grila-de-cotare-desenul-familiei ajutor.pdf
0 likes65 views
Desenul familiei este o probă proiectivă utilizată pentru a evalua relațiile familiale și atmosfera dintr-o familie, fiind aplicabil atât adulților, cât și copiilor de la 4 ani. Analiza acestui desen se bazează pe aspecte precum dimensiunea personajelor, plasarea lor pe pagină și detaliile desenate, fiecare element având semnificații psihologice specifice. Absența sau prezența anumitor personaje, distanța între ele și culorile folosite reflectă starea emoțională a copilului și relațiile percepute cu membrii familiei.
grila-de-cotare-desenul-familiei ajutor.pdf
- 1. Desenul familiei reprezintă o probă proiectivă de desen, relativ simplă, prin care se pot culege o multitudine de informaţii despre membrii familiei, relaţiile dintre membrii familiei, atmosfera de familie. Ea poate fi dată adulţilor şi copiilor, începând cu vârsta de 4 ani. Consemnul pentru copil este „Desenează o familie” sau „Imaginează-ţi o familie şi deseneaz-o”. Dacă apar neînţelegeri, se poate adăuga „Desenează tot ce vrei; persoanele dintr-o familie, dacă vrei obiecte, animale.” Copii vor fi încurajaţi, indiferent ce fac. După desenare, se întreabă numele, rolul în familie, sexual, vârsta. Se pun patru întrebări: „Care este cel mai simpatic dintre toţi?”, „Care este cel mai puţin simpatic?”, „Care este cel mai fericit?” şi „Care este cel mai puţin fericit?”. Pentru fiecare întrebare se notază şi motivaţia („De ce?”). La final, copilul este întrebat „Tu pe cine preferi din toată familia?”. Analiza propriu-zisă a testului Desenul Familiei poate fi realizată după următoarele repere (Corman, 1964) şi vor fi notate în spaţii special construite în grila de cotare: Grila de cotare Aspecte Indicatori Interpretare Date observate Structura desenului 1. Figuri desenate izolat. 2. Figuri în mişcare, făcînd un lucru. 1. – persoană raţională 2. – persoană sensibilă,receptivă Personajul cel mai atrăgător - este desenată prima din partea stângă, pe primul plan; - este mai înaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane; - este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat; - poate fi cunoscută după îmbrăcămintea care o deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu îmbrăcămintea persoanei cu care se identifică copilul. - restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea. Persoana din familie cu care copilul are relaţii foarte bune Personajul mai puţin atrăgător - este cea mai mică dintre toţi, desenată ultima. - Se află la distanţă de alte figure şi este parcă uitată de toţi. Persoana mai puţin valoroasă pentru copil
- 2. - Poate fi tăiată cu creionul sau ştearsă cu radiera. Relaţiile dintre personaje - dacă personajele se ţin de mâini, sau invers, stau cu spatele unul la altul, aceasta poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie; - dacă două personaje sunt desenate alături; aceasta ar reprezinta o apropiere deosebită între persoane, apropiere care este semnificativă pentru copil; - dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen de alte figuri, aceasta poate semnifica o distanţă pe care copilul o observă în viaţă şi o menţionează; - uneori copilul se desenează mai detaliat, mai viu colorat decât pe părinţi; acest desen proiectează atitudinea copilului faţă de sine ca fiind o persoană unică şi importantă faţă de alţii ca persoane mai puţin semnificative şi atrăgătoare; - dacă figura copilului este foarte mică, plăpândă, înconjurată de părinţi, aceasta poate exprima neajutorarea sa, necesitatea de a primi îngrijire; aspectul poate să aibe legătură cu faptul că copilul s-a deprins cu atmosfera permanentă de supra-protecţie şi de aceea se simte slab şi poate abuza de această situaţie, manipulându- şi părinţii, cerându-le ajutor şi atenţie.
- 3. - uneori copilul poate adăuga persoane şi animale. pentru a umple golul pe care-l simte în viaţa familială reală, astfel, copilul unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce poate exprima insuficienţa unei comunicări apropiate cu alţi copii şi necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să comunice de la egal la egal; - figura copilului desenată alături de figura tatălui . indică existenţa sentimentului puternic de rivalitate şi dorinţa acestuia de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata; - motanul desenat lângă unul dintre membrii familiei (dacă în casă nu există nici un motan) semnifică dorinţa de afecţiune faţă de persoana desenată lângă motan. Părinţii - Copilul care locuieşte doar cu unul dintre părinţi, dar îi desenează împreună, - Dacă copilul desenează un singur părinte cu care locuieşte exprimă dorinţa ca unirea lor să se restabilească. aceasta înseamnă că el acceptă situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai puţin; - prin desenarea izolată a figurilor părinţilor ; copilul exprimă dorinţele sale inconştiente; - în cazul în care figura părintelui de acelaşi sex este desenată la distanţă, -când figura copilului şi a părintelui de sex acest aspect poate fi interpretat drept dorinţa copilului de a se afla cu părintele de sex opus.
