ݺߣ

ݺߣShare a Scribd company logo
ROMANIA
JUDEŢUL CONTANTA
COLNSILIUL LOCAL AL ____________________________
Exemplar nr. ___
F I Ş A P O S T U L U I
A. IDENTIFICAREA POSTULUI
1. Compartimentul SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ -
COMPARTIMENTUL DE PREVENIRE
2. Denumirea postului INSPECTOR DE PROTECŢIE CIVILĂ
3.
Poziţia postului în statul
de organizare
4.
Relaţiile cu alte posturi: - colaborare cu personalul compartimentului/specialişti de prevenire
,formaţiilor de intervenţie, Centrului Operativ(C.O al C.L.S.U.) şi
Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau alte compartimente
din cadrul consiliului local.
4.1 relaţii ierarhice - se subordonează nemijlocit şefului de serviciu;
4.2 relaţii funcţionale - coordonare, îndrumare şi control
4.3 relaţii de control
- controlează activitatea în domeniul protecţiei civile, situaţiilor de urgenţă
şi dezastrelor
5.
Definirea sumară a
atribuţiilor postului
- Răspunde de organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor de
protecţie civilă, în domeniul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor
potrivit prevederilor legii, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor
în vigoare.
B. SPECIFICAREA CERINŢELOR POSTULUI
1.
Categoria de personal
ce poate ocupa postul
-
2.
Pregătire
2.1. pregătirea de bază - studii superioare/medii
2.2. pregătirea de
specialitate
- absolvent al cursurilor de pregătire în domeniul protecţiei civile
2.3. cursuri de
perfecţionare
- cursuri de perfecţionare în domeniul protecţiei civile
2.4. autorizaţii speciale
pentru exercitarea
atribuţiilor
___________
2.5. limbi străine - o limbă străină de circulaţie internaţională
2.5.1. citit - bine
2.5.2. scris - bine
2.5.3. vorbit - bine
3.
Experienţă
3.1. în muncă - 3 ani
3.2. în specialitate - 3 ani
3.3. managerială -
4. Aptitudini necesare - de planificare, organizare, coordonare, îndrumare şi control
5. Abilităţi necesare
- gândire analitică şi conceptuală;
- lucrul sub presiunea timpului şi în condiţii de stres;
- lucrul în condiţii de supervizare redusă;
- folosire eficientă a resurselor la dispoziţie;
- flexibilitate în gândire şi în relaţiile cu alte persoane;
- capacitate de comunicare orală.
6. Atitudini necesare
- lucrul în echipă;
- iniţiativă;
- fermitate;
- perseverenţă;
- exigenţă;
- tenacitate
Comportament
- disciplinat;
- integritate;
- conduită morală;
- încredere în sine;
- loialitate.
7. Vârsta minimă 25 – maximă 45 ani
8. Starea sănătăţii - apt pentru funcţia de inspector de protecţie civilă
8.1. somatice - apt medical
8.2. psihice
- rezistenţă şi stabilitate psihică, echilibru emotiv, fără tendinţe impulsive
şi depresive, disponibilitate la dialog.
C. CONDIŢII SPECIFICE DE MUNCĂ
1. Locul de muncă - birou
- activităţi de planificare, organizare, coordonare, îndrumare şi control în
zona de competenţă
- activităţi de coordonare şi intervenţie în zona de competenţă
2. Programul de lucru - 8 ore / zilnic/ conform programului unităţii administrativ-teritoriale
- program de lucru determinat de acţiunile de intervenţie în cazul situaţiilor
de urgenţă şi/sau dezastrelor
3. Deplasări curente - 8-10 zile / lună pentru activităţi de îndrumare, coordonare şi control
4.
Condiţii deosebite de
muncă
- lucrul sub influenţa câmpurilor electromagnetice
- lucrul în condiţii determinate de situaţii de urgenţă şi/sau dezastre
5.
Riscuri implicate de
post
- activităţi determinate de producerea unor situaţii de urgenţă şi/sau
dezastre(lucrul în mediul contaminat chimic, radiologic sau biologic,
expus, prăbuşirilor construcţiilor, alunecărilor de teren sau înecului)
6. Compensări
- 15 % - indemnizaţie de intervenţie;
- 10 % - spor pentru lucru în condiţii grele de muncă (radiaţie)
D. DESCRIEREA SARCINILOR, ÎNDATORIRILOR ŞI RESPONSABILITĂŢILOR POSTULUI
1.
