�ݺ�ߣ

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI ŞTIINŢE
AGRICOLE
REFERAT
CULTURA RAPIȚEI
Profesor îndrumător:
Conf.Univ.
Student:
Specializarea : Agricultura
anul IV

Rapița
Rapiţa (Brassica napus L.) face parte din familia plantelor crucifere
(Brassicaceae).
Rapița utilizată în prezent în România provine în majoritatea cazurilor din
import. Nu are o bună rezistență la iernat. S-au creat în ultimul timp în USA
hibrizi de rapiță care rezistă la –31°C și care ar trebui importați pentru a face
cultura sigură. Materialul rezultat poate fi exportat 100 %.
Rapița se cultivă în prezent în peste 50 de țări pe o suprafață ce depășeste
25 milioane hectare, depășind ca suprafață și producție cultura de floarea
soarelui.
Cele mai mari suprafețe de rapiță se cultiva în China, India, Canada, dar
și în Europa. În țările din nord vestul Europei producțiile obținute depășesc 3
tone/ha.
În țara noastră cultura de rapiță se extinde și se va mari foarte mult dacă
se vor asigura hibrizi rezistenți la ger.
La flori se formează păstăi de 5-10 cm cu seminţe de formă rotundă, de
culoare negru-albăstrui până la maro-albăstrui, care au o greutate la 1000 de
seminţe între 3,5 și 6,5 g. Între începutul perioadei de înflorire și maturitate este
o distanță de 70 zile.
Rapița se recoltează timpuriu, motiv pentru care constituie o bună
premergătoare pentru grâu și orzul de toamnă;
Cantitatea de ulei extrasă depinde de producţia de seminţe pe hectar,
precum și de conţinutul de ulei al seminţelor. Acesta este corelat negativ în
relaţie cu continul de albumină.
Continul de ulei al seminţelor de rapiţă de iarnă este de 39-43% de masa
(valoare specifica: 42% de masa), respectiv în cazul rapiţei de vară este de 38-
40% de masă.
În cazul plantelor crucifere, conţinutul ridicat de acid erucic (efect nociv
asupra sănătăţii, limitare în utilizare) și glucozinolați (efect nociv asupra
sănătăţii, mărire a glandei tiroide) a fost eliminat în mare proporţie prin cultura
în cazul soiurilor de rapiţă 00, în schimb s-a obţinut un conţinut mai mare de
acid al uleiului. Între timp au apărut pe piaţă soiuri de rapiţă (de vara) High-
Oleic, cu conţinut de acid al uleiului de peste 70% de masa. Pentru. aceştia însă
nu există experimențe de lungă durată.
Rapiţa de iarnă constituie în unităţile cerealiere un important fruct –
frunza, datorită valorii sale deosebite de antefruct. Pe plan mondial cererea de
uleiuri de plante crește simţitor. Pentru a se cultiva economic rapiţa în viitor ,
fără premii de suprafaţa, este necesară o creştere a rentabilităţii. Acest lucru
necesită optimizarea condiţiilor de însămânţare până la introducerea ingenioasă

