![„ Îndrugatu' feciorilor” – se desfăşura astfel: o fată îşi lua fusu' şi trecea pe la toate fetele şi „îndruga”(trăgea din caieru fiecăreia). Fetele o întrebau:”Ce-ndruji?/ Ce-ndruji?” iar ea le răspundea: „ Io nu îndrug, io feciori aduc De n-or vini, or plesni, În clop, foc În cioareci, şoareci. În optinci, furnici Să n-aibă stare, nici alinare Cum nu are apa-n vale Nu să poată hodini Până la noi n-or vini!” [1]](https://image.slidesharecdn.com/iv-obiceiurisitraditiicodrenesti-100311100719-phpapp02/85/Obiceiuri-Si-Traditii-Codrenesti-6-320.jpg)
![Fiecare şezătoare îşi avea istoria şi farmecul său aparte, fiindcă în tot acest timp al desfăşurării ei, „ochii vorbeau”, mâinile se strângeau, inimile băteau înflăcărat şi cei tineri aveau prilejul de-a împărtăşi văpaia inimii. Practica cel mai frecvent întâlnită la şezătorile cu fete şi feciori era confecţionarea „babilor” şi „moşuţilor”, două grămăjoare de fuior(caier) puse faţă în faţă cărora li se dădea numele fetei şi a feciorului şi se aprindeau – în funcţie de direcţia pe care o luau flăcările şi fumul, acestea prezentau starea relaţiei dintre cei doi” : dacă fumu' mere' drept în sus, însămna că nu mă iubeşte” [1] , dacă flăcările se apropiau una de alta însemna că dragostea era reciprocă, dacă se-nclina doar a fetei , însemna că doar aceasta îl iubea pe fecior.](https://image.slidesharecdn.com/iv-obiceiurisitraditiicodrenesti-100311100719-phpapp02/85/Obiceiuri-Si-Traditii-Codrenesti-11-320.jpg)
Obiceiuri Si Traditii Codrenesti
- 1. Colegiul Tehnic „Elisa Zamfirescu” Satu Mare MEMBRII ECHIPEI 1. BALA ANAMARIA 2. DRUTA MADALINA 3. PRUNAR CRISTINA 4. SALAJAN RIBANA COORDONATOR BUZILA DELIA CONCURS “ TRADITII IN CONTEMPORANEITATE ”
- 2. SECTIUNEA IV PREZENTAREA UNUI OBICEI POPULAR SPECIFIC ZONEI CODRULUI
- 3. ŞEZĂTOAREA ŞEZĂTOAREA este obicei practicat în special toamna şi iarna, când nopţile erau mai lungi – începea odată cu înserarea şi ţinea până după miezul nopţii.
- 4. Pentru a ajuta câte-o familie la realizarea unei acţiuni gospodăreşti şi pentru a-şi petrece în mod plăcut serile, femeile, fetele şi feciorii se strângeau prin rotaţie la câte-o casă, unde făceau tot felul de lucruri: torceau, călcau fuioare, coseau, dăpânau, timp în care şi cântau sau colindau. La şezători îi învăţau pe cei mici să „corinde” şi să horească iar dacă erau şi ceatarâşi şi jucau.
- 5. Ca formă de desfăşurare, şezătorile aveau unele reguli nescrise : fetele veneau de cu sară la casa aleasă, se aşezau la lucru, lăsând locuri libere între ele pentru momentul când aveau să vină feciorii. În cazul în care feciorii întârziau s-apară la şezătoare, fetele apelau la tot felul de practici pentru aducerea feciorilor în şezătoare. Dintre acestea amintim: „îndrugatu' feciorilor”; „înteţirea cărbunilor”; „bătutu' păreţâlor”.
