�ݺ�ߣ

Perspectivă asupra tehnicii imageriei mentale
Dr. Robert M. Roerich, membru al Asocieţiei americane pentru studiul imageriei
mentale (New York), este unul dintre puţinii experţi mondiali în tehnica imageriei mentale, cu
aplicabilitate în psihologie şi psihiatrie. Autorul a contribuit la dezvoltarea acestei tehnici în
munca sa de prevenire a cazurilor de suicid, în cadrul SWAT şi Poliţiei şi Forţelor Speciale
Militare din Europa.
Prin cercetările sale revoluţionare a fost evidenţiată o metodă unică prin care se poate
determina şi prezenta starea emoţională actuală a persoanelor. Utilitatea unui astfel de
demers are la bază teoria conform căreia în spatele tuturor traumelor sau situaţiilor
traumatizante pe care le travesăm de-a lungul vieţii, stau emoţiile care le-au acompaniat.
Rezumat:
„Amintirea nu poate exista fără
emoţia aferentă. Unde este fum există şi foc.
Putem învăţa să descifrăm în fum semnalele
emoţiei şi să curăţăm aerul. Energia cu care
trăim fie ne înalţă spiritual, fie ne coboară;
noi optăm în funcţie de direcţia aleasă de
conştiinţa noastră. Dacă suntem plictisiţi
sau exaltaţi, fericiţi sau trişti, fiecare
eveniment din viaţa noastră, de la cel banal
până la cel extraordinar, este marcat de un
anumit sentiment. Nu există teren neutru în
această lume sălbatică de tip <totul sau
nimic> a emoţiilor” (Roerich, R.M.).
Abstract:
“Memory cannot exist without its
associated emotion. Where there is smoke
there is fire too. We can learn to read in the
smoke the signals of emotion and clear the air.
The energy of experiencing life either lifts our
spirits or weighs us down; we choose which,
according to the direction that our conscience
has chosen. Whether we feel bored or excited,
happy or sad, every life event, from the
mundane to the extraordinary, is stamped
with a particular feeling. There is no neutral
ground in this all-or-nothing, animal-like wild
world ofemotion”(Roerich,R.M.).
TEHNICA IMAGERIEI MENTALE:
Interviul „Drumului”
„The road” technique
Giulia Negură

