cotu
Vames, județul Neamţ. A
publicat aproape 60 de volume
de poezii, primul, „Lumini
și umbre”, apărând în 1923.
Urmează „Fluturi de noapte”
(1927), „Cântec de comoară”
(1931), „Cronici fanteziste şi
umoristice” (1930), „Jucării”
(1938), „Poezii” (1939), „Versuri” (1957). În afară de
poezii, Otilia Cazimir a publicat și volume de schiţe și
nuvele, a făcut traduceri din
lieratura rusă și franceză.
Proza sa include: „Fapte și
întâmplări adevărate” (1928),
„Din jurnalul unei doctorese”
10
(1928), „Grădina cu amintiri” (1929), „A murit Luchi”
(1942), „Prietenii mei scriitorii...” (1961). La numai 33
de ani, a câştigat prestigiosul
Premiu al Academiei Române.
Mai apoi au fost şi altele: Premiul „Femina-Vie Heureuse”
în 1928, Premiul Național
pentru Poezie (1937), Premiul
Societăţii Scriitorilor Români (1942). Este membră a
Societăţii Scriitorilor Români
Veronica Pușcari
bibliotecar
11. Эхо Афганистана
15 февраля 2014 года
исполняется 25 лет со дня вывода
советских войск из Афганистана.
В память об афганских событиях
и о наших соотечественниках,
участвовавших в них, Парламент
Республики Молдова объявил
февраль 2014 г. Месяцем
ветеранов войны в Афганистане.
Распоряжением Правительства
был утверждён План мероприятий,
который рекомендует органам
местного публичного управления
организовать и провести в
населённых пунктах страны
цикл мероприятий: встречи с
ветеранами афганской войны,
возложение цветов к памятникам,
открытие мемориальных досок,
проведение конференций,
выставок, организацию различных
спортивных соревнований и др.
Библиотекари читального зала
БМБ «Е. Кошериу» организовали
к этой дате выставку „Războiul
din Afganistan – o pagină scrisă
cu sînge”. На ней представлены
книги и периодические издания,
посвящённые этой теме. Так,
в статье Ганковского Ю. «Кто,
где, когда принял решение
о вводе советских войск в
Афганистан?», опубликованной
в журнале «Азия и Африка»
(№5, 1994 г.), приводятся тезисы
из Постановления ЦК КПСС, а
также указываются причины,
побудившие к принятию такого
решения.
Журнал «Oastea Moldovei»,
издаваемый Министерством
Обороны Р. Молдова, ежегодно
освещает «афганскую» тему.
В нём печатаются и страницы
истории войны, и воспоминания
участников боевых действий, и
статистические данные.
На выставке также представлен
сборник «Верность присяге»
(Кишинёв: «Литература
артистикэ», 1988 г.), в который
включены очерки писателей
и журналистов Молдовы о
своих земляках – воинахинтернационалистах, героически
сражавшихся в составе
ограниченного контингента
советских войск в Афганистане.
Очерки раскрывают высокие
духовные качества воинов, их
верность присяге, воинскому долгу.
Выставка посвящена тем
бывшим солдатам, рядовым и
офицерам, прошедшим Афган,
которые как никто другой ценит
мир на молдавской земле и готовы
приложить все свои силы для
процветания нашей cтpаны.
Елена Войценюк
библиотекарь
11
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” ,Bălți
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
BIB
INBOX
12. Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Soroca – Capitala Tineretului în 2014
Oraşul Soroca a devenit în anul 2014 Capitala Tineretului.
Anunţul a fost făcut în cadrul Galei Premiilor pentru Tineret din
12 noiembrie 2013. Pentru acest titlu au concurat 32 de oraşe, iar
bătălia s-a dat între oraşele Soroca şi Sângerei.
Ministerul Tineretului și
Oraşul Soroca urmează să-şi
definitiveze planul de activităţi Sportului și-a propus ca în
anul 2014 Capitala Tinerdestinate exclusiv tinerilor.
etului să aibă și parteneri de
Printre acțiunile planificate
peste hotare.
sunt implementarea și dezvolCapitala Naţională a
tarea politicilor de tineret la
Tineretului este o iniţiativă
nivel local, precum și cîteva
preluată din experienţa Foruforumuri naționale, la care vor
mului European de Tineret.
participa structuri de tineret
În fiecare an, este selectat un
din alte țări.
oraş din Republica Moldova,
Potrivit Ministerului Tineîn care sunt concentrate cele
retului și Sportului, concurmai variate activităţi pentru
sul se bucură de o evoluție
tineret.
pozitivă, iar Ialoveni, Capitala
Primul deţinător al titlului
Tinretului 2013, a dat un ton
Capitala Tineretului a fost
bun activităților de tineret,
oraşul Ungheni, urmat de
demonstrînd un model de
colaborare a specialistului cu
Cahul și Ialoveni.
tineretul. În acest context,
12
BIB
INBOX