a tuturor mijloacelor de producţie pentru a atinge un nivel tehnic înalt de
producţie.
Cultura de rapiță este o cultură care se realizează cu costuri reduse de
lucrări și cu utilaje specifice culturii de grâu, inclusiv cele folosite la recoltat.
Este o planta apicolă, bogată în proteină și nu este toxică. Este de asemenea o
plantă furajeră și se folosește pentru obținerea de medicamente sau produse
cosmetice.
În Ungaria se cultivă 250 000 ha iar în România peste 350 000 ha.
Producțiile din Ungaria sunt situate între 1,6-1,8 to/ha iar cele din România între
1-1,2 to/ha.
Cauzele acestor producții mici, în ambele țări se datorează lipsei
tehnicilor moderne de producție și a pesticidelor. Din cauza că nu aplicăm o
tehnică modernă de cultură, înrădăcinarea plantelor nu este puternică și adâncă
în sol. Prin lucrările solului înainte de semănat noi trebuie să prelucrăm solul la
o adâncime corespunzătoare.
Asolamentul
Prin asolament se înțelege repartiția diferitelor culturi pe sole într-o
exploatație agricolă, iar succesiunea lor în timp și în ciclul stabilit se numește
rotație.
Asolamentele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, cum ar fi:
după numărul de sole, după structura culturilor și locul lor de exploatație, după
producția principală (culturi pentru boabe, furaje, tehnice, legumicole etc).
Pentru întocmirea corectă a unui asolament, cu o rotație rațională a
culturilor, trebuie avut în vedere câteva criterii:
 economico-oraganizatorice;
 tehnice;
 agrobiologice.
La întocmirea asolamentelor, plantele se grupează, în raport cu cerințele lor, în:
 cereale păioase de toamnă (grâu de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de
toamnă, secară, triticale);
 cereale păioase de primăvară (orz de primavară, orzoaică de primavară,,
orz, grâu de primavară, mei);
 prășitoare (porumb, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr, cartof, bumbac,
tutun, sorg);
 leguminoase anuale (mazăre, fasole, soia, linte, bob, năut, lupin);
 leguminoase perene (lucernă, trifoi, sparcetă);
 plante tehnice (rapiță, ricin, in , cânepă);
 plante furajere anuale (iarba de Sudan, porumb pentru masa verde,
porumb pentru siloz, borceag de toamnă, borceag de primavară);

 plante medicinale și aromatice (coriandru, musetel, menta, fenicul,
chimion, levantica, mac, mustar).
Rapiţa nu este auto-compatibilă. Pentru o mare parte din rapiţa este
valabilă o valoare de 25 %, care altfel ar lua presiunea dăunătorilor de
asolament. La cultivarea de durata a cruciferelor ca și fructe intermediare apare
pericolul apariţiei herniei de rădăcina de varza. Dacă în asolament sunt floarea-
soarelui, atunci crește pericolul cazurilor de cancer. Din cauza apariţiei
nematozilor de ridiche se ia în calculul valorii și aceste ridichi.
Printre tipurile de cereale , orzul de toamnă este asolamentul cel mai
indicat , deoarece creşterea cerealelor căzute poate fi garantată cel mai bine. La
un management bun al păioaselor se potrivesc de asemenea și restul celorlalte
tipuri de cereale. Chiar și rapiţa se numără printre multele plante de cultură care
sunt adecvate asolamentului. Ea lasă solului din cauza rădăcinii intensive și a
umbrei un stadiu excepţional de afânare. În asolamente strâmte de cereale ea
opreşte lanţul de infecţii din cauza diferitelor ciuperci.
Asolamentul are un rol important în menţinerea capacităţii productive a
solului, rotaţia culturilor fiind o componentă de bază a unui sistem agricol
performant. Cele mai bune premergătoare pentru cerealele de toamnă sunt cele
care permit pregătirea solului în bune condiţii pentru semănat, respectiv cele
care se recoltează devreme: leguminoasele pentru boabe, rapiţa, fasolea, floarea-
soarelui. Nu se recomandă amplasarea grâului după grâu mai mult de un an,
situaţie în care se iau măsuri suplimentare de combatere a buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor.
În cultura de rapiță, florile se atopolenizează în proporție de 2/3 și sunt
polenizate de către albine în proporție de 1/3. În perioada înfloritului trebuie să
avem o vreme răcoroasă și cu destulă umezeală. În alte condiții vom avea
semințe mici și nisipoase.
Amplasarea culturilor
1. Rotația culturilor:
Planta premergătoare trebuie să elibereze terenul până la începutul lunii
august, pentru a asigura condiții bune de pregătire a solului și acumularea apei
necesare răsăririi.
Rapița nu se cultivă după soia și floarea-soarelui pentru a preveni
extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum.
Pe aceeași solă rapița poate reveni după 3 ani.

