ºÝºÝߣ

ºÝºÝߣShare a Scribd company logo
COMPARTIMENTUL ADM-JURIDIC
• selectează şi repartizează corespondenţa primită de la colaboratori, clienţi,
furnizori ;
• pregăteşte şi convoacă şedinţe de lucru;
• procură rechizitele de lucru;
• reprezintă interesele unităţii în faţa instanţelor judecătoreşti, a altor organe
de jurisdicţie, organelor de urmărire penală, notariatelor, precum şi în
raporturile cu persoanele juridice şi persoanele fizice, în limita
competenţelor acordate de conducerea instituţiei;
• propune măsuri de respectare a dispoziţiilor legale cu privire la aprobarea şi
conservarea patrimoniului, a drepturilor ÅŸi intereselor legitime ale
personalului, analizând cauzele care generează infracţiuni şi litigii;
• avizează asupra legalităţii contractelor economice, contractelor de muncă,
încetarea raporturilor de muncă, deciziilor de imputare, altor proiecte de
acte cu efect juridic, precum şi asupra legalităţii oricăror măsuri menite să
angajeze răspunderea materială şi patrimonială a unităţii ori să aducă
atingere drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale personalului
angajat în instituţie;
• răspunde de aplicarea legalităţii în toate domeniile de activitate ale
instituţiei.
• ţine evidenţa actelor normative şi asigură aducerea la cunoştinţă şi
aplicarea acestora întocmai de către întreg personalul instituţiei.
COMPARTIMENTUL APROVIZIONARE
• studiază necesarul de aprovizionat pentru o desfăşurare a ciclului de
producţie în cele mai bune condiţii;
• Obţinerea de oferte
• Compararea ofertelor şi renegocierea acestora, daca este posibil (calitate si
pret)
• Comandă
• Înregistrarea comenzii în lista de comenzi
• Ţinerea evidenţei comenzilor şi, dacă este necesar, solicitarea efectuării
livrării de către furnizor. În caz de nerespectare a celui de-al doilea termen
de livrare (prelungit) rezilierea contractului de vânzare cumpărare şi
căutarea unui nou furnizor
• Verificarea facturii şi a avizului de expediţie şi confruntarea cu comanda
• Dispunerea efectuării plăţii şi înregistrarea completă a documentului
justificativ
• Asigură condiţii optime de păstrare şi depozitare a mijloacelor materiale şi
nemateriale ce intră în cadrul circuitului de producţie, a produsului final.
COMPARTIMENTUL DESFACERE
• redacteaza oferta
• inregistreaza comenzile în lista de comenzi de executat
• verifică şi centralizează comenzile primite
• ţine evidenţa nominala a clienţilor
• urmăreşte expedierea bunurilor pentru fiecare comandă în parte
• ţine evidenţa operativă a bunurilor gestionate (actualizeaza situatia
stocurilor)
• Pe baza listei stocurilor se verifică dacă mărfurile sunt disponibile în depozit
• Dacă marfa este disponibilă în depozit:
– Întocmirea avizului de expediţie
– Înregistrarea automată sau manuală a ieşirilor din depozit
– Întocmirea facturii si inregistrarea ei
– Ambalarea mărfurilor (Înscriere pe avizul de expediţie, dispunerea
eliberării materialului de ambalat)
– Dispunerea efectuării transportului
– Expedierea facturii
COMPARTIMENTUL MARKETING
• elaborează strategiile de marketing, programele de marketing ce cuprind:
obiective, strategii, tactici şi bugete corespunzătoare; coordonează şi
controlează îndeplinirea acestora;
• efectuează cercetările de marketing care vizează conceperea şi exercitarea
studiilor de piaţă, efectuează previziuni de marketing şi cercetări pentru
fundamentarea politicilor de marketing globale ÅŸi ale submixurilor de
marketing;
• fundamentează deciziile, în acest caz îndeplinind rolul de coordonator al
activităţii tuturor compartimentelor;
• asigură comunicarea cu consumatorul real sau potenţial sub toate formele:
publicitate, merchandising, relaţii publice;
• are atribuţii operaţionale, de execuţie în domeniul politicilor de produs, preţ,
plasare (distribuţie), promovare, deci a submixurilor de marketing, ca şi în
domeniul cercetării-dezvoltării, utilizării sistemelor informaţionale.