La întrebările directe adresate părţii
noastre conştiente avem tendinţa de a
răspunde într-un mod formal, neintrând
de fapt în partea întunecată a realităţii,
deoarece încercăm permanent să
controlăm percepţiile celorlalţi cu privire la
persoana noastră. Printr-o astfel de
tehnică de imagerie, care nu se adresează
în mod direct conştientului, ci inconştien-
tului, prin proiecţiile pe care le declanşea-
ză, poate fi determinată starea actuală
emoţională a persoanei şi identificată
problema care a generat această stare. Iar
diagnosticarea prezentului emoţional
poate reprezenta fundamental unui
prognostic al comportamentelor viitoare
ale persoanelor.
Aşa cum a evidenţiat autorul,
imaginile mentale nu mint, important
nefiind ceea ce ne imaginăm, ci motivul
pentru care am făcut alegerea mentală
respectivă. De ce? Potrivit concepţiei care
stă la baza tehnicii imageriei mentale,
imaginea mintală pare a fi unitatea de bază
a emoţiei şi memoriei. Dacă ne-am putea
accesa memoria noastră timpurie, am
descoperi o imagine, şi nu un cuvânt vorbit
sau scris. Identitatea noastră, stima de
sine şi relaţiile cu ceilalţi se formează prin
capturarea de imagini mentale, care au un
anume înţeles.
Asemenea imaginilor mentale care
ne apar în timpul viselor, pe care
inconştientul nostru nu le alege în mod
aleator, ci pentru a ne transmite un mesaj,
tot astfel, prin tehnica imageriei mentale,
fără a conştientiza, alegem şi asociem,
deloc întâmplător, anumite imagini care
există stocate în mintea noastră. Prin
decodificarea acestor alegeri, descoperim
mesaje şi interpretăm emoţii.
În psihicul nostru este îngropat
adânc subconştientul care stă la baza
lumii noastre conştiente. El reprezintă
spaţiul unde sunt memorate şi depozitate
emoţiile. Toate emoţiile pe care le-am
experimentat sunt stocate aici, în
subconştient. El deţine bucuriile simple
ale copilăriei, toate secretele noastre, dar şi
amintirile noastre cele mai dureroase,
înregistrate sub formă de imagini cu
lumină şi sunet, precum şi cu emoţiile pe
care le-am simţit la momentul respectiv.
Metaforic spus, subconştientul are un fel
de gardian foarte înţelept şi puternic care
are rolul de a decide ce emoţii pot fi lăsate
să iasă afară şi când acest lucru este sigur
astfel încât persoana să nu aibă de suferit.
Această funcţie, a gardianului, este
îndeplinită de mecanismele de apărare,
unul dintre cele mai importante fiind
negarea. Negarea este un mod de a spune
nu, negând orice, fiecare emoţie dureroasă
din subconştient, cum ar fi vina şi ruşinea.
Când un copil este întrebat cine a furat
fursecul din borcan, răspunsul este de
obicei: „Nu eu, nu eu l-am furat!” Nu, nu şi
iar nu înseamnă apărare. Dacă nu ar fi
mecanismele de apărare, am fi rapid
copleşiţi de emoţii întunecate, negative, de
necontrolat, care ne-ar stresa până la
anxietate extremă şi, în cele din urmă, la
depresie.
Totuşi, în depozitarul amintirilor se
află adevărul. Acolo, ca într-un
cinematograf deschis 24 de ore, rulează
imagini, sunete şi sentimente din întreaga
viaţă. Gardianul trebuie să decidă care
dintre emoţii pot ieşi afară şi pot fi arătate
minţii conştiente. Sentimentele pozitive, ca
razele aurii ale soarelui, pot trece cu
uşurinţă prin uşă. Sentimentele negative
aruncă umbre întunecate în cele mai
îndepărtate colţuri şi rareori sunt lăsate să
iasă afară. Ies la suprafaţă doar atunci
când persoana este pregătită să aibă de-a
face cu ele. Din când în când, însă, ceea ce
este oscilant, instabil, nu mai poate fi ţinut
înăuntru şi năvăleşte afară în ciuda
eforturilor paznicului de a le ţine zăvorâte.
Este o luptă. Corpul răspunde rapid
printr-o rafală de adrenalină, inima o ia
razna şi tensiunea arterială creşte. Potopul
de emoţii dureroase ajunge la mintea
conştientă şi o inundă. Anxietatea se înalţă
şi, în timp, poate provoca dezechilibre
chimice, ducând la depresie. Pot să
reapară crâmpeie de evenimente
traumatizante ce fac din noapte, zi.
Gardianul este considerat
răspunzător de un nivel mai înalt al minţii
care, asemenea unui judecător, decide
ceea ce este mai bine sau mai rău; aceasta
este conştiinţa noastră. Punitivă sau
generoasă, nu putem primi o pedeapsă mai
mare ca cea pe care o hotărăşte conştiinţa
noastră. Cu putere dumnezeiască ne arată
calea şi direcţia în care trebuie să mergem
în călătoria noastră prin viaţă.
Tehnici si aplicatii în practica psihoterapiei integrative, ,