Sarcini şi îndatoriri în:
1.1. munca de fiecare zi
- 8 ore din 8 ore = 100 %
1.2. săptămânal - 40 ore din 40 ore = 100 %
1.3. ocazional - 2 ore / săptămână
1.4. temporar - de două ori pe lună serviciul de permanenţă
2. Responsabilităţi
- Intocmeşte , actualizează, păstrează şi pune în aplicare
documentele operative de intervenţie şi răspns în cazul producerii
situaţiilor de protecţie civilă.
- Verifică menţinerea în permanenţă a stării de operativitate a
punctelor de comandă de protecţie civilă şi dotarea acestora conform
normativelor în vigoare.
- Asigură măsurile organizatorice necesare privind înştiinţarea şi
aducerea personalului cu atribuţii in domeniul protecţiei civile la
sediile respective, în mod oportun, în caz de dezastre sau la ordin.
- Conduce lunar pregătirea formaţiilor de intervenţie de protecţie
civilă.
- Verifică prin exerciţii de alarmare viabilitatea, starea de
operativitate şi de intervenţie.
- Elaborează şi aduce la îndeplinire planurile privind activităţile
de protecţie civilă anuale şi lunare, de pregătire a formaţiilor,
salariaţilor şi populaţiei
- Conduce, lunar instructajele şi sedinţele de pregătire organizate
şi tine evidenţa participării la pregătire.
- Întocmeşte documentaţii şi situaţii pe line de transmisiuni ,
alarmare, protecţie N .B.C. deblocare - salvare, medicală, sanitar –
veterinară, evacuare, logistică, dezastre, situaţii de urgenţă, etc.
- Răspunde de asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei,
bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului înconjurător
împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, dezastrelor şi
conflictelor armate.
- Ţine evidenţa cu necesarul şi existentul materialelor şi
mijloacelor de protecţie individuală necesare populaţiei şi salariaţilor
din zona de competenţă.
- Răspunde de menţinerea în stare de operativitate/întreţinere a
adăposturilor de protecţie civilă, de evidenţa şi respectarea normelor
privind întrebuinţarea acestora.
- Prezintă informări cu privire la realizarea măsurilor de protecţie
civilă, a pregătirii şi alte probleme specifice.
- Propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii de protecţie civilă, în
domeniul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor în zona competenţă.
- Acordă asistenţă tehnică de specialitate instituţiilor şi agenţilor
economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile şi verifică
îndeplinirea măsurilor stabilite potrivit prevederilor legii, regulamentelor,
instrucţiunilor şi ordinelor în vigoare.
- Participă la activităţile de prevenire(controale, cursuri, instructaje,
analize, consfătuiri, concursuri) organizate de Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă "DOBROGEA” al judeţului CONTANTA şi la
acţiunile intervenţie în zona de competenţă.
- Participă la convocări, bilanţuri, analize şi alte activităţi conduse
de eşaloanele superioare.
- Prezintă propuneri pentru introducerea în bugetul de venituri şi
cheltuieli a fondurilor necesare pentru înzestrarea formaţiilor şi
realizarea măsurilor de protecţie civilă.
- Răspunde de respectarea regulilor de păstrare mânuire şi
evidenţă a documentelor secrete şi nesecrete, hărţilor şi literaturii de
protecţie civilă.
- Execută atribuţiile prevăzute în legile, regulamentele şi
instrucţiunile în vigoare.
3.
Accesul la informaţii,
păstrarea şi
confidenţialitatea
acestora
- are acces la documente secrete de serviciu şi nesecrete
E. STANDARDE DE PERFORMANŢĂ ASOCIATE POSTULUI
1. Indicatori cantitativi
- 30 % din timpul de lucru – conceperea, întocmirea, verificarea şi
actualizarea tuturor documentelor în domeniul protecţiei civile, situaţiilor
de urgenţă şi dezastrelor;
- 60 % din timpul de lucru – activităţi practice de conducere, coordonare,
îndrumare şi control la structurile organizatorice în domeniul protecţiei
civile, situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor din zona de competenţă;
- 10 % din timpul de lucru – perfecţionarea pregătirii personale.
2. Indicatori calitativi
- lucrări corecte, complecte, coerente, aplicabile, la care intervenţia
şefului nemijlocit să nu depăşească 20%
3. Costuri
- în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli;
- norme de consum stabilite prin ordine şi instrucţiuni;
- posibilităţile reale de asigurare a mijloacelor necesare.
4. Timp - în timpul normat de lucru – conform programului orar al serviciului
5. Utilizarea resurselor
- utilizarea echipamentelor, tehnicii şi materialelor aflate la dispoziţia
unităţii în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile în vigoare
6. Mod de realizare
- realizarea lucrărilor personal şi în colaborare cu personalul
compartimentului/specialişti de prevenire şi/sau Centrului
Operativ(C.O. al C.L.S.U.) şi Comitetului Local pentru Situaţii de
Urgenţă .
