�ݺ�ߣ

Ortodoxie şi secte
– Ce şansă daţi ecumenismului?
– E ideea cuiva, dar ce, crezi că se discută mare
lucru!
Să ştiţi că sunt discuţii istorice. Nu cred, sunt
discuţii gratuite. De complezenţă este bine să se dis-
cute, ca să te laşi prostit, să creadă că el va birui. Dar
este o mare greşeală! Nu se face nimic! Pentru că de
la Dumnezeu va veni şi căderea catolicismului!
Practic, eu nici nu mai zic că-i o biserică. E un guvern
cu nume clericalist.
– Ce implicaţii asupra vieţii creştinului are
blestemul arhieresc?
– Este foarte grav! Dar, depinde cine a blestemat,
de ce a blestemat. Apoi, trebuie să dea socoteală
Sinodului de ce a blestemat, respectiv recursului făcut
de cel blestemat; blestematul are voie să se apere.
– Părintele Cleopa spune că orice amă-
răciune pe care o provoci arhiereului este ca
un blestem.
– Nu este ca un blestem. Este, să zic, puţin gră-
bit spus. Blestemul este blestem, eşti blestemat. Dar,
dacă este amărât respectivul cleric, atunci se înca-
drează în alt loc de pravilă: subînsemnări canonice.
Dacă acela a amărât pe un preot, sau dacă a amărât pe

N E V O R B E Ş T E
arhiereu, sigur, el este neiertat dacă nu-l iartă
respectivul, dacă nu se smereşte să-şi ceară iertare.
Iar în legătură cu blestemul, la Pravilă se spune
că Dumnezeu nu ascultă cuvintele dobitoceşti, nici ale
preoţilor. Pentru că s-ar putea să blesteme în grabă,
fără vreo acoperire duhovnicească. Dar, chiar în
aceste condiţii, blestemul poate să fie eficace, pentru
că ţinem cont de disciplină şi de ordinea lucrurilor.
Însă omul se poate apăra, şi la Dumnezeu poate că nu
are efect de om blestemat.
– Blestemul este o soluţie pentru a-i face pe
oameni mai ascultători?
– Nu este calea cea mai bună de îndreptare. Nu
trebuie să facă lucrul acesta, produce mai multă
dezordine. Un om, ca să fie blestemat, trebuie să fie
foarte vinovat. Însă, educaţia trebuie să şi-o facă
fiecare cleric în parte. Noi nu am primit preoţia ca să
blestemăm. Dacă se poate, să facem orice efort ca să
nu ajungem la blestem!
Ferească Dumnezeu, eu nu am blestemat!
– Care este deosebirea între blestem şi
anatema?
– În anatema se cade de la sine; dacă ai intrat în
erezii nu trebuie să te mai blesteme cineva.
Însă ţin să sesizez că facem prea multă discuţie
pe tema blestemului, pentru că asta priveşte Sinodul,
noi neavând puterea să ridicăm pedeapsa dată de un
arhiereu altcuiva; doar Sinodul la sesizarea celui în
cauză.
Însă, blestemul nu are nici o valoare, dacă nu
este o motivare sută la sută.
85

P Ă R I N T E L E A R S E N I E
– Practica yoga este acceptată de Biserică?
– Nu vă mai înşelaţi şi cu yoga, dragii mei,
Biserica o consideră erezie.
A venit cineva la mine şi a început să vorbească
despre yoga şi i-am spus: „Dar cine vă opreşte să
faceţi metanii, care este o mişcare completă a orga-
nismului. S-au văzut creştini deasupra pământului
ridicaţi, cu o forţă împotriva gravitaţiei de-ţi stă
mintea în loc. Îţi ajută harul lui Dumnezeu, pe care ei
nu contează. Ei îşi dezvoltă muşchii… şi în numele
cărei religii fac ei acestea? Unde vrei să ajungi cu
trezirea tuturor fibrelor trupului?
Eu, dacă fac metanii, fac în numele unei religii,
vreau să ajung la mântuire. Pentru asta mă prosternez:
„Doamne, iartă-mă!”
Şi, între timp, el a început să vorbească şi despre
Buda, la care eu i-am răspuns că „Budismul este o
religie morală, dar nu mântuitoare!” Eu i-am spus
limpede cuvintele Mântuitorului: Cine nu adună cu
Mine, risipeşte! Cine nu se va boteza în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh, nu se va mântui! Hristos
a spus Eu sunt Cel ce sunt.
M-a întrebat o altă „doamnă”, o profesoară – îmi
venea să-i dau şi câteva palme, atât de mult m-a
supărat! „Numai două vorbe, numai două vorbe!” –
să-mi spună. Şi zice: „Mântuitorul n-a apărut de la
vârsta copilăriei până la propovăduire, a fost în
India”. „Cum să se ducă în India, doamnă, că era
Dumnezeu! Trebuia să înveţe de la indieni, El, Care a
creat pe indieni? Era Dumnezeu, doamnă, ce tot mai
întrebi?” Ce să mai înveţi de la budişti, când
Dumnezeu a zis Eu sunt Cel ce sunt?
86