Proba este oferită publicului prin
intermediul cărţii „The Road: Why you feel
how you feel”, în curs de publicare. Autorul
îndeamnă cititorul, în prefaţa cărţii sale, să
aibe curajul de a deveni propriul subiect, prin
autoadministrarea acestei probe, totul
putându-se desfăşura prin simpla „vizionare
a filmului vieţii sale”. Autorul continuă:
„Puteţi simţi puţină nervozitate când vă aflaţi
în vestibulul depozitarului emoţiilor şi
amintirilor voastre şi este posibil să nu vreţi
să vedeţi filmul. Ideea de a privi în lăuntrul
vostru vă sperie, dar liniştiţi-vă şi amintiţi-vă
că: <Nu este nimeni la fel de orb ca cel ce nu
vrea să vadă>. Probabil nu puteţi să înţelegeţi
şi să priviţi în lăuntrul problemelor voastre
cele mai profunde. Dar cum ştiţi că nu puteţi,
dacă nu încercaţi? Vestibulul are cinci uşi cu
oglinzi, fiecare dintre ele reflectând un anume
aspect al vieţii voastre, a cărui explorare este
posibilă prin simpla vizionare a filmului.
Priviţi-vă în oglindă înainte şi după vizionarea
filmului. Va fi o schimbare, căci veţi sta faţă în
faţă cu adevărul. Veţi dobândi o mai bună
înţelegere a propriei persoane şi a celorlalţi”.
Cititorul este înştiinţat că descrierea
„drumului” reprezintă harta rutieră personală
a momentelor emoţionale importante din
viaţa acestuia. În sprijinul parcurgerii probei,
îi sunt solicitate următoarele: „Ţi se cere să
descrii o plimbare de-a lungul unui drum
imaginar. Ai mers pe acest drum toată viaţa şi
ai fotografiat imagini şi sunete emoţionale ale
propriilor experienţe. Lasă-ţi mintea să
evadeze pentru o clipă din cotidian, găseşte
un loc liniştit departe de gălăgia şi tumultul
lumii şi lasă-ţi imaginaţia să curgă!”.
Imageria mentală este un proces prin
care putem avea acces, din nou, la obiecte şi
evenimente din viaţa noastră pe care nu ni le
mai amintim. Deşi stimulii originali nu mai
sunt prezenţi, putem retrăi o experienţă
trecută, mai ales dacă au fost implicate emoţii
puternice, deoarece mintea noastră asociază
imagini cu informaţii emoţionale şi le
stochează în memorie. Astfel, când încercăm
să ne amintim ceva, aceasta ni se dezvăluie ca
o înregistrare vizuală a ceea ce am
experimentat, asociată cu emoţiile pe care le-
am trăit în acel moment. Spre deosebire de
vise însă, ne putem aminti în mod voluntar
aceste imagini mentale. Prin studierea
mesajului lor putem afla de ce ne simţim aşa
cum ne simţim.
Autorul a descoperit că ne putem
înţelege propriile emoţii, răspunzând la
întrebări simple despre călătoria vieţii
noastre, folosind o plimbare în jos pe un drum
imaginar. „Ca cercetător, munca mea este să
te ajut să-ţi înţelegi emoţiile ascunse. Şi fac
asta analizând răspunsurile tale în decrierea
unei călătorii imaginare” (Roerich, R.M.,
html://www.puh.jommies22.tripod.com).
Această călătorie ne oferă multe posibilităţi de
a învăţa să recunoaştem lucruri şi oameni, în
special pe acelea care sunt importante pentru
noi.
Proba pe care dr. Roerich a dezvoltat-o
pe baza tehnicii imageriei mentale se
numeşte, mai exact, „Interviul drumului”.
Aceasta constă într-un set de 15 întrebări
adresate subiectului, cu ajutorul cărora el
descrie pur şi simplu o călătorie imaginară
constând din imaginile sale mentale actuale,
primele care îi apar în minte. Se consideră că,
folosind aceste imagini cunoscute, bazate pe
mii de informaţii acumulate de-a lungul vieţii,
se poate readuce în conştientul subiectului o
anume stare emoţională. Această stare
emoţională reactivată îi poate oferi persoanei
puterea de a-şi cunoaşte starea emoţională
din prezent. Prin utilizarea acestei serii de
întrebări referitoare la o călătorie imaginară
pe un drum imaginar mintea aduce din
subconştient răspunsuri similare evenimen-
telor care s-au desfasurat în viaţa reală, şi
totodată o anume stare emoţională care a fost
cândva atribuită fiecărui tip de obiect, culoare
etc.
Testul drumului

Proba cuprinde cinci subteme care reprezintă cinci aspecte specifice din viaţă. Acestea
sunt: drumul vieţii, râul sexului, casa sprijinului, vasul fidelităţii şi obstacolul din drum.
se referă la părerea subiectului, în general, asupra vieţii şi la felul în
care lucrurile merg pentru acesta în prezent. I se
solicită următoarele: „Imaginează-ţi că mergi
de-a lungul unui drum ... . Înregistrează
privelişti şi sunete ca un aparat de filmat.
Contemplează scena, observând ce se află în
depărtare, fundalul şi tot ceea ce te înconjoară.
Simţi pământul sub picioare. Încearcă să
vizualizezi scena ca pe o pictură pe pânză, dar în
mişcare, sunet şi trăire. În această călătorie eşti
cel care contemplă”. Întrebările specifice acestei
teme sunt:
1. Ce culoare are drumul?
2. Ce suprafaţă are drumul?
3. Cât de ferm este drumul?
dezvăluie sentimente legate de sex şi/sau de intimitate cu ceilalţi.
Contactul cu apa şi conţinutul ei poate reflecta atitudini trecute şi prezente faţă de sex. Râul
reprezintă un drum sexual - un drum fluid, de oricare tip, în călătoria noastră prin viaţă.
Subiectului i se spune: „Continuă să mergi şi ajungi la un râu care trebuie traversat. În faţa ta
este un râu; lungimea şi lăţimea râului depind de tine. Nu îl poţi evita şi trebuie să îţi
imaginezi o modalitate de a-l traversa. În mintea ta există deja ceea ce ai nevoie pentru a trece
râul - doar imaginează-ţi că o faci”. Întrebările specifice acestei teme sunt:
4. Cum traversezi râul?
5. Cât de limpede este apa?
6. Cât de puternic este curentul?
7. Există ceva în apă? Dacă da, ce?
reflectă imaginea
interioară de sine, stima de sine, sistemele
suportive şi relaţiile cu părinţii. Imagistica
mentală, în ceea ce priveşte casa, poate dezvălui
forţa sistemelor noastre de susţinere şi a
conexiunilor noastre emoţionale. Subiectului i
se cere: „Ai traversat râul şi continui să mergi.
Ajungi la o casă. Uite-te bine la casă. Notează-ţi
impresia pe care ţi-o face”. Întrebările specifice
acestei teme sunt:
8. Ce culoare are casa?
9. În ce stare se află?
10. Locuieşte cineva acolo? Dacă da, cine?
reprezintă relaţiile de fidelitate, o chezăşie a dragostei profunde faţă
de partenerul de viaţă. Descrierea vasului vorbeşte despre sinceritatea dintr-o relaţie.
Subiectului i se spune: „Îţi continui, în minte, călătoria şi ajungi la un spaţiu deschis. Pe jos se
află un vas şi te opreşti să-l examinezi. Poate fi de orice mărime şi din orice material. Descrie
vasul; concentrează-te asupra materialului din care este făcut, asupra stării în care se află şi
asupra conţinutului său”. Întrebările specifice acestei teme sunt:
11. Ce culoare are vasul?
12. În ce stare este?
13. Este ceva în vas? Dacă da, ce anume?
Drumul vieţii
Râul sexului
Casa sprijinului
Vasul fidelităţii

