Amendamentele la CP i CPP ale PSD-ALDE-cu observaii de la Forumul Judector...Cristina Elena Andrei
油
Amendamentele la Codul Penal i Codul de Procedur Penal, propuse de majoritatea parlamentar PSD-ALDE, cu observaii de la Forumul Judectorilor din Rom但nia i Asociaia Procurorilor din Rom但nia (ultima coloan din tabel)
Sursa:hotnews.ro
La Referendumul pentru demiterea preedintelui Rom但niei au participat peste 8,5 milioane de cet釘eni care i-au exprimat liber i constitu釘ional dreptul de a vota.
Voin釘a poporului se exprim prin vot i reprezint valoarea suveranit釘ii, astfel cum este consacrat i de prevederea art. 21 din Declara釘ia Universal a Drepturilor Omului: Voin釘a poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat;, ceea ce ne oblig s
SOLICITM
PARLAMENTULUI ROMNIEI:
Organizaiile semnatare 樽i exprim deosebita 樽ngrijorare 樽n legtur cu atacurile politicienilor 樽mpotriva Curii Constituionale i a sistemului judectoresc i cer renunarea imediat la acestea. Cerem Procuraturii Generale investigarea din oficiu, rapid i minuioas a suspiciunilor de filaj a judectorilor Curii Constituionale i s ofere detalii publice cu privire la aciunile 樽ntreprinse. De asemenea, 樽ndemnm presa s relateze despre sectorul justiiei 樽ntr-un mod imparial i cu respectarea normelor deontologice. ndemnm partenerii de dezvoltare s monitorizeze cu cea mai mare atenie situaia actual din jurul Curii Constituionale i atacurile 樽mpotriva judectorilor.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a judecat miercuri, 12 ianuarie, un nou termen in dosarul de coruptie al senatorului PSD Catalin Voicu. In acelasi dosar sunt acuzati si fostul judecator Florin Costiniu, Costel Casuneanu si Marius Locic. In cadrul audierilor, Florin Costiniu a acuzat procurorii DNA ca au trucat inregistrarile audio pe baza carora este acuzat de complicitate la trafic de influenta. Inregistrarile redate reprezinta colaje, intercalari si fraze scoase din context, a declarat Costiniu.
Catalin Voicu a cerut sa fie eliberat sub supraveghere judiciara: "Sunt nevinovat. Intreaga aparare se bazeaza pe trunchierea unor convorbiri interceptate.
Avocatul Gheorghe Mateut, care il reprezinta pe Costel Casuneanu, a cerut expertizarea inregistrarilor audio.
Vezi in text o relatare din sala de judecata
Ora 12:00 Incepe procesul. In sala de judecata sunt prezenti Catalin Voicu, Costel Casuneanu, Marius Locic si fostul judecator al sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ), Florin Costiniu si sotia acestuia, Viorica Costiniu, in prezent judecatoare la Curtea de Apel Bucuresti. Cei patru inculpati sunt asistati de noua aparatori, printre care doi avocati-vedeta: Gheorghe Mateut, cel care i-a reprezentat in instanta pe Omar Hayssam, Ovidiu Tender, Gigi Becali si Dinu Patriciu, si avocata Alice Draghici. Presedinta completului de judecata le reaminteste celor patru acuzatiile din dosar.