.
ŞEFUL SERVICIULUI VOLUNTAR
PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
_________________________
TITULARUL POSTULUI
_____________________________________

More Related Content

Fisa-postului ins. .pr .civ-.-model

  • 1. ROMANIA JUDEŢUL CONTANTA COLNSILIUL LOCAL AL ____________________________ Exemplar nr. ___ F I Ş A P O S T U L U I A. IDENTIFICAREA POSTULUI 1. Compartimentul SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ - COMPARTIMENTUL DE PREVENIRE 2. Denumirea postului INSPECTOR DE PROTECŢIE CIVILĂ 3. Poziţia postului în statul de organizare 4. Relaţiile cu alte posturi: - colaborare cu personalul compartimentului/specialişti de prevenire ,formaţiilor de intervenţie, Centrului Operativ(C.O al C.L.S.U.) şi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau alte compartimente din cadrul consiliului local. 4.1 relaţii ierarhice - se subordonează nemijlocit şefului de serviciu; 4.2 relaţii funcţionale - coordonare, îndrumare şi control 4.3 relaţii de control - controlează activitatea în domeniul protecţiei civile, situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor 5. Definirea sumară a atribuţiilor postului - Răspunde de organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor de protecţie civilă, în domeniul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor potrivit prevederilor legii, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor în vigoare. B. SPECIFICAREA CERINŢELOR POSTULUI 1. Categoria de personal ce poate ocupa postul - 2. Pregătire 2.1. pregătirea de bază - studii superioare/medii 2.2. pregătirea de specialitate - absolvent al cursurilor de pregătire în domeniul protecţiei civile 2.3. cursuri de perfecţionare - cursuri de perfecţionare în domeniul protecţiei civile 2.4. autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor ___________ 2.5. limbi străine - o limbă străină de circulaţie internaţională 2.5.1. citit - bine 2.5.2. scris - bine 2.5.3. vorbit - bine 3. Experienţă 3.1. în muncă - 3 ani 3.2. în specialitate - 3 ani 3.3. managerială - 4. Aptitudini necesare - de planificare, organizare, coordonare, îndrumare şi control 5. Abilităţi necesare - gândire analitică şi conceptuală; - lucrul sub presiunea timpului şi în condiţii de stres;
  • 2. - lucrul în condiţii de supervizare redusă; - folosire eficientă a resurselor la dispoziţie; - flexibilitate în gândire şi în relaţiile cu alte persoane; - capacitate de comunicare orală. 6. Atitudini necesare - lucrul în echipă; - iniţiativă; - fermitate; - perseverenţă; - exigenţă; - tenacitate Comportament - disciplinat; - integritate; - conduită morală; - încredere în sine; - loialitate. 7. Vârsta minimă 25 – maximă 45 ani 8. Starea sănătăţii - apt pentru funcţia de inspector de protecţie civilă 8.1. somatice - apt medical 8.2. psihice - rezistenţă şi stabilitate psihică, echilibru emotiv, fără tendinţe impulsive şi depresive, disponibilitate la dialog. C. CONDIŢII SPECIFICE DE MUNCĂ 1. Locul de muncă - birou - activităţi de planificare, organizare, coordonare, îndrumare şi control în zona de competenţă - activităţi de coordonare şi intervenţie în zona de competenţă 2. Programul de lucru - 8 ore / zilnic/ conform programului unităţii administrativ-teritoriale - program de lucru determinat de acţiunile de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă şi/sau dezastrelor 3. Deplasări curente - 8-10 zile / lună pentru activităţi de îndrumare, coordonare şi control 4. Condiţii deosebite de muncă - lucrul sub influenţa câmpurilor electromagnetice - lucrul în condiţii determinate de situaţii de urgenţă şi/sau dezastre 5. Riscuri implicate de post - activităţi determinate de producerea unor situaţii de urgenţă şi/sau dezastre(lucrul în mediul contaminat chimic, radiologic sau biologic, expus, prăbuşirilor construcţiilor, alunecărilor de teren sau înecului) 6. Compensări - 15 % - indemnizaţie de intervenţie; - 10 % - spor pentru lucru în condiţii grele de muncă (radiaţie) D. DESCRIEREA SARCINILOR, ÎNDATORIRILOR ŞI RESPONSABILITĂŢILOR POSTULUI 1. Sarcini şi îndatoriri în: 1.1. munca de fiecare zi - 8 ore din 8 ore = 100 % 1.2. săptămânal - 40 ore din 40 ore = 100 % 1.3. ocazional - 2 ore / săptămână 1.4. temporar - de două ori pe lună serviciul de permanenţă 2. Responsabilităţi - Intocmeşte , actualizează, păstrează şi pune în aplicare documentele operative de intervenţie şi răspns în cazul producerii situaţiilor de protecţie civilă. - Verifică menţinerea în permanenţă a stării de operativitate a punctelor de comandă de protecţie civilă şi dotarea acestora conform normativelor în vigoare. - Asigură măsurile organizatorice necesare privind înştiinţarea şi aducerea personalului cu atribuţii in domeniul protecţiei civile la sediile respective, în mod oportun, în caz de dezastre sau la ordin. - Conduce lunar pregătirea formaţiilor de intervenţie de protecţie civilă. - Verifică prin exerciţii de alarmare viabilitatea, starea de operativitate şi de intervenţie. - Elaborează şi aduce la îndeplinire planurile privind activităţile