COMP. FINANCIAR-CONTABIL
• organizează şi răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară;
• organizează contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi asigură efectuarea
corecta şi la timp a înregistrărilor;
• analizează cheltuielile de producţie sau de circulaţie şi ia sau propune măsuri de
reducere continuă a preţului de cost şi în mod deosebit a cheltuielilor materiale pe
total ÅŸi pe fiecare produs, activitate sau serviciu;
• organizează analiza periodică a utilizării mijloacelor circulante şi propune măsuri
pentru readucerea în circuitul economic a stocurilor disponibile, supranormative , fără
mişcare sau cu mişcare lentă, pentru prevenirea unor imobilizări de fonduri, pentru
accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante;
• analizează şi propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii pe total şi pe fiecare
produs, activitate sau serviciu prestat;
• asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a obligaţiilor unităţii
economice către bugetul statului, unităţile bancare şi terţi;
• asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a balanţelor de
verificare, bilanţurilor anuale şi trimestriale, precum şi a situaţiilor lunare privind
principalii indicatori economici-financiari;
• participă la organizarea sistemului informaţional al unităţii economice;
• asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate şi se preocupă de mecanizarea lucrărilor din domeniul
financiar-contabil;
COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE
• Elaboreaza strategia si politica de personal ;
• Proiecteaza structurile de organizare ;
• Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si
specialitati ;
• Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ;
• Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ;
• Asigura calificarea personalului conform ceritelor ;
• Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ;
• Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele
societatii comerciale ;
• Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de
concurs ;
• Promoveaza salariatii in functie de competenta ;
• Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii
comerciale ;
•
COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE
• Elaboreaza strategia si politica de personal ;
• Proiecteaza structurile de organizare ;
• Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si
specialitati ;
• Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ;
• Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ;
• Asigura calificarea personalului conform ceritelor ;
• Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ;
• Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele
societatii comerciale ;
• Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de
concurs ;
• Promoveaza salariatii in functie de competenta ;
• Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii
comerciale ;
•

More Related Content

Compartimentele firmei de exercitiu

  • 1. COMPARTIMENTUL ADM-JURIDIC • selectează ÅŸi repartizează corespondenÅ£a primită de la colaboratori, clienÅ£i, furnizori ; • pregăteÅŸte ÅŸi convoacă ÅŸedinÅ£e de lucru; • procură rechizitele de lucru; • reprezintă interesele unităţii în faÅ£a instanÅ£elor judecătoreÅŸti, a altor organe de jurisdicÅ£ie, organelor de urmărire penală, notariatelor, precum ÅŸi în raporturile cu persoanele juridice ÅŸi persoanele fizice, în limita competenÅ£elor acordate de conducerea instituÅ£iei; • propune măsuri de respectare a dispoziÅ£iilor legale cu privire la aprobarea ÅŸi conservarea patrimoniului, a drepturilor ÅŸi intereselor legitime ale personalului, analizând cauzele care generează infracÅ£iuni ÅŸi litigii; • avizează asupra legalităţii contractelor economice, contractelor de muncă, încetarea raporturilor de muncă, deciziilor de imputare, altor proiecte de acte cu efect juridic, precum ÅŸi asupra legalităţii oricăror măsuri menite să angajeze răspunderea materială ÅŸi patrimonială a unităţii ori să aducă atingere drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia sau ale personalului angajat în instituÅ£ie; • răspunde de aplicarea legalităţii în toate domeniile de activitate ale instituÅ£iei. • Å£ine evidenÅ£a actelor normative ÅŸi asigură aducerea la cunoÅŸtinţă ÅŸi aplicarea acestora întocmai de către întreg personalul instituÅ£iei.
  • 2. COMPARTIMENTUL APROVIZIONARE • studiază necesarul de aprovizionat pentru o desfăşurare a ciclului de producÅ£ie în cele mai bune condiÅ£ii; • ObÅ£inerea de oferte • Compararea ofertelor ÅŸi renegocierea acestora, daca este posibil (calitate si pret) • Comandă • ÃŽnregistrarea comenzii în lista de comenzi • Å¢inerea evidenÅ£ei comenzilor ÅŸi, dacă este necesar, solicitarea efectuării livrării de către furnizor. ÃŽn caz de nerespectare a celui de-al doilea termen de livrare (prelungit) rezilierea contractului de vânzare cumpărare ÅŸi căutarea unui nou furnizor • Verificarea facturii ÅŸi a avizului de expediÅ£ie ÅŸi confruntarea cu comanda • Dispunerea efectuării plăţii ÅŸi înregistrarea completă a documentului justificativ • Asigură condiÅ£ii optime de păstrare ÅŸi depozitare a mijloacelor materiale ÅŸi nemateriale ce intră în cadrul circuitului de producÅ£ie, a produsului final.