Catalin Voicu, aflat in stare de arest preventiv de peste 10 luni, este judecat pentru trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie. Florin Costiniu, pentru complicitate la trafic de influenta, Costel Casuneanu - asociat la SC PA&CO Interna釘ional SRL Bacau, pentru cumparare de influenta, precum si Marius Locic - administrator al SC Locic Imobiliare SRL, acuzat de cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, participatie improprie la fals intelectual la legea contabilitatii in legatura cu fapte de coruptie- asistat de avocata Alice Draghici
Hotnews
www.coltuc.ro
avocat@coltuc.ro
Concluzia este c proiectul de lege depete domeniul declarat iniial i intervine pe o serie de domenii noi, care nu au constitut domeniul de control al constituionalitii din partea Curii Constituionale i expuse 樽n Hotr但rea nr. 13/2020. De asemenea, modificrile propuse ce in de modul de numire a Procurorului General interimar necesit revizuire. Considerm absolut necesar de a reveni la o analiz ampl funcional 樽nainte de a promova modificri ce in de modul de accedere 樽n funcie, transfer, restabilirea gradelor speciale, precum i alte aspecte tratate 樽n proiectul de lege, i de completare cu prevederi adiionale ce in de modul de organizare a concursului pentru funcia de Procuror General, inclusiv aplicarea i publicarea punctajului.
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciuCosmin Pojoranu
油
Ministerul Justiiei organizeaz pe 28 iunie 2017, o pre-consultare cu privire la modificarea i/sau completarea art. 297 din Codul penal, pentru redefinirea infraciunii de abuz 樽n serviciu conform Deciziilor Curii Constituionale 392/2017 i 405/2016.
Considerm c, fa de sugestiile din Deciziile CCR 392/2017 i 405/2016, Parlamentul Rom但niei poate decide, iar Ministerul Justiiei poate susine, una dintre aceste dou variante de modificare sau completare a art. 297 din Codul penal, pe care le explicm 樽n cele ce urmeaz:
Alternativa #1: Transformarea infraciunii de abuz 樽n serviciu 樽ntr-o infraciune de pericol, ceea ce ar conduce la cderea 樽n desuetudine a dezbaterilor despre prag sau intensitate;
Alternativa #2: Meninerea infraciunii de abuz 樽n serviciu ca infraciune de pericol, 樽ns cu identificarea neechivoc a pragului valoric al prejudiciului sau a intensitii vtmrii.
Varianta susinut de noi este aceea a unei abordri coerente 樽n ceea ce privete modificarea codurilor, ca urmare a deciziilor CCR, pe baza practicii judiciare din ultimii ani, dar mai ales prin prisma unei priviri atente ctre o societate care nu mai vrea s tolereze corupia. n viziunea noastr, infraciunea de abuz 樽n serviciu ar trebui redefinit nu 樽n raport de cuantificarea bneasc a rezultatelor acesteia, ci 樽n raport de pericolul pe care aceasta 樽l aduce la adresa valorilor pe care o democraie ar trebui s le protejeze. Printre acestea, probabil c dreptatea este valoarea care este pus 樽n pericol cel mai mult de corupie. Corup釘ia este profund nedreapt tocmai pentru c-i ofer unui om normal, care trudete pentru salariul minim pe economie, impresia c cel aflat la putere poate obine aceiai bani doar datorit poziiei sale.
www.fb.com/funkycitizens
Amicus curiae la obiecia de neconstituionalitate 樽mpotriva legii 樽nregistr...Monica Lupacu
油
Argumentele aduse de APTI i APADOR-CH 樽n susinerea obieciei de neconstituionalitate a Legii pentru modificarea Ordonanei de Urgen a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaiile electronice

This document discusses the emergence of a "new Russian Byzantinism" through the strengthening of relations between Russia and various European political parties and the Russian Orthodox Church. It notes that for Russia to withstand a long-term confrontation with Europe, it needs to develop a new political front. Some European political parties may synchronize with this new Russian Byzantinism, but it remains to be seen which ones and how involved Europe will be politically. In Italy specifically, there is a new rapprochement between the Russian state seeking a unifying national idea and the Russian Orthodox Church seeking to recover past prestige through mutual support. The Russian government emphasizes supporting the church's politics, such as opening a new Orthodox church in Rome to favor further
Rusia comparatii 樽ntre documentele strategice din Polonia i RomaniaClaudiu D
油
The document summarizes how Poland and Romania addressed relations with Russia in their strategic defense documents between 2003-2015. In Poland's documents, relations with Russia are described as one of developing partnership and cooperation, while also recognizing Russia's efforts to strengthen its influence over neighboring countries. Romania's documents emphasize cooperation with neighboring countries like Russia and respecting their sovereignty. By 2014, Poland's documents reflect growing concerns about Russia's confrontational foreign policy and its pressure on neighboring countries, especially regarding Ukraine and Crimea.