2. Fertilizarea:
Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare
impact asupra producţiei. Deoarece este imposibil de stabilit reţete unice de
fertilizare
Dozele de îngrășăminte, pentru această cultură, variază de la o
recomandare la alta, de aceea o abordare corectă o reprezintă calcularea dozei
de îngrașăminte pentru fiecare solă în funcție de producția planificată și gradul
de aprovizionare al solului în elemente nutritive, astfel încât fiecare kilogram de
îngrățământ chimic aplicat, să fie valorificat și transpus în sporuri de producție;
Producția planificată trebuie să fie în strânsă corelație cu nivelul
tehnologiei aplicate și condițiile pedo-climatice ale zonei; în general consumul
specific la cultura de rapiță este: 50-60 Kg azot, 30-60 Kg fosfor, 40-50 Kg
potasiu, 50-60 Kg de calciu, 10-20 Kg sulf la care se mai adaugă unele cantități
de microelemente. Astfel, cantitățile de îngrășăminte pot varia între: azot 80-
180 Kg/s.a./ha, fosfor 50-80 Kg s.a./ha, potasiu 60-80 Kg s.a./ha, sulf 30-50 Kg
s.a./ha.
Aplicarea îngrăşămintelor:
Îngrășămintele care se vor aplica trebuie să fie ușorasimilabile pentru a
accelera fotosinteza din frunzele plantelor.
Până în faza de împăiere, sunt necesare cantităţi relativ mici de azot, circa
40-60 kg N/ha, azot pe care plantele potsă şi-l asigure din sol, în cazul solurilor
fertile, după premergătoare bine fertilizate sau după leguminoase.
Perioada optimă de aplicare a îngrăşămintelor la grâu este cuprinsă între
sfârşitul iernii şi faza premergătoare apariţiei spicului, în care cantitatea de
îngrăşăminte se repartizează în 2-3 etape; se aplică la sfârşitul lunii februarie
(1/2-2/3 din doză), la împăiere (1/3-1/2 din doză) şi înainte de apariţia spicului
(1/4-1/3 din doză). Diferenţierea dozelor de azot se face în funcţie de starea de
vegetaţie a culturilor la ieşirea din iarnă (gradul de înfrăţire şi densitatea
culturilor), aplicându-se cantităţi mai mari în prima etapă la culturile slab
dezvoltate. Concomitent cu tratamentele de combatere a buruienilor sau a
bolilor foliare se pot aplica 8-10 kg uree/ha sau până la 15 kg N/ha sub formă de
îngrăşăminte lichide în concentraţie de până 10% produs comercial, care
influenţează direct acumularea azotului în bob.
Dozele de azot potfi calculate după următoarea formulă:
DN = 30 X RS - NS - NGG ± Npr - în care:
DN- doza de azot (kg n/ha);
RS – recolta scontată;
NS – aportul solului în azot, care poate fi apreciat între 20 kg N/ha pe solurile
sărace şi 60 kg N/ha pe solurile fertile;
NGG – aportul gunoiului de grajd în azot;

Npr – corecţia în funcţie de planta premergătoare (-) 30 kg N/ha după
leguminoase boabe şi (+)20-25 kg N/ha după premergătoare târzii nefertilizate.
Grâul valorifică foarte bine îngrăşămintele cu fosfor, comparativ cu alte
plante de cultură. Dozele de fosforsunt cuprinse între 60-100 kg/ha P2O5,
ţinând cont de producţia scontată, cantitatea de gunoi de grajd aplicată, tipul de
solşi starea acestuia de aprovizionare cu fosfor. În prezent, se folosesc frecvent
îngrăşăminte complexe, cu concentraţii diferite de NPK, astfel că la fertilizarea
din toamnă se ia în considerare satisfacerea cu prioritate a nevoilor de fosfor.
Lucrărilesolului
Cerealele păioase nu necesită arături adânci, de aceea lucrările solului se
diferenţiază în funcţie de planta premergătoare. Astfel, după premergătoarele
timpurii, solul se lucrează cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor
vegetale, după care se ară în agregat cu grapa stelată la 18-20 cm. Solul se
întreţine curat de buruieni, iar pregătirea patului germinativ se execută în
preziua semănatului cu combinatorul sau grapa cu discuri. Pe suprafeţele cu
posibilităţi de irigare, în cazul deficitelor mari de umiditate, se aplică o irigare
de aprovizionare de 200-300 m3/ha, prin care se înlesneşte pregătirea solului
pentru semănat şi se asigură apa necesară răsăriri plantelor.
În cazul toamnelor secetoase şi după premergătoare târzii, pe terenurile
cu cantităţi reduse de resturi vegetale se recomandă prelucrarea superficială a
solului cu grapa cu discuri sau alte agregate complexe care mobilizează solul la
12-15 cm pentru pregătirea patului germinativ.
Sămânţa şi însămânţarea culturii
Tehnologia semănatului se referă la epoca de semănat, densitate şi la
adâncimea de semănat. Sămânţa trebuie să aparţină unui soi zonat. Se
recomandă cultivarea soiurilor româneşti care s-au dovedit mai bine adaptate
condiţiilor concrete din ţara noastră, fiind mai tolerante la temperaturile scăzute
din sezonul rece şi la seceta şi arşiţa din vară. Stabilirea datei semănatului
cerealelor de toamnă se face ţinând seama de suma gradelor de temperatură
acumulate până la venirea sezonului rece, de 450-500°C.
Conform acestei cerinţe, perioada optimă de semănat se încadrează între
1-20 octombrie în zona de sud şi de vest a ţării şi între 25 septembrie - 15
octombrie în zonele colinare şi de nord. La semănat se asigură o densitate a
boabelor germinabile de 450-550/m2. Încorporarea seminţelor în sol se face la
adâncimea de 4-6 cm, în funcţie de umiditatea şi textura solului.
În zonele secetoase va trebui să lucrăm cu scarificatorul. Dacă vom lucra
numai cu discul producția se va reduce cu 50%. Lucrând cu scarificatorul putem
asigura producții de 4-4,5 to/ha în zonele secetoase. În aceste condiții plantele

