�ݺ�ߣ

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI ŞTIINŢE
AGRICOLE
REFERAT
CULTURA
FLORII SOARELUI
Profesor îndrumător:
Conf.Univ.
Student:
Specializarea : Agricultura
anul IV

FLOAREA SOARELUI Helianthus annuus (L.) Familia Compositae
Amplasarea culturii
Floarea soarelui este una din speciile puţin pretenţioase la planta
premergătoare, dacă solul este bine aprovizionat cu apă şi dacă nu este infestat
de dăunători specifici. În regiunile cu ploi suficiente poate urma după orice
plantă de cultură, pe când în regiuunile secetoase nu trebuie cultivată după
plante cu înrădăcinare adâncă: lucernă, sfeclă de zahăr, sorg, iarbă de sudan.
Floarea soarelui nu trebuie să urmeze mai repede de 4 ani după ea sau după
specii care au boli comune cu aceasta.
Fertilizarea
Având un potenţial productiv ridicat, floarea soarelui consumă cantităţi
mari de substanţe nutritive. Pentru fiecare 100kg boabe + producţia secundară,
floarea soarelui consumă: 6-7kg azot, 2,5kg P2O5 şi 12-15kg K2O. Pe toate
tipurile de sol, floarea soarelui valorifică bine atât îngrăşămintele organice cât şi
cele chimice. Gunoiul de grajd este bine valorificat, mai ales pe solurile grele şi
reci dar este recomandat şi pe solurile mai uşoare, în doze de 20 t/ha ce se
încorporează imediat prin arătura de bază. Dozele de îngrăşăminte chimice se
stabilesc ţinând seama, în principal de nivelul producţiei scontate, de consumul
specific şi de rezervele solului în elemente nutritive, dar se au in vedere şi alţi
factori cum ar fi: planta premergătoare, fertilizarea aplicată în anii precedenţi,
gradul de aprovizionare a solului cu apă, cultivarul folosit, etc. Fertilizarea
echilibrată cu azot, fosfor şi potasiu asigură o mai bună toleranţă a plantei la

pătarea brună şi necrozarea tulpinilor, la pătarea neagră şi la atacul de afide.
Aplicarea unilaterală sau în exces a îngrăşămintelor cu azot, favorizează atacul
agenţilor ce produc putrezirea tulpinii şi capitulului, a celor ce provoacă boli
foliare sau la rădăcină, cât şi atacul afidelor. Stabilirea unui sistem eficient de
fertilizare la floarea-soarelui, presupune aplicarea îngrăşămintelor în funcţie de
particularităţile biologice ale plantei şi însuşirile chimice şi hidrofizice ale
solului.
Sămânţa sănătoasă, liberă de boli, reduce atacul de putregai alb,
putregai cenuşiu şi mană. În plus, o sămânţă de calitate, cu valoare biologică şi
culturală ridicată, asigură o răsărire energică şi uniformă, cu ritm intens de
creştere în fazele iniţiale, respectiv o depăşire mai rapidă a atacurilor timpurii,
de putregaiuri şi dăunători de sol. Data semănatului rezervă între anumite limite,
posibilitatea evitării incidenţei stadiilor de maximă sensibilitate a plantei, cu
perioada în care, în natură organismele dăunătoare dezvoltă potenţial mare de
atac. În acest fel poate fi atenuat atacul de boli, prin efectuarea semănatului la
începutul optimului fitotehnic (când s-au depăşit 8C, în sol). Semănatul în
epoca optimă, la începutul intervalului, permite în relativă măsură, evitarea
atacului de putregaiuri şi a activităţii de hrănire maximă a gărgăriţei frunzelor,
în fazele timpurii ale plantelor. Cantitatea de sămânţă la hectar, variază în
funcţie de densitatea culturii, puritate şi germinaţie, variind între 3,5 şi 5 kg/ha.
Distanţa între rânduri este de 70cm, iar între plante pe rând este de 20-25cm.
Adâncimea de semănat este de 5-8cm. Desimea plantelor, poate induce variaţii
în apariţia şi circulaţia bolilor, prin fitoclimatul creat şi starea de vigoare a
plantelor, aflată în concurenţă pentru apă, hrană şi lumină. Densitatea optimă în
cultura neirigată este de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu unele depăşiri ale
limitelor, corelate cu timpurietatea formei cultivate.
Lucrările solului subordonează, din punct de vedere fitosanitar,
adâncimea de execuţie a arăturii de bază (25-30cm), pentru o încorporare bună a

