ºÝºÝߣ

ºÝºÝߣShare a Scribd company logo
COMUNICAT DE PRESÄ‚ - ROMANI CRISS

SCRISOARE DESCHISÄ‚

Dragi romi,

Această scrisoare vi se adresează vouă, pentru că ne dorim ca şi minoritatea noastră să aibă un
rol activ în desfăşurarea celei mai ample şi celei mai importante acţiuni de colectare a
informaţiilor cu privire la populaţia ţării. După cum stiţi, în luna octombrie a acestui an va avea
loc recensământul populaţiei, ceea ce presupune înregistrarea tuturor cetăţenilor din România.
Vrem ca printre recenzori să vă număraţi si voi, etnicii romi! De ce ne dorim o implicare a
voastră, a romilor? Deoarece ştim cu toţii că romii comunică şi se recunosc mai uşor în faţa
unuia de-al lor; deoarece vrem o colectare cât mai corectă a datelor şi o intervievare cat mai
clară a respondenţilor.

Avem convingerea că atât campaniile Romani CRISS de promovare şi de recunoaştere a
identităţii etnice, cât şi implicarea voastră pot aduce la suprafaţă numărul real al etnicilor
noştri, astfel încât subreprezentarea de la recensământul din 2002 să nu se mai repete. În 2002,
numărul persoanelor care s-au declarat ca fiind de etnie romă la recensământ a fost de numai
535.250, reprezentând doar o mică parte din estimările cercetătorilor. Noi vrem o reprezentare
reală şi în statistici!

Cum vă puteţi implica?

Dacă sunteţi absolvenţi de studii medii (cu bacalaureat) şi doriţi să vă implicaţi în această
acţiune civică, depuneţi-vă CV-urile la primăriile din localitatea de domiciliu. Înscrierile se pot
face pe toată perioada lunii august (interesaţi-vă pe site-urile sau la sediile primăriilor pentru
aflarea perioadei exacte, deoarece diferă de la o localitate la alta). După depunerea CV-urilor,
veţi participa la cursuri de formare, iar în urma unui test de verificare puteţi deveni recenzori.
Menţionăm ca activitatea de recenzor este plătită! De asemenea, dacă doriţi să participaţi la un
curs gratuit de instruire, contactaţi Romani CRISS.

Dacă nu aveţi studiile medii finalizate cu bacalaureat, puteţi să însoţiţi echipa de recenzori în
comunitate, ajutându-i să realizeze cu uşurinţă interviurile şi verificând corectitudinea
procesului de recenzare. Activitatea de observator nu este plătită, dar este în interesul
comunităţii! Pentru a face parte din echipa de observatori, contactaţi-ne pentru a primi toate
detaliile necesare.

Dacă aveţi nevoie de sprijin pentru completarea CV-ului sau informaţii suplimentare cu privire
la derularea activităţii de recenzare ne puteţi contacta la adresa de e-mail
office@romanicriss.org sau la numărul de telefon 021.310.70.70.

Succes!

Echipa Romani CRISS
Website: http://www.romanicriss.org/index.php?option=com_frontpage&Itemid=8

More Related Content

Comunicat de presă romani criss

  • 1. COMUNICAT DE PRESÄ‚ - ROMANI CRISS SCRISOARE DESCHISÄ‚ Dragi romi, Această scrisoare vi se adresează vouă, pentru că ne dorim ca ÅŸi minoritatea noastră să aibă un rol activ în desfăşurarea celei mai ample ÅŸi celei mai importante acÅ£iuni de colectare a informaÅ£iilor cu privire la populaÅ£ia ţării. După cum stiÅ£i, în luna octombrie a acestui an va avea loc recensământul populaÅ£iei, ceea ce presupune înregistrarea tuturor cetăţenilor din România. Vrem ca printre recenzori să vă număraÅ£i si voi, etnicii romi! De ce ne dorim o implicare a voastră, a romilor? Deoarece ÅŸtim cu toÅ£ii că romii comunică ÅŸi se recunosc mai uÅŸor în faÅ£a unuia de-al lor; deoarece vrem o colectare cât mai corectă a datelor ÅŸi o intervievare cat mai clară a respondenÅ£ilor. Avem convingerea că atât campaniile Romani CRISS de promovare ÅŸi de recunoaÅŸtere a identităţii etnice, cât ÅŸi implicarea voastră pot aduce la suprafaţă numărul real al etnicilor noÅŸtri, astfel încât subreprezentarea de la recensământul din 2002 să nu se mai repete. ÃŽn 2002, numărul persoanelor care s-au declarat ca fiind de etnie romă la recensământ a fost de numai 535.250, reprezentând doar o mică parte din estimările cercetătorilor. Noi vrem o reprezentare reală ÅŸi în statistici! Cum vă puteÅ£i implica? Dacă sunteÅ£i absolvenÅ£i de studii medii (cu bacalaureat) ÅŸi doriÅ£i să vă implicaÅ£i în această acÅ£iune civică, depuneÅ£i-vă CV-urile la primăriile din localitatea de domiciliu. ÃŽnscrierile se pot face pe toată perioada lunii august (interesaÅ£i-vă pe site-urile sau la sediile primăriilor pentru aflarea perioadei exacte, deoarece diferă de la o localitate la alta). După depunerea CV-urilor, veÅ£i participa la cursuri de formare, iar în urma unui test de verificare puteÅ£i deveni recenzori. MenÅ£ionăm ca activitatea de recenzor este plătită! De asemenea, dacă doriÅ£i să participaÅ£i la un curs gratuit de instruire, contactaÅ£i Romani CRISS. Dacă nu aveÅ£i studiile medii finalizate cu bacalaureat, puteÅ£i să însoÅ£iÅ£i echipa de recenzori în comunitate, ajutându-i să realizeze cu uÅŸurinţă interviurile ÅŸi verificând corectitudinea procesului de recenzare. Activitatea de observator nu este plătită, dar este în interesul comunităţii! Pentru a face parte din echipa de observatori, contactaÅ£i-ne pentru a primi toate detaliile necesare. Dacă aveÅ£i nevoie de sprijin pentru completarea CV-ului sau informaÅ£ii suplimentare cu privire la derularea activităţii de recenzare ne puteÅ£i contacta la adresa de e-mail office@romanicriss.org sau la numărul de telefon 021.310.70.70. Succes! Echipa Romani CRISS Website: http://www.romanicriss.org/index.php?option=com_frontpage&Itemid=8