vor ajunge să aibe la intrarea în iarnă, rădăcini cu grosime de peste 0,5 cm și
situate mai adânc față de zona de îngheț.
Lucrările solului după semănat au ca scop completarea realizării calitative
a patului germinativ prin lucrări ale solului (tăvălugire, eliminarea excesului de
umiditate), combaterea buruienilor a bolilor și dăunătorilor.
În tehnologia culturii rapiţei lucrările solului după semănat au o pondere
redusă și caracter facultativ.
Principalele lucrări care se pot aplica, după caz, sunt tăvălugitul și
eliminarea excesului de umiditate.
Tăvălugitul după semănat este util pe terenurile care au rămas bulgăroase
după pregătirea patului germinativ și cu sămânţa neîncorporată. Tăvălugitul este
util și după semănatul rapiței, dar trebuie urmărit ca solul să fie bine zvântat,
altfel aderă la tăvălug și se tasează excesiv. Se utilizează tăvălugul inelar.
Având în vedere specificul seminţelor mici de rapiţă se foloseşte tăvălugul, dacă
la semănat solul este prea afânat, atât înainte cât și după semănat.
Eliminarea apei de pe semănaturile de rapiţă este necesară, deoarece
băltirea apei provoacă moartea plantelor din lipsa de aer. Pentru prevenire,
imediat după semănat sau la desprimăvărare, se trasează brazde pentru
scurgerea apei de pe terenurile cu exces de umiditate.
Îngrăşământ: must de bălegar pentru acoperirea cererii de N în toamnă,
poate fi introdus pe miriștea asolamentului( prelucrare pe cât posibil rapidă) sau
după însămânţare de la începutul lui octombrie. Din cauza ofertei prea mari de
N și pentru a nu mări creşterea în lungime nedorită, mustul de bălegar se va
introduce doar în limite restrânse. După prelucrarea paiului și pe sol care
dispune de doze minime de N până la 20 m³/ha bălegar de bovine și până la
10m³/ha pentru bălegar de porcine. Aceste cantităţi corespunde la circa 40 kg N
ha într-o formă rapidă de efect.
Pe timpul iernii planta îşi pierde din putere și pare ca ar fi îngheţat, dar
odată cu primăvara aceasta îşi revine și începe creşterea în înălţime. Chiar și la
o supravieţuire a numai 25 plante pe m² merită cultivarea în continuare a rapiţei.
Lucrările solului în cazul în care se va semăna rapița de toamnă
după orz și grâu
În primul rând, subliniem faptul că cele două cereale păioase sunt foarte
bune premergătoare pentru rapiță. Grâul și orzul au particularități biologice
diferite față de rapiță, fapt care face ca cele trei culturi să nu aibe boli și
dăunători comune și să aibe cerințe diferite față de fertilizare.
Prin faptul că rădăcinile grâului se dezvoltă în straturile superficiale, iar
rădăcinile rapiței pătrund profund în sol, elementele nutritive rămase neutilizate
de grâu vor fi valorificate de către plantele de rapiță. De asemenea, datorită
executării arăturii la adâncimi diferite, se va evita crearea harpanului.
Patul germinativ pentru rapiță se realizează în condiții bune dacă paiele
de la cultura premergătoare se măruntește și se distribuie uniform la recoltare,