– Hipnoza are implicaţii duhovniceşti, atât
celui căruia i se face, cât şi asupra celui care o
practică?
– Este o lucrare drăcească, nu este o lucrare
binecuvântată de Biserică! Sunt suflete slabe care cad.
Când eram mic eram la internat – eram foarte mic – şi
venise un hipnotizator acolo. Noi, copii, când
vedeam, eram curioşi. Şi ne-a chemat pe mai mulţi
inşi; m-a chemat şi pe mine acolo, la catedră; era o
catedră mare într-o sală de desen. Şi făcea cu noi
gesturile acelea, de a ne acapara sufleteşte. Şi eu am
fost sincer, şi m-am dus mai mult aşa, în glumă, nu
doream să fiu persoana la care să privească colegii;
erau profesori acolo, sute de elevi, poate o mie de
elevi. Şi nu a putut, nu a putut deloc să mă
hipnotizeze. M-a gonit de acolo: „Pleacă de aici!” Eu
nu ştiam de ce nu a putut să mă hipnotizeze şi nu
ştiam nici de ce poate la ăia. Mai târziu, mi-am dat
seama că eu aveam o prezenţă, se vede, interioară, o
prezenţă de la Dumnezeu dată, cum avem toţi, şi sunt
suflete care nu cedează acestor mişcări de duh
drăcesc.
– Sunt foarte multe boli psihice printre
studenţii la ştiinţele socio-umane. Cum se
explică aceste lucru, ei având un ideal de
bine social?
– Poate să aibă un ideal, dar ei, pe dedesubt,
cedează şi nu i se ştie nimănui gradul de avans
duhovnicesc. Poate să fie absenţi sufleteşte pe
dedesubt. Că duhurile rele nu se tem chiar de toţi; ele
există, dar nu se tem chiar de toţi. Sunt oameni care
87

au o tărie interioară; la aceştia sunt arşi dracii de
prezenţa lor.
Sunt, pe undeva, împătimiţi şi ascunşi, nu sunt pe
poziţia duhovnicească. Pentru că nu patima în sine este
primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti incon-
ştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu
lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te
ajută harul, când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi, şi te
complaci în patima aceea, atunci te faci casă de draci,
şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.
Dar, dacă eşti foarte stăpânit de un păcat şi îţi
pare rău şi te aşezi pe poziţia bună împotriva pă-
catului, atunci îţi ajută harul. Dacă nu te aşezi pe
poziţia de luptă, şi te simţi bine în cloaca aceea,
atunci harul nu te ajută. Şi farmecele se prind la
anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de 50 de
ani în mănăstire şi n-am văzut, n-am prea văzut în
mănăstire farmece reuşite. Dar, în schimb, vine lumea
fermecată! Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani, şi,
spuneam şi altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de
duhuri rele, de farmece. Stăpâniţi de farmece, îi leagă
ca să nu se însoare, sau ca să nu mai fie buni ca
potenţă bărbătească. Însă, se şi vindecă pe rupte –
datorită rugăciunilor – căsătoriile care sunt lovite de
aceste duhuri. Vin şi se plâng: „Doamne, iartă-mă!
Scapă-mă!” Scapă pe o bucată de vreme. Dar, dacă nu
se astâmpără… Că a spus Mântuitorul în Evanghelie:
Ieşi din el şi să nu mai intri! Să nu mai intri în el.
Pentru că duhurile rele se tânguiesc şi unde se duc
sunt întristate şi se gândesc că „Ce bine era”. Dacă
găseşte casa măturată, cum zice Mântuitorul, adică,
88