- 6. „ Îndrugatu' feciorilor” – se desfăşura astfel: o fată îşi lua fusu' şi trecea pe la toate fetele şi „îndruga”(trăgea din caieru fiecăreia). Fetele o întrebau:”Ce-ndruji?/ Ce-ndruji?” iar ea le răspundea: „ Io nu îndrug, io feciori aduc De n-or vini, or plesni, În clop, foc În cioareci, şoareci. În optinci, furnici Să n-aibă stare, nici alinare Cum nu are apa-n vale Nu să poată hodini Până la noi n-or vini!” [1]
- 7. Feciorii veneau de obicei la şezătoare, cântând pe uliţă tot felul de cântece: de cătănie, de dor, de dragoste. „ Mândră floare-i norocu‘ Nu răsare-n tăt locu‘ El răsare pângă vale La fata de gazdă mare, Şi răsare pâng-arac La fata de om săra c ”. „ Râtule cu iarba rară Cine te-a cosî la vară? Feciorii nu te-or cosâ C-or hi duşi a cătănii. Fetele nu te-or grebla Că numai la poşt-or sta, Ş-or întreba poştăşiţa N-au carte de la bădiţa? M-or cosî fecioraşii Şi cei duşi dac-or vini O mai rămas fete-n sat N-oi rămâne negreblat”. Sau
- 8. În nopţile cu lună plină, se practica „ călcatul fuioarelor ”. Se aşezau pe „talpa casei”(tărnaţ) şi începeau călcatul fuioarelor, desculţi, ca să nu „întine” fuioarele. La şezători se depănau poveşti , unele auzite, altele născocite de imaginaţia bogată a codreanului, se cântau cântece, repertoriul şezătorilor era foarte variat, nu exista o regulă, cântecele erau ca o cronică artistică a evenimentelor din sat, „după ce hori să horeu” se putea şti ce se-ntâmpla în sat: cine-o plecat în cătane şi-n ce relaţie-i cu drăguţa, cine-i năcăjit şi din ce motive, intrigile amoroase, dragostile împlinite sau nu, cine o murit şi de ce, ce întâmplări vesele sau triste s-au petrecut în sat.
- 9. La sosirea feciorilor, fiecare se aşeza lângă drăguţa lui, care nu avea drăguţă „stătea mai de-o lature”. Fetele trebuiau să-şi toarcă tot caieru' cu care-o venit la şezătoare şi să-şi umple toate fusăle . Î n graba lor îşi scăpau fusul pe care feciorii-l ridicau de jos şi nu-l înapoiau decât în schimbul unui sărut. Erau şi fete neglijate în şezătoare care-şi horeu şi ele năcazu': „ Fusu' meu cu coadă verde Sară-i ochii cui nu-l vede. Fusu' meu cu ţurgalău Sară-ţi ochii mutalău”.
- 10. Feciorii făceau tot felul de şotii fetelor în şezătoare : dacă se-ntâmpla ca una să iasă afară, îi puneau în caier: ardei iute, sare sau cenuşă - torcând din caierele respective , fetele strănutau , iar cei prezenţi se amuzau. Tot la şezători, fetele puneau la-ncercare curajul feciorilor, trimiţându-i în cimitir s-aducă bucăţi de lemn din diferite cruci, sau după „fotoghin”(petrol) împrumut la casele unde se credeau a fi prezenţi „strâgoi”. Feciorii se duceau, să facă pe plac fetelor, la întoarcere povesteau peripeţiile prin care treceau sau peripeţiile imaginate de aceştia.
- 11. Fiecare şezătoare îşi avea istoria şi farmecul său aparte, fiindcă în tot acest timp al desfăşurării ei, „ochii vorbeau”, mâinile se strângeau, inimile băteau înflăcărat şi cei tineri aveau prilejul de-a împărtăşi văpaia inimii. Practica cel mai frecvent întâlnită la şezătorile cu fete şi feciori era confecţionarea „babilor” şi „moşuţilor”, două grămăjoare de fuior(caier) puse faţă în faţă cărora li se dădea numele fetei şi a feciorului şi se aprindeau – în funcţie de direcţia pe care o luau flăcările şi fumul, acestea prezentau starea relaţiei dintre cei doi” : dacă fumu' mere' drept în sus, însămna că nu mă iubeşte” [1] , dacă flăcările se apropiau una de alta însemna că dragostea era reciprocă, dacă se-nclina doar a fetei , însemna că doar aceasta îl iubea pe fecior.
