ݺߣ

ݺߣShare a Scribd company logo
În anii fragedei copilării se toarnă fundamentul credinţei prin cunoaşterea Scripturii urmând a fi
încununată cu mântuirea sufletului.(autor, Estela C. Manea)

Cristos a fost singurul copil care ştia mai mult ca părinţii Săi – cu toate acestea a fost ascultător.

Intotdeauna sa raspunzi cu un zambet unui copil care iti zambeste. Sa-i ignori zambetul ar insemna
sa-i distrugi credinta ca lumea este buna.

Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adâncurile fiintei si la care
omenirea alearga fara încetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate,
de frumusete, de perfectiune. (citate de Francesco Orestano )

Cand vezi sufletul curat si nevinovat al unui copil, iti vine parca sa zici ca orice mama e o
“nascatoare de Dumnezeu”. ( citate de Francis Bacon)

Noi, cei mari, uitam adesea ca am fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte,
mai ales cand ne gasim in fata copiilor.( citate de AL. VLAHUŢĂ )

Viata este o flacara ce se stinge totdeauna, dar recapata scanteie de cate ori se naste un
copil.(de George Bernard Shaw)

Iubirea copiilor va spori atunci cand ei vor intelege ca severitatea de mai inainte a parintilor a
izvorat din afectiunea si din grija acestora de a-i face capabili sa dobandeasca bunavointa lor,
si in plus, stima tuturor celorlalti oameni. (citate de John LOCKE )

Copiii au mai multă nevoie de modele, decât de critici. (citate de JOUBERT )

Nu putem educa un copil cu desăvârşire, căci educaţia se poate termina numai odată cu viaţa
şi nici atunci nu va fi desăvârşită. ( citate de George Bernard Shaw)

„Nu te teme-LUNI
Eu sunt cu tine-MARTI
Nu te ingrijora-MIERCURI
Eu sunt Dumnezeul tau-JOI
Eu te intaresc- VINERI
Eu iti vin in ajutor-SAMBATA
Eu te sprijinesc cu drapta Mea biruitoare-Duminica”

More Related Content

Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adâncurile fiintei si la care omenirea alearga fara încetare sa

  • 1. În anii fragedei copilării se toarnă fundamentul credinţei prin cunoaşterea Scripturii urmând a fi încununată cu mântuirea sufletului.(autor, Estela C. Manea) Cristos a fost singurul copil care ştia mai mult ca părinţii Săi – cu toate acestea a fost ascultător. Intotdeauna sa raspunzi cu un zambet unui copil care iti zambeste. Sa-i ignori zambetul ar insemna sa-i distrugi credinta ca lumea este buna. Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adâncurile fiintei si la care omenirea alearga fara încetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune. (citate de Francesco Orestano ) Cand vezi sufletul curat si nevinovat al unui copil, iti vine parca sa zici ca orice mama e o “nascatoare de Dumnezeu”. ( citate de Francis Bacon) Noi, cei mari, uitam adesea ca am fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor.( citate de AL. VLAHUŢĂ ) Viata este o flacara ce se stinge totdeauna, dar recapata scanteie de cate ori se naste un copil.(de George Bernard Shaw) Iubirea copiilor va spori atunci cand ei vor intelege ca severitatea de mai inainte a parintilor a izvorat din afectiunea si din grija acestora de a-i face capabili sa dobandeasca bunavointa lor, si in plus, stima tuturor celorlalti oameni. (citate de John LOCKE ) Copiii au mai multă nevoie de modele, decât de critici. (citate de JOUBERT ) Nu putem educa un copil cu desăvârşire, căci educaţia se poate termina numai odată cu viaţa şi nici atunci nu va fi desăvârşită. ( citate de George Bernard Shaw) „Nu te teme-LUNI Eu sunt cu tine-MARTI Nu te ingrijora-MIERCURI Eu sunt Dumnezeul tau-JOI Eu te intaresc- VINERI Eu iti vin in ajutor-SAMBATA Eu te sprijinesc cu drapta Mea biruitoare-Duminica”