dacă i-a scos pe ăştia de acolo este limpezit, şi atunci
intră, şi va fi căderea cea de pe urmă mai mare ca cea
dintâi. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai
complăcut pe poziţie de dezinfectare cu îngerii lui
Dumnezeu, că te-ai lăsat iarăşi la voia întâmplării.
Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu
prestanţă, cu prezenţă duhovnicească continuă, la
măsura la care o ai. Dar, nu este permis să iei mân-
carea cu lingura şi să-ţi ducă altul lingura la gură. Ai
atâtea posibilităţi: Înger păzitor, daruri de la Botez,
darurile Duhului Sfânt, şi atunci nu este nici o
justificare. De aceea iadul este fără sfârşit, pentru că a
făcut eforturi mari Dumnezeu ca să ne trezească, să
nu ne ducă acolo: „Câte nu am făcut Eu ca să nu
ajungeţi voi în iad!” Pentru că iadul, aşa cum spun
marii trăitori, este marea durere a lui Dumnezeu, dar
el există, cu toată durerea divină, pentru că El este şi
drept. Nu te-a găsit pe poziţie, nu ai vrut deloc, ai
respins tot ce ţi-a dat.
– Dumnezeu îi iubeşte pe cei din iad?
– Îi iubim şi noi, şi nouă ne pare rău, dar sunt
acolo după faptele lor, după faptele lor cele mai gro-
zave. Sunt pentru că au ignorat învăţătura creştină. Şi
tot ce făcea Dumnezeu pentru ei, ei ignorau. De aceea
este grav. Nu pentru faptul că a făcut cutare, după
culoarea care a avut-o, ci pentru faptul că ei nu se
pocăiau. Starea aceasta, de ne-pocăinţă, este câş-tigul
cel mai mare al diavolului, adică deznădejdea.
– Am citit că isteria este consecinţa unei co-
pilării trăite în tirania cuiva. Este adevărat?
89

– Asta, n-aş putea să generalizez. Însă, s-ar putea
să fie posibil în cazuri mai izolate. Bunăoară, s-a
constatat la un băiat care a fost găsit în pădure, care
trăia cu fiarele, nişte maimuţe, că mergea şi el tot în
patru picioare. Şi el nu făcea altceva, decât că avea
mişcările maimuţelor: felul cum mânca, cum ducea la
gură… De unde se vede că mediul a avut o mare
influenţă. Deci, dacă a trăit într-o tiranie foarte mare, l-
a zdruncinat puternic sufleteşte şi el nu mai putea să
creadă că există şi altceva, şi atunci s-a format strâmb,
şi-a creat un anume fel de a fi, o anumită fire, datorită
educaţiei acesteia nefaste. Dar nu putem generaliza că
are o putere mare la toată lumea.
– Credeţi că în ultimii ani s-a revigorat
isihasmul?
– Dragă, nu vorbim de isihasm în societate, unde
ne stau cozonacii pe masă.
Isihasmul este o viaţă deosebit de înaltă, care se
trăieşte într-o retragere totală, unde poţi să duci o
viaţă de postire şi de neamestec cu frământările
acestea omeneşti; să te controlezi pe tine până la sân-
ge şi până în măduva oaselor; să fii un paratrăsnet
pentru toţi dracii care încearcă să te abată de la
rugăciune.
– Despre Sfântul Simeon Noul Teolog se
spune că nu a fost înţeles la vremea lui.
– N-a fost înţeles, şi de catolici nici acum nu
este înţeles.
Noi nu am avut decât doi teologi: Sfântul Ioan
Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz – teologi
– şi Sfântul Simeon Noul Teolog, care apare în
90