- 12. De asemenea, în şezători se spuneau ghicitori. Ghicitorile constituie o categorie specială a spiritualităţii populare. Fantezia populară, se desfăşoară în largul ei şi se bucură de atenţia şi aprecierea auditoriului, mai ales în cadrul degajat, generos şi stimulator al şezătorilor. Ghicitorile sunt adevărate mostre de inteligenţă populară. Ghicitorile răspândite în sat denumesc obiecte din universul gospodăresc, casa, obiectele din casă, familia, animalele şi plantele din jurul casei. În ultima vreme, putem constata o înnoire a repertoriului de ghicitori, ca urmare a pătrunderii culturii în mase. Se observă o grijă mai mare pentru expresia frumoasă, literară(cu mai multe înflorituri). Ghicitorile mai vechi se detaşează prin concizie, prin lexicul cu patina vremii şi prin folosirea onomatopeelor (cuvinte cu sonorităţi hazlii derivate din altele cu sens concret), a interjecţiilor.
- 13. „ Tong în iesta deal Tong în acela deal Şi pă vale ninje” ( sita ) „ Un tată s-o dus la vânătoare Câţ' i-o puşcat, pă tăţ´ i-o lăsat acolo, Câţ' nu i-o putut puşca, i-o adus acasă”. ( păduchii ) „ Odăiţă, meşterită Păntr-un singur om croită O intrare, tri ieşiri Spune-o fără să te miri!” ( cămaşa)
- 14. La şezători, gazdele îi serveau pe cei prezenţi cu mâncare, cu seminţe prăjite, cu fructe. Şezătorile se organizau şi ca gesturi de omenie (de într-ajutorare). Dacă era o femeie bolnavă, mai multe fete din sat luau câte 2, 3, 4 caiere, ca s-o ajute. Când gătau de tors erau poftite la cină, unde veneau şi feciorii cu ceatarâşii şi încingeau o petrecere în „tătă lege”. Astăzi, şezătoarea se organizează din ce în ce mai rar, fără să mai prezinte o seamă de manifestări folclorice, foarte răspândite odinioară. Şi când se organizează, ele nu mai urmăresc vechile tipare ale desfăşurării, având doar un caracter improvizat.
- 15. DANSUL POPULAR ALTE OBICEIURI CODRENESTI
- 16. Dintre dansurile specifice acestei zone remarcabile sunt “Românescul”, “Codrenescul”, “Scuturatul”, “Ardeleana” şi “Bătrânescul”, dansuri dificile şi spectaculoase.
- 18. Elementele etnografice specifice se fac cunoscute prin “ Festivalul anual al folclorului codrenesc”, care are loc la sfârşitul lunii august, într‑un pitoresc decor natural din pădurea Oţeloaia. Ansamblul folcloric “CUNUNI ȚA”
- 19. P entru zona Codru, dansurile bărbăteşti sunt într-adevăr spectaculoase. Există zone folclorice în România care au dezvoltat această categorie de dansuri masculine, precum celebrele roate de juni din zona Făgăraşului, ca să nu mai vorbim de Căluş. Dansurile fecioreşti din Codru sunt printre cele mai greu de executat şi sunt – cum ne-a fost dat să vedem – un spectacol de tehnică şi măiestrie, având specifice celebrele “bătăi” pe picior. Codrencele , fiind mai puţin implicate în dans, au avut o prestaţie de fundal .
- 20. Figuri coregrafice din jocurile populare codreneşti Pont „Sus” Săritură în aer
- 21. Săritură cu rotire peste cap Lumânare(steag)
- 22. Un alt obicei, intalnit de altfel in toate zonele etnografice, este si NUNTA . Pentru ZONA CODRULUI ea are urmatoarele elemente specifice:
- 23. „ Velfei la nuntă” Mireasă cu „velfei” Velfei=chematori la nunta
- 24. Mire şi mireasă Socrii mari la nuntă
- 25. Nănaşi mari la nuntă Alai de nuntă
- 26. NUNT Ă ÎN SAT
- 27. BIBLIOGRAFIE: “ Folclor din zona Codrului – Soconzel –judetul Satu Mare” - Lucrare de licenta, Sas Carmen Maria, 2006; “ Folclor codrenesc din judetul Satu Mare” – Lucrare de licenta, Dorca Leontina, 2006, 2. “Ornamentele si croiul costumului popular”, de Ortansa Dogaru, 1984, 3. Poze efectuate la diverse evenimente 4. “Satu Mare – studii si comunicari”, Muzeul Judetului Satu Mare, 1972, “ Satu Mare – studii si comunicari”, Muzeul Judetului Satu Mare, 1975, http:// www.satumare.insse.ro/main.php?id =440 COLABORATORI: Maria Carmen Sas şI Leontina Dorca.