  • 3. COMPARTIMENTUL DESFACERE • redacteaza oferta • inregistreaza comenzile în lista de comenzi de executat • verifică ÅŸi centralizează comenzile primite • Å£ine evidenÅ£a nominala a clienÅ£ilor • urmăreÅŸte expedierea bunurilor pentru fiecare comandă în parte • Å£ine evidenÅ£a operativă a bunurilor gestionate (actualizeaza situatia stocurilor) • Pe baza listei stocurilor se verifică dacă mărfurile sunt disponibile în depozit • Dacă marfa este disponibilă în depozit: – ÃŽntocmirea avizului de expediÅ£ie – ÃŽnregistrarea automată sau manuală a ieÅŸirilor din depozit – ÃŽntocmirea facturii si inregistrarea ei – Ambalarea mărfurilor (ÃŽnscriere pe avizul de expediÅ£ie, dispunerea eliberării materialului de ambalat) – Dispunerea efectuării transportului – Expedierea facturii
  • 4. COMPARTIMENTUL MARKETING • elaborează strategiile de marketing, programele de marketing ce cuprind: obiective, strategii, tactici ÅŸi bugete corespunzătoare; coordonează ÅŸi controlează îndeplinirea acestora; • efectuează cercetările de marketing care vizează conceperea ÅŸi exercitarea studiilor de piaţă, efectuează previziuni de marketing ÅŸi cercetări pentru fundamentarea politicilor de marketing globale ÅŸi ale submixurilor de marketing; • fundamentează deciziile, în acest caz îndeplinind rolul de coordonator al activităţii tuturor compartimentelor; • asigură comunicarea cu consumatorul real sau potenÅ£ial sub toate formele: publicitate, merchandising, relaÅ£ii publice; • are atribuÅ£ii operaÅ£ionale, de execuÅ£ie în domeniul politicilor de produs, preÅ£, plasare (distribuÅ£ie), promovare, deci a submixurilor de marketing, ca ÅŸi în domeniul cercetării-dezvoltării, utilizării sistemelor informaÅ£ionale.
  • 5. COMP. FINANCIAR-CONTABIL • organizează ÅŸi răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară; • organizează contabilitatea în conformitate cu dispoziÅ£iile legale ÅŸi asigură efectuarea corecta ÅŸi la timp a înregistrărilor; • analizează cheltuielile de producÅ£ie sau de circulaÅ£ie ÅŸi ia sau propune măsuri de reducere continuă a preÅ£ului de cost ÅŸi în mod deosebit a cheltuielilor materiale pe total ÅŸi pe fiecare produs, activitate sau serviciu; • organizează analiza periodică a utilizării mijloacelor circulante ÅŸi propune măsuri pentru readucerea în circuitul economic a stocurilor disponibile, supranormative , fără miÅŸcare sau cu miÅŸcare lentă, pentru prevenirea unor imobilizări de fonduri, pentru accelerarea vitezei de rotaÅ£ie a mijloacelor circulante; • analizează ÅŸi propune măsuri pentru creÅŸterea rentabilităţii pe total ÅŸi pe fiecare produs, activitate sau serviciu prestat; • asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziÅ£iile legale, a obligaÅ£iilor unităţii economice către bugetul statului, unităţile bancare ÅŸi terÅ£i; • asigură întocmirea la timp ÅŸi în conformitate cu dispoziÅ£iile legale a balanÅ£elor de verificare, bilanÅ£urilor anuale ÅŸi trimestriale, precum ÅŸi a situaÅ£iilor lunare privind principalii indicatori economici-financiari; • participă la organizarea sistemului informaÅ£ional al unităţii economice; • asigură întocmirea, circulaÅ£ia ÅŸi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate ÅŸi se preocupă de mecanizarea lucrărilor din domeniul financiar-contabil;
  • 6. COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE • Elaboreaza strategia si politica de personal ; • Proiecteaza structurile de organizare ; • Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si specialitati ; • Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ; • Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ; • Asigura calificarea personalului conform ceritelor ; • Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ; • Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele societatii comerciale ; • Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de concurs ; • Promoveaza salariatii in functie de competenta ; • Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii comerciale ; •
  • 7. COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE • Elaboreaza strategia si politica de personal ; • Proiecteaza structurile de organizare ; • Stabileste necesarul de personal actual pe categorii , profesii , meserii si specialitati ; • Stabileste fondul de salarii si grilele de incadrare ; • Aduce motivatii asupra salarizarii personalului ; • Asigura calificarea personalului conform ceritelor ; • Asigura pregatirea personalului , conform profesiogramei ; • Participa la reconvertierea si recalificarea profesionala , in fuctie de cerintele societatii comerciale ; • Raspunde de incadrarea pe post a personalului competent si pe baza de concurs ; • Promoveaza salariatii in functie de competenta ; • Asigura conditii fereme de munca si de viata tututror salariatilor societatii comerciale ; •