secolul X, a prezentat printr-o simţire pe Dumnezeu,
printr-o trăire a inimii, aşa de bogată este sfătuirea lui
încât Biserica l-a numit Noul Teolog.
– Deci nu a fost înţeles!
– La vremea Lui, nu a fost înţeles nici Hristos!
– Se spune că lucrarea aceasta, cu pâinea
harică, nu este înţeleasă.
– Lasă, dragă, n-am nevoie de pâine harică!
Pâinea Harică este Sfânta Împărtăşanie!
Deocamdată am la cine să mă închin, n-am
nevoie de altă pâine. Este un moment de ispitire, care
nici măcar nu este dibaci. Nu merită să discutăm.
Lupta noastră este a ne controla pe noi înşine, în
fiecare zi, dacă suntem demni de rugăciune şi dacă
suntem demni de ajutorul lui Dumnezeu, Care nu
întârzie, dacă ne-am limpezit cu totul inima. Asta este
lupta pe care trebuie să o dăm! Nu vreau să discut
despre alte lucruri, pentru că, înainte de toate, eu nu
mănânc altă pâine decât Sfânta Împărtăşanie.
– Foarte mulţi neoprotestanţi care se intere-
sează de Ortodoxie spun că sunt ortodocşi
prin convingerile lor, dar nu vor să intre în
Ortodoxie.
– Înseamnă că nu sunt convinşi!
– Un prieten baptist a intrat într-o biserică
într-o zi şi s-a aşezat la rând şi s-a îm-
părtăşit. Deşi i-am explicat că nu este bine ce
a făcut, prietenii mei au spus că nu este rău,
pentru că şi ei fac parte din Biserică.
91

– Nu este bine, nu avea haină de nuntă! Mai
întâi trebuie făcut ortodox. Să i se facă ungere cu
Sfântul Mir. Trebuie să treacă prin acest moment.
– Biserica baptistă are Duhul Sfânt?
– Păi, lucrul acesta este pus în discuţie. Nu este
permis. Domnule, trăiesc dacă am trei degete? Tră-
ieşti, dar eşti ciunt. Sau nu ai o ureche. Nu se poate,
adevărul trebuie respectat. De aceea şi Sinoadele
Ecumenice au pus în discuţie problemele de dogmă –
s-au fixat dogmele despre credinţă. Ei interpretează că
Mântuitorul a fost o fiinţă fizică, omenească, nu şi
dumnezeiască. Lucrul acesta l-a spus şi Arie, şi a fost
anatematizat.
– Ce se întâmplă cu cei ce cunosc pe Hristos
ca Dumnezeu, se roagă Lui, fără să cin-
stească pe Maica Domnului, pe sfinţi şi
Sfintele Taine?
– Este erezie a nu recunoaşte pe Maica
Domnului şi Sfintele Taine. Este erezie, cădere în
anatema.
– Ce părere aveţi despre Biserica Baptistă?
– Biserica Baptistă este o biserică bolnavă. Câte
Taine au? Iar pe care le au sunt simbolice. Ce ştiaţi
dumneavoastră despre împărtăşire, despre preoţie?
– Au nădejde de mântuire?
– Nu! Mântuire este doar în Biserica Ortodoxă, în
Hristos. Şi se pune problema chiar a Bisericii Catolice.
92

– În Biserica Catolică, am înţeles că nu mai
există epicleza. În azima şi în vinul lor mai
există Hristos?
– Dacă îmi îngăduiţi, dacă ar fi posibil să întreb
pe Hristos lucrul acesta, v-aş spune.
Catolicii sunt foarte vinovaţi, pentru că 1054 de
ani am fost împreună. S-au făcut Sinoadele Ecume-
nice şi ultimul a fost la anul 787. S-au făcut şapte Si-
noade Ecumenice care au stabilit dogmele despre
Mântuitorul, despre Duhul Sfânt, despre Maica Dom-
nului, despre firile şi puterile Mântuitorului. S-au
stabilit toate aceste lucruri împreună cu ei. De ce s-au
despărţit la anul 1054? Şi au început cu interpretări
proprii. Au schimbat Crezul. Nu sunt eretici pentru noi,
pentru că au şapte Taine; cum le au ei, cu aspectele lor
simbolice – dar le au.
Dacă n-ar avea aceste şapte Taine ar fi eretici.
Este numai o greşeală confesională. Dar ne despart
foarte importante lucruri de dogmă.
Referitor la sfinţii catolici, ei nu făceau dog-
matică când trăiau. Dacă am face o comparaţie între
Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Francisc de Assisi,
ei erau sfinţi prin rugăciune, prin lipsuri extra-ordinare,
nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare. Noi discutăm
aspectul dogmatic. Bunăoară ei au băgat pe Filioque.
Au spus că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul. Prin asta
se înţelege micşorarea Sfântului Duh. Care nu este un
adevăr. Mântuitorul spune: Care de la Tatăl purcede
(Ioan 15, 26). Deci, este limpede.
Ei au inovat încă un lucru: Imaculata Fecioară,
adică spun că Maica Domnului s-a născut fără de
păcat. Este o mare greşeală! Atunci care-i diferenţa
93