- 4. opus este îndepărtată una de alta, - aceasta poate însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale; - copilul desenează părintele de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai familiei, fără a lua în considerare dimensiunile reale ale acestuia. -imaginea părintelui este completată cu mâini mari. -părintele este desenat cu mâini mici copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană dominatoare, agresivă care îl sperie. Părintele este perceput ameninţător. părintele este perceput ca fiind slab, neluat în consideraţie Existenţa sau absenţa unui membru al familiei - Absenţa membrilor familiei semnifică refuzul copilului de a-şi aminti de aceştia deoarece imaginile despre ei sunt legate de trăiri negative, sentimentul abandonului şi al insuficientei dragoste manifestată, copilul evitând astfel evocarea figurii lor. -Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este desenat este o distanţă mare, -copilul lipseşte din desen copilul suferă de izolare şi singurătate în familie. Absenţa propriei figuri poate apărea la copiii care resimt complexul de inferioritate sau la cei care nu se simt ca aparţinând unui grup, familiei, comunităţii din care fac parte. Copiii nemulţumiţi în general, care primesc constant critici din partea părinţilor, care sunt permanent comparaţi cu fraţii sau surorile lor, sunt adesea copii cu o stimă de sine puţin valorizată, care îşi reprimă iniţiativa şi voinţa de realizare. - copilul desenându-se sub forma unui
- 5. personaj puţin valoros, care se află parcă înconjurat de animale mari, carnivore. Anxietatea şi agresivitate Analiza desenului se realizează în funcţie de elementele de grafică a desenului – modul de desenare, zona de plasare, etc. - şi cele de conţinut – aici se pleacă de la premisa că există o diferenţă între proiecţia familiei sale şi dorinţele proiectate în desen; de aceea, se va compara desenul cu relaitatea. Cele mai importante elemente în funcţie de care se face analiza sunt: • dimensiunea desenului şi a elementelor componente (persoane, obiecte, animale etc.) – de regulă, desenele mari sugerează extraversiune a subiectului, tendinţa sa de a umple spaţiul psihologic, iar desenele de dimensiuni reduse indică tendinţa a introversiune, uşoară depresie sau tendinţa la izolare. De asemenea, valorizarea personajelor se va face şi după mărimea lor: cele înalt valorizate vor avea dimensiuni mai mari decât cele respinse sau nevalorizate. • aşezarea în pagină – aici se respectă regulile de interpretare a probelor proiective de desen, adică: aşezarea în partea de sus a paginii indică tendinţa subiectului de a raţionaliza, de a se orienta spre viitor, spre ideal, spre dorinţe, şi deci mai puţin legat de realitate, de trăire şi emoţionalitate, poate chiar tendinţa de a fugi de ceva ce trăieşte ca iind dureros. De regulă familiile plasate în partea superioară a paginii indică o tendinţa subiectului de a reprezenta familia dorită. Dacă desenul este plasat în josul paginii, atunci avem indicii că subiectul este legat de trecut, de partea sa instinctivă, de ceea ce trăieşte, în sensul că este cuprins de multe emoţii puternice referitoare la conţinutul desenului, în cazul nostru familia. Prezenţa desenului în partea stângă a paginii sugerează o legătură emoţională cu latura feminină, adică de exemplu, relaţii intense cu toate personajele feminine, mamă, soţie, etc., dar şi cu ceea ce este reprezentat de caracteristicile feminine (pasivitate, emoţionalitate, delicateţe). Dimpotrivă, plasarea desenului în partea dreaptă indică legături emoţionale cu latura masculină (tată, bunic, etc.) dar şi caractristici masculine (dinamism, dominanţă, agresivitate). Evident, desenele aflate în mijlocul paginii sugerează un echilibru între aceste tendinţe. • modul de desenare a liniilor – sugerează modalitatea în care subiectul delimitează personajele de mediu sau alte personaje, inclusiv propriile graniţe dintre eu şi lume: liniile groase, dublate indică o tendinţa de retragere, izolare, graniţă rigidă cu lumea, iar liniile fine, subţiri sau discontinue, o graniţă difuză, permeabilă la influenţele