resturilor vegetale atacate de patogeni, cât şi calitatea pregătirii patului
germinativ, pentru o bună şi rapidă răsărire a plantei şi scurtarea astfel a duratei
de expunere la atacul dăunătorilor de sol.
Combaterea buruienilor, unele dintre ele gazde pentru patogeni,
precum şi distrugerea samulastrei din alte culturi, sursă de infecţie pentru mană,
sunt măsuri care contribuie la diminuarea atacului patogenilor. Eliminarea
plantelor cu atac timpuriu de mană (infecţie sistemică) şi a celor afectate de
putregai alb, reduce posibilitatea de răspândire a patogenilor. Recoltarea la
timp, fără pierderi, limitează evoluţia putregaiului cenuşiu şi scuturarea
seminţelor. Lucrarea de bază în combaterea buruienilor o constituie prăşitul. Se
execută trei praşile mecanice între rânduri şi două praşile manuale pe rând.
Combaterea chimică a buruienilor se realizează cu erbicide pe bază de
Metolaclor (DUAL GOLD 960 EC) , Fluazifop (FUSILADE FORTE 150 EC),
etc.
Metode agrofitotehnice de combatere a bolilor şi dăunătorilor
1. Amplasarea culturii pe soluri fertile, lutoase sau luto-argiloase, fără
exces de umiditate, de tipul cernoziomurilor, evitând vecinătatea solelor
purtătoare de surse de infecţii, în special de Phomopsis helianthi Munt. Cvet.,
sole cultivate anterior cu floarea-soarelui, cele puternic infestate cu viermi
sârmă sau gărgăriţa frunzelor.
2. Rotaţia culturii de minim 3 ani, legată strict de prezenţa ciupercii
Diaporthe helianthi Munt. Cvet. f.c. Phomopsis helianthi Munt. Cvet. şi
revenirea culturii după cel puţin 6 ani, dacă în complexul patogen sunt prezente
ciupercile Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary, Sclerotium bataticola Taub.,
Plasmopara helianthi .
3. Se recomandă grâul sau orzul ca plante postmergătoare, care protejează
mai bine resturile vegetale purtătoare de Phomopsis helianthi Munt. Cvet., sau

cele cu Phoma macdonaldii Boerema, supuse astfel biodegradării, până în cursul
verii, la efectuarea arăturii.
4. Aplicarea unui sistem de fertilizare echilibrat, cu azot, fosfor şi
potasiu, în raport NPK 1:1:1 sau 1:1,25:1,25, prin stabilirea dozelor în funcţie
de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive (regăsită în cartarea
agrochimică a teritoriului) şi corelat cu cerinţele cultivarului semănat şi
producţia planificată.
5. Alegerea datei semănatului la începutul perioadei optime fitotehnic,
respectiv prima decadă a lunii aprilie şi cultivarea unor forme mai precoce în
condiţii de atac slab de Phomopsis helianthi Munt. Cvet., dar şi pentru evitarea
atacului de Sclerotinia sclerotiorum de Bary, Plasmopara helianthi Novot. şi
Tanymecus dilaticollis Gyll., în fazele de răsărire a plantei. În condiţii de risc
ridicat, de Phonopsis, semănatul spre sfârşitul perioadei optime, permite în
relativă măsură, aşa zisa “fugă” de boală.
6. O altă măsură pentru obţinerea unor recolte mari este utilizarea de
sămânţă sănătoasă, de calitate, cu valoare biologică şi culturală ridicată. O
sămânţă bună de semănat trebuie să prezinte o puritate fizică de 98-99 %,
germinaţia minimă 85%, seminţe decojite (masă), maxim 3 %, trebuie să fie
liberă de Plasmopara helianthi Novot., să nu conţină mai mult de 0,2 % scleroţi
de Sclerotinia sclerotiorum, respectiv să nu prezinte peste 3 % seminţe infectate
cu Sclerotinia sclerotiorum de Bary sau peste 5 % seminţe cu infecţie de
Botrytis cinerea Pers. Alegerea seminţei la masă, poate da siguranţă.
7. Respectarea desimii de semănat, de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu
creşteri posibile de până la 45-55 mii plante recoltabile/ha, la formele timpurii.
8. Mărunţirea şi încorporarea adâncă a resturilor vegetale infectate cu
Phomopsis helianthi Munt. Cvet. şi Phoma macdonaldii Boerema, după
recoltare şi aplicarea îngrăşămintelor cu azot, pentru a favoriza biodegradarea