între naşterea fără de păcat a Mântuitorului şi naşterea
Maicii Domnului? Maica Domnului a devenit fără de
păcat în momentul în care, la Buna-Vestire, i s-a spus:
Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui
Preaînalt te va umbri (Luca 1, 35). În mo-mentul acela
ea a scăpat de păcatul moştenit de la Adam. Dar nu
poţi să spui că s-a născut fără de păcat! Imaculata
Fecioară este o mare greşeală!
Pe urmă, o altă greşeală: purgatoriul. E o
greşeală de dogmă, pe care Biserica Catolică l-a
inventat. Ei spun că între rai şi iad mai este un loc de
trecere. Este o enorm de mare greşeală.
Biserica Ortodoxă – şi ei eu trăit 1054 de ani sub
aceeaşi Biserică – spune că numai prin Sfânta
Liturghie se pot salva sufletele din iad, nu prin
purgatoriu. Purgatoriul spune la un moment dat, că,
după ce şi-a ispăşit pedeapsa, omul automat se
mântuie. Asta este o eroare.
Mântuitorul spune: Mergeţi în focul cel de veci –
în iad –, numai Biserica, prin ajutorul lui Dumnezeu
poate să-l scape, căci spune, ca să nu ne pierdem
nădejdea: Dumnezeul celor de sus, celor de pe
pământ şi celor de sub pământ; va să zică şi pentru
cei morţi, care nu sunt mântuiţi; îi poate po-meni
Biserica, aşa îi putem salva.
Unii intră direct în rai, după cum spune
Mântuitorul: Şi la judecată nu vor veni; cei care duc o
viaţă duhovnicească, cu frică de Dumnezeu, spo-
vediţi, cu smerenie. Dar, se ştie că există şi iad. Şi
pentru că-i foarte relativă pocăinţa pe care o facem în
vederea mântuirii, nu putem să avem siguranţa
94

mântuirii. Noi, ortodocşii, nădăjduim mântuirea, nu
avem certitudinea.
Altă greşeală: nu au Proscomidie. Nu fac Sfân-
tul Trup al Mântuitorului, artos, fac din azimă, cum se
făcea în Vechiul Testament, azimă (pâine nedospită).
Dar ceea mai gravă greşeală a catolicilor este
primatul papal: Papa se consideră vicarul lui Dum-
nezeu pe pământ. El comandă în numele divinităţii, ca
un împărat teocrat.
Apostolii au spus că este Hristos cu noi şi pentru
totdeauna. Mântuitorul îi spune lui Petru: Tu eşti
Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi
porţile iadului nu o vor birui. Asta nu înseamnă că
Dumnezeu a zidit Biserica pe Petru, ci pe credinţa lui,
că a fost foarte credincios – piatra credinţei lui.
În Biserica noastră Ortodoxă n-a condus doar
unul din Apostoli, ci a condus Sinodul. La anul 50 s-
a făcut un Sinod la Ierusalim – anul adormirii Maicii
Domnului. Şi în Sinodul acesta n-a fost Petru
preşedinte, a fost Apostolul Iacob, ruda Domnului.
Noi îl acceptăm pe Papă ca primus inter pares,
adică primul între egali. Aşa îl acceptăm, altfel nu!
În concepţia Bisericii Catolice, Papa, în materie
de dogme, consideră că nu greşeşte, este infailibil.
Dar noi cum să acceptăm lucrul acesta? E o mare
greşeală. Şi toate aceste greşeli provin numai după
anul 1054.
– De ce au ales sectarii sâmbăta? De ce nu au
ales o altă zi: marţea, miercurea…?
– Ziua a şaptea. Există şapte ere. Prima eră este
de la Adam la Noe, care a adus potopul ca eveniment.
95

