Biblioteca Națională a Republicii Moldova în sprijinirea Obiectivelor 7 și 12 din Agenda ONU 2030.
1 of 2
Download to read offline
More Related Content
Margareta Cebotari. Importanța surselor de energie regenerabilă și necesitatea promovării lor
1. Importanța surselor de energie regenerabilă și necesitatea
promovării lor
Să fim eficienți în producereași consumulenergiilor!Acestea au fost
mesajele comunicărilor din cadrulConferințeipublicecu genericul„Energie
sigură și sustenabilă prin efort comun și consum responsabil”, organizatărecent
de CentruldeInformareONUdin cadrulBibliotecii Naționale a Republicii
Moldova. Conferințas-aaxat pepromovareaAgendeiONU 2030 privind ODD
nr.7 „Energieaccesibilă și curată” și ODD nr.12 „ConsumșiProducție
responsabile”.
Comunicărileau fost prezentatede specialiști din domeniiledate: Valentin Arion,
dr. hab., prof. universitar, DepartamentulTermoenergeticăși Managementîn
Energetică, Universitatea Tehnică a Moldovei; Oleg Lomov, specialist principalîn
cadrulServiciuluide monitorizarea eficienţei energetice şi utilizării surselor de
energie regenerabilă, Agenția pentru Eficiență Energetică; Victor Cotruța,
manager de proiect „Energieşi Biomasă”, PNUD MOLDOVA, ProiectulEnergie şi
Biomasă, finanţat de UniuneaEuropeanăşiimplementatde Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare; Alexandru Covalenco, autor alproiectului
„Sistemilui Energetic Performantîn construcții”, director al Companieide
Construcții„Interactiv EcoMoldova” ; Ion Rudei, șef serviciu Achiziții de energie,
Î.C.S. Gaz NaturalFenosa, FurnizareEnergie.
2. Totodată a avut loc și vernisareaexpoziţiei dedocumentedin colecțiile BNRM cu
genericul „Energiesustenabilă”.
Informațiimai detaliate și comunicările participanților la conferințăsunt
publicate pe blogul CentruluideInformareșiDocumentareONUdin cadrul
BNRM:
http://cidonu.blogspot.md/2017/05/concluzii-pe-marginea-conferintei.html
Aceste comunicărisuntun suportinformaționalexcelent pentru biblioteci în
sprijinulpromovăriiObiectivelor de Dezboltare Durabilă.
Dragi colegi, prin activități / campaniide informareorganizatede biblioteci, să
promovăm activ împreunăcu alte instituții, proiectele și istoriile de succes de
producereșiconsum eficient al energiilor.
Prin sensibilizarea comunităților și a fiecărui cetățean în parte, asupra
importanțeisurselor de energie regenerabilă, bibliotecile pot contribuila crearea
unuisistem deproducere/ consum energetic eficient, cu mai puțineefecte
nociveasupramediuluiînconjurător.