substratului organic al ciupercilor (VOROS şi colab., 1983; REGNAULT,
1988).
Metode biologice de combatere a bolilor şi dăunătorilor
1. Folosirea antagonismului şi a superparaziţilor, în cazul unor patogeni, cât şi
utilizarea unor zoofagi (Coccinelidae, Chrysopidae), constituie elemente de
interes practic pentru viitorul protecţiei integrate.
2. Rezultatele obţinute în laborator şi în câmp cu Thricoderma viridae Pers., în
prevenirea atacului putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum de Bary) şi
putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.) şi nivelul combaterii naturale, în
cazul afidelor sunt promiţătoare.
3. O eficacitate bună în combaterea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum de
Bary), a manifestat ciuperca hiperparazită pe scleroţi Coniothyrium minitans
camp.şi Gliocladium calenulatum.
Protecţia chimică a culturilor de floarea-soarelui, faţă de boli şi
dăunători, se realizează mai ales prin tratamente la sămânţă şi mai puţin prin
tratamente aplicate în perioada de vegetaţie a plantei. Tratamentul seminţei
vizează protecţia plantei, în primele faze de vegetaţie, faţă de atacul agenţilor
patogeni, ce se transmit prin sol şi sămânţă (Plasmopara helianthi Novot.,
Sclerotinia sclerotiorum de Bary şi Botrytis cinerea Pers.), cât şi faţă de
dăunătorii de sol (Agriotes ssp., Opatrum sabulosum L. şi Tanymecus
dilaticollis Gyll.). La tratamentul seminţei contra bolilor, se folosesc fungicide
cu acţiune sistemică, protectantă sau amestecuri, cu substanţă activă pe bază de
metalaxil, pentru combaterea ciupercii Plasmopara helianthi Novot.; în cazul
hibrizilor sensibili, pe bază de oxadixil + tiofanat metil sau benalaxil +
mancozeb, pentru combaterea patogenilor Plasmopara helianthi Novot., Botrytis
cinerea Pers. şi Sclerotinia sclerotiorum de Bary, fie pe bază de tiram,
vinclozolin, iprodion, procimidon, ş.a., pentru protecţia faţă de Botrytis cinerea

Pers. şi Sclerotinia sclerotiorum de Bary. În prezent se foloseşte cu bune
rezultate produsul TOPSIN 500 SC (tiofanat metil). Protecţia plantei faţă de
dăunătorii de sol, poate fi realizată cu insecticide pe bază de carbofuran, fipronil
sau imidacloprid (GAUCHO 600 FS).
Recoltarea
Momentul optim al recoltării este atunci când capitulele au început să se
brunifice, iar umiditatea seminţelor este de 25-30%. Pe suprafeţe mici se
recoltează manual prin tăierea cu secera a capitulelor şi expunerea la soare a
acestora. Dacă nu sunt posibilităţi de batozare, capitulele se scutură manual.
Atunci când suprafaţa ocupată cu această cultură este mai mare, se realizează
recoltatul mecanic cu combina de cereale, adaptată.
Înmulţirea populaţiilor de floarea soarelui
Pentru obţinerea unei populaţii care să respecte structura genetică
originală este necesar să semene în spaţii izolate. Acest lucru semnifică faptul
că fiecare populaţie trebuie semănată la o distanţă 1500m faţă de alt hibrid sau
populaţie de floarea soarelui şi la cel puţin 500m faţă de cerealele care se vor
erbicida cu 2,4D. Rotaţia este de minim 6 ani. Dacă nu se respectă aceste
distanţe de izolare, vor rezulta biotipuri deosebite de populaţia originală, iar în
decurs de 2-3 ani se va obţine o nouă populaţie care va fi total diferită de cea
originală.

Bibliografie
1. Avarvarei I.,si colab.,1997- Agrochimie ,Ed. Sitech, Craiova.
2. Axinte M .,si colab.,2002-Fitotehnie-Lucrari practice-partea I , C.M.
U.S.A.M.V. Iasi.
3. Axinte M ., si colab.,1999-Fitotehnie-Lucrari practice-partea a-II-a,C.M.
U.S.A.M.V. Iasi
4. Balteanu Gh.,1998-Fitotehnie ,vol.I,Ed .Ceres,Bucuresti.
5. Ceapoiu N. si colab.,1975-Grau ,Ed. Academiei.
6. Draghici L. si colab.,1975-Orzul,Ed. Academiei.
7. Gaspar I.,Butnaru G.,1985-Triticale-o noua cereala,Ed. Academiei.
8. Iacob Viorica ,2006-Bolile plantelor cultivate-prevenire si
combatere,Ed.PIM,Iasi
9. Mogarzan Aglaia,2004-Fitotehnie,Ed.I.I. de la Brad ,Iasi
10.Muntean L., 1995-Mic tratat de Fitotehnie,vol.I-Cereale si leguminoase pentru
boabe,Ed.Ceres,Bucuresti.

�ݺ�ߣ

Dimciu

More Related Content

Dimciu