  • 3. de protecţie civilă anuale şi lunare, de pregătire a formaţiilor, salariaţilor şi populaţiei - Conduce, lunar instructajele şi sedinţele de pregătire organizate şi tine evidenţa participării la pregătire. - Întocmeşte documentaţii şi situaţii pe line de transmisiuni , alarmare, protecţie N .B.C. deblocare - salvare, medicală, sanitar – veterinară, evacuare, logistică, dezastre, situaţii de urgenţă, etc. - Răspunde de asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului înconjurător împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, dezastrelor şi conflictelor armate. - Ţine evidenţa cu necesarul şi existentul materialelor şi mijloacelor de protecţie individuală necesare populaţiei şi salariaţilor din zona de competenţă. - Răspunde de menţinerea în stare de operativitate/întreţinere a adăposturilor de protecţie civilă, de evidenţa şi respectarea normelor privind întrebuinţarea acestora. - Prezintă informări cu privire la realizarea măsurilor de protecţie civilă, a pregătirii şi alte probleme specifice. - Propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii de protecţie civilă, în domeniul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor în zona competenţă. - Acordă asistenţă tehnică de specialitate instituţiilor şi agenţilor economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile şi verifică îndeplinirea măsurilor stabilite potrivit prevederilor legii, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor în vigoare. - Participă la activităţile de prevenire(controale, cursuri, instructaje, analize, consfătuiri, concursuri) organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "DOBROGEA” al judeţului CONTANTA şi la acţiunile intervenţie în zona de competenţă. - Participă la convocări, bilanţuri, analize şi alte activităţi conduse de eşaloanele superioare. - Prezintă propuneri pentru introducerea în bugetul de venituri şi cheltuieli a fondurilor necesare pentru înzestrarea formaţiilor şi realizarea măsurilor de protecţie civilă. - Răspunde de respectarea regulilor de păstrare mânuire şi evidenţă a documentelor secrete şi nesecrete, hărţilor şi literaturii de protecţie civilă. - Execută atribuţiile prevăzute în legile, regulamentele şi instrucţiunile în vigoare. 3. Accesul la informaţii, păstrarea şi confidenţialitatea acestora - are acces la documente secrete de serviciu şi nesecrete E. STANDARDE DE PERFORMANŢĂ ASOCIATE POSTULUI 1. Indicatori cantitativi - 30 % din timpul de lucru – conceperea, întocmirea, verificarea şi actualizarea tuturor documentelor în domeniul protecţiei civile, situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor; - 60 % din timpul de lucru – activităţi practice de conducere, coordonare, îndrumare şi control la structurile organizatorice în domeniul protecţiei civile, situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor din zona de competenţă; - 10 % din timpul de lucru – perfecţionarea pregătirii personale.
  • 4. 2. Indicatori calitativi - lucrări corecte, complecte, coerente, aplicabile, la care intervenţia şefului nemijlocit să nu depăşească 20% 3. Costuri - în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli; - norme de consum stabilite prin ordine şi instrucţiuni; - posibilităţile reale de asigurare a mijloacelor necesare. 4. Timp - în timpul normat de lucru – conform programului orar al serviciului 5. Utilizarea resurselor - utilizarea echipamentelor, tehnicii şi materialelor aflate la dispoziţia unităţii în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile în vigoare 6. Mod de realizare - realizarea lucrărilor personal şi în colaborare cu personalul compartimentului/specialişti de prevenire şi/sau Centrului Operativ(C.O. al C.L.S.U.) şi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă . . ŞEFUL SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ _________________________ TITULARUL POSTULUI _____________________________________