Obstacolul din drum reflectă ce problemă trecută sau prezentă ne deranjează acum şi
care este impactul acesteia asupra speranţelor
legate de viitor, credinţa că viaţa se va schimba
sau va rămâne la fel. Această temă este atât de
important, încât terapeuţii o pot utiliza pentru
a-i ajuta pe oameni să se concentreze asupra
conflictelor lor actuale, centrale, care au rămas
nesoluţionate. Odată ce problema este
cunoscută, se poate găsi o soluţie. Subiectului i
se precizează: „Cea mai mare problemă a vieţii
tale este acum. Continuă să mergi de-a lungul
drumului şi întâlneşte ceva care îţi blochează
cărarea. Te opreşte din mers şi nu te lasă să
treci mai departe. Acesta este obstacolul”.
Întrebările specifice acestei teme sunt:
14. Ce reprezintă obstacolul?
15. Ce vezi dincolo de obstacol?
Asigurat că nu există răspunsuri bune sau greşite, cititorul este îndemnat să
descrie pur şi simplu ceea ce vede. La finalul interviului, prin parcurgerea celor 15
întrebări, cititorul are posibilitatea de a consulta „Glosarul minţii” care cuprinde înţelesul
răspunsurilor sale, putând astfel, într-un mod foarte rapid, să obţină o interpretare
imediată a conţinutului emoţional dezvăluit.
Concluzii
Emoţiile şi evenimentele importante ale vieţii sunt stocate în memorie ca imagini
mentale. Acestea sunt cele ce apar în mintea noastră atunci când ne gândim la cineva sau
ceva care ne-a emoţionat, deci important pentru noi. Acest proces se numeşte gândire
primară. Mintea noastră îşi aminteşte doar lucrurile care au o anumită semnificaţie
pentru noi, nu ceea ce am mâncat la micul dejun marţea trecută. Imageria mentală este ca
un film al vieţii noastre, cu toate detaliile importante.
Vom fi surprinşi de ceea ce ne putem imagina şi înţelege despre imaginile noastre
mentale ascunse în seiful de memorie al emoţiilor. Emoţiile noastre sunt bunurile cele mai
valoroase. Ele reprezintă amprenta noastră personală, ceea ce ne face unici. Chiar şi
gemenii identici sunt diferiţi în funcţie de experienţele şi emoţiile lor.
Cu ajutorul acestei tehnici proiective, vom înţelege de ce ne simţim aşa cum ne
simţim, doar uitându-ne la imaginile noastre mentale. Vom descoperi 15 secrete despre
noi pe care doar noi le ştim!
Bibliografie:
1. Anthony (2006), Mental Imagery Study With Dr. Robert M. Roerich, html://www.ptsdforum.org.
2. Roerich, R.M. (2002), The Road: Why you feel how you feel, copie a cărţii prezentată de către autor
la Forumul de Psihologie Transpersonală, Centrul de Studii Psihosociale, Bucureşti, România,
html://www.scribd.com.
3. Roerich, R.M. (2006), Why you feel how you feel, html://www.puh.jommies22.tripod.com.

�ݺ�ߣ

Interviul drumului

More Related Content

Interviul drumului