sau se îndepărtează după aceea. Pentru fiecare tonă de paie încorporată (pentru a
evalua cantitatea totală de paie se înmulțește cu 1,3 producția de boabe), se
aplică 7-10 kg N/ha, pentru a evita "foamea de azot".
Pentru o mai bună dezvoltare a sistemului radicular de rapiță, solul
trebuie să fie fisurat și mobilizat pe adâncime de 15-18 cm, de accea, la
pregătirea patului germinativ sunt de preferat utilajele care au organele active de
tip dinte, nu disc.
De asemenea este foarte important controlul buruienilor până la semănat.
Acest lucru se realizează prin mai multe metode (mecanice sau utilizând
erbicide), ținând seama de spectrul de buruieni din fiecare solă, de rezervă de
apă din sol și de dotarea tehnică disponibilă.
Când este suficientă apă în sol, efectuarea arăturii precedate de
dezmiriștit este o variantă aplicată cu bune rezultate. După arătură, solul trebuie
mărunțit de obicei prin două lucrări. Este bine ca cel puțin cea de a doua lucrare
să fie cu combinatorul (sau cu un utilaj complex care tasează superficial solul).
Dacă nu se poate realiza acest lucru și patul germinativ este prea afânat, trebuie
tăvălugit înainte de semănat.
Când există puțină apă în sol, cele mai bune variante sunt cele în care se
folosesc mai puține lucrări, fără o mobilizare accentuată a solului. În funcție de
dotarea tehnică și de caracteristicile solului din fiecare exploatație, se pot alege
mai multe variante de pregătire a patului germinativ:
 prin lucrări reduse (1-2 lucrări cu discul / combinatorul / utilaje
complexe);
 scarificarea urmată de cultivație totală (când se seamănă cu o
semănătoare complexă);
 dezmiriștire superficială (5-7 cm) pentru stimularea îmburuienării, urmată
de o lucrare cu discul pentru distrugerea plantelor apărute (când semantul
se realizează cu o mașină care seamănă direct în miriște);
 paiele sunt tocate la recoltarea plantei premergătoare, samulastra și
buruienile ce apar înainte de semănat sunt distruse prin aplicarea unui
erbicid total (în situația în care se seamănă direct în miriște).

BIBLIOGRAFIE
1. Avarvarei I.,si colab.,1997- Agrochimie ,Ed. Sitech, Craiova.
2. Axinte M .,sicolab.,2002-Fitotehnie-Lucrari practice-partea I , C.M.
U.S.A.M.V. Iasi.
3. Axinte M ., si colab.,1999-Fitotehnie-Lucrari practice-partea a-II-a,C.M.
U.S.A.M.V. Iasi
4. Balteanu Gh.,1998-Fitotehnie ,vol.I,Ed .Ceres,Bucuresti.
5. Ceapoiu N. si colab.,1975-Grau ,Ed. Academiei.
6. Draghici L. si colab.,1975-Orzul,Ed. Academiei.
7. Gaspar I.,Butnaru G.,1985-Triticale-o noua cereala,Ed. Academiei.
8. Iacob Viorica ,2006-Bolile plantelor cultivate-prevenire si
combatere,Ed.PIM,Iasi
9. Mogarzan Aglaia,2004-Fitotehnie,Ed.I.I. de la Brad ,Iasi
10.Muntean L., 1995-Mic tratat de Fitotehnie,vol.I-Cereale si leguminoase
pentru boabe,Ed.Ceres,Bucuresti.
11.Muntean Leon,Borcean I.,Axinte M.,Roman Gh,2003-Fitotehnie,Ed.I.I.
de la Brad,Iasi.
12.Muresan T. si colab.,1975-Cultura porumbului,Ed.Ceres,Bucuresti

�ݺ�ߣ

Tea

More Related Content

Tea