celorlalţi. • distanţa şi raportul dintre personaje – de regulă, sugerează calitatea relaţiilor dintre membrii familiei desenaţi, cei cu relaţii apropiate sunt apropiaţi şi în desen, cei aflaţi în conflict sunt separaţi prin spaţiu, linii, obiecte etc. Tipul de relaţie a membrilor unii faţă de alţii este sugerată prin plasare în diferte tipuri de raport: unii deasupra celorlalţi, întorşi unul către celălalt, unul în casă altul afară, etc. • prezenţa sau absenţa unor personaje – de regulă, omiterea unui membru indică sentimente de respingere sau agresive (conştiente sau nu) faţă de acel membru, cum este de exemplu, absenţa unui tată vitreg, a unui frate nou-născut. Adăugarea
- 6. unor persoane care nu fac parte din familie (vecini, bonă, văr, prieten propriu sau al părintelui) sau aparţin familiei extinse indică sentimente de afecţiune şi de apartenenţă. • culorile folosite – indică, de regulă, tendinţa la sentimente pozitive (culorile calde, intense) sau la cele negative (culorile închise, lipsa culorii sau folosirea unei singure culori). • valorizarea unor personaje sau elemente prin mărime, culoare, detalii etc. – personajele faţă de care subiectul se simte apropiat emoţional, pe care îl valorizează sau cu care se identifică se va distinge în desen prin coloristica folosită, prin numărul detaliilor, prin mărimea dată personjului. De asemenea, putem observa valorizarea unor obiecte (de exemplu, tablouri de familie, masă, pat, obiecte de picnic) care au semnificaţia pentru anumite sentimente prezente în familie, de regulă cele care menţin unitatea familială. Valorizarea poate fi şi faţă de animalele de casă (pisici, câini, păsări etc.) • modul de detaliere a personajelor – detalierea poate fi la nivel corporal sau la nivelul mediului. Prea multe elemente de mediu îndepărtează atenţia privitorului de la familie, ceea ce poate indica o tendinţă a subiectului de a evita dezvăluirea despre familia sa (oare ce ar dori să ascundă? – ceva considerat de el neplăcut, dureros, de neacceptat), prea multe elemente despre familie poate fi o atragere a atenţiei către familie sau către un anumit personaj. Modul de desenare al persoanelor din familie respectă modalitatea de interpretare a desenului peroanei sau omuleţului. • identificările sau diferenţierile sexuale – se remarcă prin prezenţa tipurilor de îmbrăcăminte, accesorii sau acţiuni specific feminine sau masculine. Femeile vor fi des reprezentate în fuste, cu părul lung, cu bijuterii, pantofi cu toc. Ele vor avea linii curbe şi indicii de sexualitate (sâni). Lispa acestora poate indica percepţia conflictelor referitoare la feminitatea personajului resectiv. Bărbaţii sunt de regulă reprezentti în pantaloni, cu linii drepte, şi accesorii specifice (pălării, genţi, instrumente de lucru). De asemenea, pot fi folosite aceleaşi culori, detalii, mărimi între persoanjele de acelaşi sex. De exemplu, toate femeile din familie sunt îmbrăcate la fel, cu aceleaşi accesorii; există desene în care de exemplu, fetele sunt îmbrăcate la fel ca taţii, sugerând prezenţa o relaţie afectuoasă strânsă între cei doi, sau dorinţa fetei de a trage atenţia tatălui (prezenţa complexului Electra) sau identificarea fetei cu tatăl, respingând propria feminitate. • deplasările – adică schimbarea sexului personajelor, a vârstei, a situaţiei personajului, transformarea unui personaj în animal. Toate aceste indică un fenomen regresiv datorat unor trebuinţe neastisfăcute în relaţie cu respectivul personaj. De exemplu, un copil poate să reprezinte mama ca fiind o pisică cu dinţi pentru a comunica agresivitatea ei verbală. • tipurile de detalii – pot indica nevoi ale subiectului, sentimente sau tendinţe. Cele mai întâlnite detalii sunt casa, pentru a sugera nevoia de stabilitate, de unitate familială, de siguranţă, soarele, ca simbol al căldurii, masculinităţii, puterii, copaci, iarbă, flori, ca elemente de înfrumuseţare sau ca nevoie de relaxare pentru familie, de a strânge familia laolaltă, mese, paturi, covoare, sol, pentru nevoia de stabilitate, de echilibru, apă, ca element feminin suplimentar, nori, ploaie, pentru tendinţele depresive.