1. Serviciile i justiia
Am citit comunicatul CSAT privind subiectul anchetrii prezenei sau absenei ofierilor acoperii 樽n
justiie.
nceputul este cel puin problematic i am subliniat ce cred c este esenial:
Din dispozi釘ia Preedintelui Rom但niei, domnul Klaus Iohannis, 樽n anul 2015, Consiliul Suprem
de Aprare a 鄭rii a verificat, 樽n conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judectorilor i procurorilor, republicat, prin institu釘iile abilitate, la
solicitrile Consiliului Superior al Magistraturii i ale Ministrului Justi釘iei, veridicitatea
declara釘iilor judectorilor, procurorilor, magistra釘ilor-asisten釘i, personalului de specialitate
juridic asimilat acestora i personalului auxiliar de specialitate al instan釘elor judectoreti i
parchetelor, 樽n sensul c cei 樽n cauz nu sunt lucrtori operativi, inclusiv acoperi釘i, informatori sau
colaboratori ai serviciilor de informa釘ii.
Aici se vede i mare problem a Legii 303/2004 la art. 7, alin (3), c nu se precizeaz prin ce
instituii abilitate poate s controleze CSAT statutul integru al unor magistrai.
Art. 7.
(1) Judectorii, procurorii, magistra釘ii-asisten釘i, personalul de specialitate juridic asimilat
acestora i personalul auxiliar de specialitate al instan釘elor judectoreti i parchetelor nu pot fi
lucrtori operativi, inclusiv acoperi釘i, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informa釘ii.
(2) Persoanele prevzute la alin. (1) completeaz, anual, o declara釘ie autentic, pe propria
rspundere potrivit legii penale, din care s rezulte c nu sunt lucrtori operativi, inclusiv
acoperi釘i, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informa釘ii.
(3) Consiliul Suprem de Aprare a 鄭rii verific, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior
al Magistraturii ori a ministrului justi釘iei, realitatea declara釘iilor prevzute la alin. (2).
(4) nclcarea dispozi釘iilor alin. (1) conduce la eliberarea din func釘ia de釘inut, inclusiv cea de
judector sau procuror.
Prin ce instituii abilitate ar putea CSAT s verifice?
Prin SRI sau SIE ? Ar fi culmea ca serviciile s 樽i deconspire reeaua, nimeni nu face aa ceva.
Prin Ministerul de Justiie ? Nici aa nu este viabil pentru c Ministerul de justiie nu are acces la
informaii privind activitatea celor acoperii.
Deci ce instituii abilitate i legale pot confirma sau infirma, 樽n urma unui control legal, c sunt unii
acoperii ?
n concluzie, Legea 303/2004 are o mare hib din perspectiva transparenei actului de justiie.
Soluia ? soluia este 樽n Constituie i 樽n respectarea de ctre Preedinte i CSAT a prevederilor
2. constituionale. Singura instituie care poate controla legal SRI i SIE este Parlamentul Rom但niei,
prin comisiile de resort.
S ne 樽nchipuim c m但ine, dup ce a aprut comunicatul CSAT, apare 樽n pres dosarul unui ofier
din justiie, rspunderea pentru aceast grav eroare va fi direct atribuit preedintelui i poate s
mearg p但n la acuzare de implicare ilegal/neconstituional 樽n actul de justiie. Preedintele va
spune c el a respectat legea dar nu va putea explica prin ce metod i cu ce instituii abilitate a
verificat statutul unor magistrai pentru c legea nu 樽l ajut. n concluzie, mai avem multe de
rezolvat 樽n domeniul controlului politic al serviciilor.