A doua eră este de la Noe la Avraam, care a
adus tăierea împrejur, ca eveniment. De aici începe să
se nască poporul evreiesc, cu toată că avea rătăciri de mai
înainte. Evreii vin de la „ivir”, înainte de Avraam.
A treia eră este de la Avraam la Moise, care a
adus Legea, căci nu existau Legile; se ţinea aşa, ca o
tradiţie.
A patra eră este de la Moise la Nabucodonosor,
care a adus ca eveniment robia babiloniană.
A cincea eră de la Nabucodonosor la David şi
Solomon, care a făcut Templul.
A şasea eră este de la Solomon la Irod, în timpul
căruia s-a născut Hristos.
Şi acum a şaptea eră, în care trăim, era creştină,
care este mântuirea. Dar vine era a opta, ziua a opta
că a şaptea este acum. Duminica este ziua întâi sau
ziua a opta, Ierusalimul cel de Sus.
Deci, ziua Duminicii nu este chiar aşa la întâm-
plare, n-a înviat Hristos degeaba Duminica. Este în
era mântuirii.
– Ce ne puteţi spune despre apocatastază?
– Apocatastaza este o teorie emisă de Origen, în
care se spune că îngerii pierduţi vor relua rolul de
îngeri buni şi că iadul va avea sfârşit.
Acest Origen, care a trăit în secolul III, este
băiatul Sfântului Mucenic Leonida. Origen are 6000 de
scrieri; era impetuos, cu nici un chip nu putea cineva
să-l doboare. L-a încurajat, când era copil, pe tatăl său
în închisoare, îi trimitea scrisori. Această minte
nemaipomenită a intrat într-o extremă, sigur, extremă
de-a dreapta, considerând că în marea mi-lostivire a lui
96

Dumnezeu, cum poate să îngăduie Dumnezeu iadul
veşnic? Dar nu zice Mântuitorul: Mergeţi în focul cel
de veci? Gata! Ce, te-ai obişnuit să crezi că numai a
glumit? Este un mare adevăr! Sau te îndoieşti că iadul
e veşnic? Te îndoieşti atunci că El este milostiv, astăzi,
şi te iartă. Adică astăzi este Dumnezeul milei şi mâine
al dreptăţii. Păi, cine să judece dacă iadul va avea
sfârşit? „Ce n-am făcut Eu ca să vă scap de focul cel de
veci?” – zice Mântui-torul. „Până la urmă, am dat până
la ultima picătură de sânge, şi nu era nevoie să o dau: o
cât de mică jertfă dacă făceam, mântuiam neamul
omenesc şi-l salvam de la moarte!”
„Ce n-am făcut Eu? V-am dat legi, v-am dat
duhovnici, născuţi tot de Ileana şi de Vasile, care
vorbesc limbajul vostru, care-ţi cunosc slăbiciunea, nu
e un înger să te înfricoşeze, şi i-am dat puterea asta
nemaipomenită să te ierte.
„Ce n-am făcut!” De ce această nepăsare?
Acest Origen a mai scris şi o altă carte Peri
arhon, pentru care a fost condamnat abia la 550, la
Sinodul V Ecumenic; abia atunci a fost anatematizat.
El a interpretat greşit un verset al Scripturii – daţi-vă
seama, de-ţi stă mintea în loc – unde spune Mântui-
torul că unii se nasc fameni, alţii se fac ei fameni; dar
nu te face famen în sensul că te scopeşti, ci te
înfrânezi. Căci, dacă tu te abţii de la împreunare, eşti
famen. Adică nu pui în mişcare organele respective.
Pentru că ce merit mai ai dacă nu mai eşti buhai şi eşti
bou? Şi atunci l-au anatematizat, pentru că lucrările lui
97

progresau în popor şi el s-a castrat. „Şi dacă a făcut-o
Origen, de ce să nu o fac şi eu?” Are dreptate, pentru că
Origen era acceptat de Biserică, era publicat. Şi atunci
l-au anatematizat. Biserica, însă, a anatemizat numai
greşelile, căci are 6000 de scrieri foarte, foarte
prodigioase.
Uite, bunăoară, Origen spune vorba asta:
„Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte
satana!” Şi este foarte important să ştii acest lucru.
Dumnezeu face mai multe pentru mântuirea
noastră, decât face satana pentru pieirea noastră.
E normal, dacă ne iubeşte! Câte nu face o mamă
pentru copilul ei pe care-l iubeşte, decât altul
care-l urăşte!
A fost o minte prodigioasă, în sfârşit, a avut
momentul lui istoric, pot să zic epoca lui. El scrie
apocatastaza…
98

�ݺ�ߣ

Papacioc arsenie ortodoxie si secte

Recommended

More Related Content

What's hot (16)

Similar to Papacioc arsenie ortodoxie si secte (20)

More from Laurentiu Decu (13)

Recently uploaded (6)

Papacioc arsenie ortodoxie si secte